vineri, 14 septembrie 2012

La dreapta prin stânga

Distractive, pentru simplul cetăţean, sforţările şi mişcările pe care le fac unii politicieni pentru constituirea unei alianţe de dreapta. Se ceartă, se împung şi se persiflează membrii PDL între ei, pedeliştii cu cei din jurul lui MRU, oamenii lui MRU cu cei ai lui Neamţu, ţărăniştii (care mai sunt) între ei, pedeliştii cu ''ungurenii'' şi ''nemţenii'' şi altele asemenea. Iar ei denumesc toate astea acţiuni de coagulare a forţelor de dreapta!!!??
Chiar zilele acestea, tinerii PDL, în frunte cu naşul Mustea jr, se întâlnesc la mare pentru dezbateri şi destrăbălare, sub sloganul ''Înainte prin dreapta''. Sigur că toţi vrem să progresăm, să mergem înainte. Mai facem şi pauze, mai ocolim, mai trecem de obstacole, dar tot înainte vrem să mergem. Acum, dacă tinerii pedelişti vor să o ia prin dreapta, e opţiunea lor. Însă doar declarativ, pentru că partidul lor se înconjoară numai de oameni de stânga. Adică o luăm pe la dreapta dar prin stânga. Aşa cum se întâmplă şi pe la Vrancea, unde liderii PDL s-au bucurat că preşedinte al Partidului Forţa Civică era un om de stânga (Cristian Onia), impus de Oprişan, nepot de-al unui şmecher roşu care toacă de ani buni muuuuuulţi bani publici (Victor Roman). Acum se arată de-a dreptul încântaţi că un şmecher de Bucureşti, care face cărţile în partidul lui MRU (Ştefan Pirpiliu), l-a înlocuit pe Onia cu un alt protejat de-al lui Oprişan, un avocat pe nume Adrian Ploscaru. Cu asemenea mişcări şi evoluţii ''de dreapta'', Pirpiliul ăsta şi cei din jurul lui nu par a face jocurile lui MRU. Sunt mult mai pământeni şi dâmboviţeni: îşi fac propriile jocuri, îşi satisfac interesele personale şi ale celor care îi manipulează, important e doar cât câştigă ei personal.
De exemplu, ar putea fi următorul scenariu: în contul dosarelor de corupţie şi ''referendumul'' din 29 iulie, Marean a promis că va ''scoate'' pentru viitoarea alianţă politică de dreapta doi deputaţi şi un senator. Adică rezultatul maxim obţinut vreodată de vreo construcţie de dreapta în Vrancea, fie că se numea CDR, PNL, PD, PDL sau Alianţa DA. Prin urmare, naşul Mustea jr ar avea asigurat tot Colegiul 1 Focşani iar Alin Trăşculescu va obţine un nou mandat de deputat în Colegiul 5 Mărăşeşti. Rămâne în discuţie colegiul de senator al Sorinei Plăcintă. Aici va fi impus, probabil, un om de la Bucureşti, poate din partea lui Pirpiliu-MRU. Pentru că se va face în aşa fel încât formaţiunile ce se vor alia cu PDL în Vrancea să fie neînsemnate, neperformante şi fără personalitate/ personalităţi. Şi de aceea nu au unii nevoie de formaţiuni bine organizate în jurul PDL-ului.

luni, 10 septembrie 2012

Oprişan îi face ''Forţa'' şi lui MRU

Zilele trecute, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu s-a lansat oficial în politică, preluând un partid minuscul, despre care (mai) nimeni nu ştia nimic. Şi, astfel, MRU a devenit preşedintele unui partid (zis) de dreapta, Partidul Forţa Civică. Unde pare că şi-au găsit adăpost politicieni de peste tot. Unii dintre ei şi-or fi descoperit, între timp, principiile de dreapta, mai ştii? Iar Vrancea este, deocamdată, după acelaşi tipar.
Pun pariu că foarte puţini ştiau ca Forţa Civică există ca formaţiune politică în judeţul nostru de câteva luni. Mai precis, cu puţin timp înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile locale din 10 iunie, Forţa Civică a depus liste de candidaţi la Consiliul Judeţean Vrancea şi la câteva primării şi consilii locale. Preşedintele organizaţiei - Cristian Onia, fostul director al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea din perioada 2009-2011, impus de şeful PSD Vrancea, Marian Oprişan, în această funcţie. Iar acum, hodoronc-tronc, Cristian Onia s-a trezit liderul judeţean al unui partid din ce în ce mai mediatizat şi cu posibilitatea, cel puţin teoretică, de a ajunge chiar la guvernare peste câteva luni!? Ce mai pleaşcă de dreapta căzu pe capul unui om de-al lui Oprişan, ca să vezi! Aşa că nu putem să nu ne amintim de relaţiile lui Oprişan cu oameni din serviciile secrete, de relaţiile Blaga-Oprişan, de alte legături în zona portocalie, de pupăturile anuale Băsescu-Oprişan, de dosarele din justiţie şi altele asemenea care nu au legătură cu ideologiile politice. Cum de şi-a plantat, anticipativ, Oprişan un om de-al său în fruntea unui partid minuscul care a devenit, peste noapte, important pe scena politică? Şi cu care, teoretic, s-ar afla în conflict politic şi de principii? Zic unii că ar fi ştiut de ceva vreme de aceste mişcări politice şi, prevăzător, a acţionat conform propriilor interese. Iar cel care este, acum, preşedintele organizaţiei Vrancea a partidului lui MRU, de dreapta, pare foarte potrivit în ecuaţia jocului politic. Este de încredere, nu pune probleme. Total diferit de tânărul Mălureanu, de exemplu, sau faţă de alţi oameni care chiar s-ar implica într-o mişcare politică de dreapta. Şi, mai mult, chiar ar vrea să schimbe oamenii şi mentalităţile care domină Vrancea de 20 de ani. Dar, la noi, totul pare că trebuie controlat de bocancul roşu. PNL şi PDL cunosc (şi acceptă!) această situaţie.
Şi, ca tabloul să fie complet, precizez că preşedintele local al partidului lui MRU, Cristian Onia, tocmai s-a întors dintr-un weekend grozav petrecut în Delta Dunării, alături de mentorii săi politici de stânga: Oprişan, deputatul Cristian Dumitrescu, Iulian Matache, Raluca Dan, Cătălin Vrabie, primari şi consilieri PSD. S-o fi dus Onia să-i înfrunte sau să-i racoleze pe toţi ai lui Oprişan la Forţa Civică? Ha, ha, ha... Mai degrabă, omu' a primit un sejur de mulţumire pentru serviciile prestate plus ultimele instrucţiuni roşii '' de dreapta''.
 

vineri, 7 septembrie 2012

Speculaţii

* Prefectul Popescu a început un joc de-a şoarecele şi pisica pentru a-l irita pe Oprişan, ocupat cu explicaţiile despre referendum şi alte aspecte judiciare. Scopul principal: PNL (în special Săpunaru) să obţină cât mai mult din negocierile cu PSD pentru că, deocamdată, e sub papucul roşu. Şi uite-aşa se aruncă pe piaţă nişte declaraţii, acţiuni ''pe ascuns'' şi mişcări din şold pentru a nu rămâne peneliştii de căruţă. Adică Săpunaru fără un colegiu eligibil la toamnă şi PNL fără zone de influenţă în judeţ. Urmărim...
* Jocuri interesante urmează şi la subiectul ENET Focşani. Interesante pentru politicieni şi, eventual, ziarişti, însă păguboase pentru locuitorii municipiului nostru. Nu ştiu cât va reuşi administraţia locală, adică PSD, să mai ţină în frâu tariful gigacaloriei pentru populaţie. E nevoie de multe zeci de miliarde de lei vechi pe lună numai pentru acoperirea diferenţei dintre tariful real şi cel plătit de populaţie. Se va intra în toamnă, probabil, cu un tarif acceptabil ce nu va influenţa prea mult votul de la alegerile parlamentare. Dacă va fi o toamnă caldă, atunci la alegerile din 9 decembrie alegătorii nu vor fi, încă, sub impresia unor facturi enorme la întreţinere. Apoi, după alegeri, nu va mai conta. Dacă va rămâne PSD la guvernare, se va vorbi de vechea moştenire portocalie şi se vor face promisiuni pe bandă rulantă. Dacă PSD va trece în opoziţie, atunci PSD va arunca rahatul tot pe guvernarea pedeliştilor şi alde Oprişan, Bacinschi&comp se vor bate cu pumnul în piept că, dacă rămâneau ei la butoane, ştiau, făceau şi dregeau pentru binele cetăţenilor...
* Ce se va întâmpla prin PDL Vrancea, după ce junele Mustea a pătruns adânc în familia lui Băsescu? Mai vrea Mustea jr. un nou mandat de parlamentar prin Vrancea? Va fi schimbat şi tras pe linie moartă actualul preşedinte al organizaţiei judeţene, Alin Trăşculescu? Va mai prinde Trăşculescu un colegiu eligibil? Se va implica din nou tata Mustea în organizarea PDL Vrancea? Sau se va muta centrul de comandă spre noua construcţie politică de dreapta, în frunte cu oamenii lui Ungureanu şi Neamţu, precum tânărul Mălureanu? Cred că pentru nea Vasile Blaga tot Trăşculescu ar fi potrivit. Că aşa i-a transmis şi Oprişan.
* Cică oamenii trimişi de PSD la Prefectură nu prea ar vrea să preia funcţii de durată prin această instituţie. Ştiu ei bine că nu ar avea prea multe avantaje, precum la Consiliul Judeţean sau la consiliile locale. Plus că guvernările se schimbă cam des...
* Un parlamentar necunoscut al PDL s-a trezit, în această vară, să propună o iniţiativă legislativă de majorare a indemnizaţiilor pentru mămici. Asta după ce, acum 2 ani, guvernul Boc tăiase o halcă mare din aceste indemnizaţii. Curat dâmboviţean, nene Iancule!
  

duminică, 2 septembrie 2012

Priorităţi

De o săptămână, Vrancea are un nou prefect. Cum se ştia, Octavian Vieru a fost doar un prefect interimar, fără personalitate şi fără ambiţii administrative însemnate, o soluţie de moment a filialei PNL. Despre noul şef al Instituţiei Prefectului - Cătălin Kanty Popescu - se ştie că este un politician care cunoaşte bine judeţul, oamenii de afaceri şi chestiunile administrative. I se spune chiar eminenţa cenuşie a PSD din PNL, oamenii cunoscându-i trecutul, afinităţile, acţiunile şi mentalităţile. Dincolo de toate speculaţiile, de la Cătălin Popescu sunt mai multe aşteptări decât de la predecesorul său, Octavian Vieru. Totuşi, în prima sa conferinţă de presă în calitate de prefect, Cătălin Popescu s-a dovedit destul de limitat în ceea ce priveşte lista de priorităţi pentru Vrancea. Noul prefect s-a arătat preocupat de organizarea instituţiei, de fondul funciar (retrocedarea pădurilor părând o problemă fără sfârşit în judeţul nostru de mulţi ani) şi de mirosurile din Focşani. Ultima preocupare o putem trece şi în plan anecdotic...
Ce ar fi aşteptat vrâncenii de la un prefect instalat în funcţie de un guvern care ne-a făcut cam multe promisiuni în ultimele 4 luni? Cred că vrâncenii ar fi aşteptat să audă cum vor fi ajutaţi să diminueze din pagubele provocate de secetă. Se va ocupa cineva ca mesajele lor să ajungă la guvern? Se va bate cineva pentru reluarea investiţiilor în sistemele de irigaţii? Cred că vrâncenii ar fi aşteptat să-l audă pe reprezentantul guvernului în judeţul nostru că va căuta să sprijine agricultura şi industria alimentară, domenii în care Vrancea are potenţial. Poate şi că şi-a făcut o strategie de atragere a investitorilor români şi străini, pentru ca Vrancea să poată ieşi din lumea a treia a judeţelor ţării. Plus că va sprijini, va sfătui şi va impulsiona atât administraţiile locale cât şi firmele private în absorbţia fondurilor europene. Cred că vrâncenii aşteptau un semnal pozitiv cu privire la investiţiile în drumurile naţionale pentru care, până acum puţin timp, însuşi Cătălin Popescu a ieşit în stradă şi a făcut declaraţii politice critice la adresa fostelor guverne. Poate ceva de turism/ agroturism... Ş.A.M.D.