joi, 5 iulie 2012

Puterea se exercită

PSD arată, de circa două luni, cum se exercită puterea cu adevărat în România. Indiferent de numele purtate de-a lungul anilor (FSN, FDSN, PDSR, unii cârcotași spun chiar și PCR), partidul lui Iliescu a demonstrat de fiecare dată că știe să exercite puterea. Acest partid este construit în așa manieră și are o structură bine organizată astfel încât să-i permită să preia rapid puterea în plenitudinea ei, sub toate formele. Niciun alt partid din România (sau coaliție) nu a fost în stare să învețe ceva și să acționeze asemănător atunci când a ajuns la putere. De fapt, celelalte formațiuni au ajuns, prin votul popular, la guvernare, nicidecum la putere. Din vina lor, în primul rând, dar și din alte motive pe care nu le mai amintesc acum. PNȚCD, PNL, PD/PDL, CDR sau Alianța DA s-au ocupat doar cu guvernarea, mai bine sau mai prost, exercitarea reală a puterii rămânând la stadiul de aspirație.
Acum, de două luni, se vede cum PSD ne demonstrează din nou cum se exercită puterea. Și-a luat o manta istorică și democratică - PNL - astfel încât să amețească pe cine trebuie, în interior și în exterior. O manta care va fi pusă în cuier iar, la momentul oportun, va fi băgată într-o ladă în pod. O știu cam toți peneliștii. Toate schimbările instituționale și măsurile adoptate de cabinetul Ponta și de noua majoritate parlamentară sunt o dovadă clară că urmașii lui Iliescu și-au însușit învățăturile tătucului. Și exercită puterea. Manevrele cu Monitorul Oficial, ignorarea și trimiterea la plimbare a Curții Constituționale, schimbarea Avocatului Poporului, adoptarea unor ordonanțe de guvern, schimbările de la nivelul conducerilor Parlamentului, demararea procedurilor de suspendare a președintelui Traian Băsescu (pe baza unor declarații politice și nu pe baze constituționale), nerespectarea unor hotărâri definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (privitoare la incompatibilitatea unor parlamentari) și altele asemenea (înfăptuite sau planificate) nu ne oferă dubii. Am reintrat în epoca PSD de exercitare a puterii. Și Băsescu este vinovat că PSD se află acum în această poziție.

Să nu uit vreo două chestiuni legate de evenimentele la zi:
- În 2006, Vasile Blaga, ministrul administrației și internelor de atunci, și-a exprimat susținerea publică pentru Oprișan, când încercau cei de la DA să-l înlocuiască din funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea. Blaga a spus atunci că Oprișan ar fi schimbat ilegal. Zilele acestea, nu l-am auzit pe Oprișan sărind în apărarea prietenului Blaga (prietenie cimentată în urma lucrărilor de refacere a județului după inundațiile din 2005), înlocuit de la șefia Senatului.
- Cum se face că zeci de parlamentari UDMR, UNPR, foști PDL și cei de la minorități nu au remarcat, nu au sancționat și nu s-au revoltat împotriva „încălcărilor grave„ ale Constituției de către președintele Băsescu, timp de doi ani și jumătate, așa cum susțin ei acum? De ce au stat alături de un președinte care întreprinde acțiuni neconstituționale, încă de la realegerea acestuia în decembrie 2009? Răspunsul cu „interesul național„ măcăne prea tare și nu-l mai cred nici bebelușii...
- Matematic, USL ar mai avea nevoie de câteva voturi în Parlament pentru a se aproba suspendarea președintelui. Cât se dă acum pentru un vot? La moțiunea împotriva cabinetului Ungureanu s-a vorbit de un minim de 600 de milioane de lei vechi pe bucată de senator sau deputat. Cum va merge „darul„ acum, mai ales că leul se cam devalorizează?Nu e nimic exagerat, așa se întâmplă de mulți ani, e o practică utilizată cu sârg de fiecare partid.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu