miercuri, 30 octombrie 2013

Vrancea pozitivă, să ne intre bine în cap!



În provincia lui Oprişan nu trebuie să se întâmple nimic care să-i aducă atingere intereselor sale. Să fie bine, linişte, lapte şi miere, aşa a decretat cel mai ... cel al judeţului. Iar românii nu trebuie să afle/ audă/ vedea ce se întâmplă cu adevărat în Vrancea, realitatea de zi cu zi care e departe de manipulările şi cosmetizările atotfăcătorului de pe malul Milcovului. De aceea, nici în presa centrală nu vor mai apărea (decât sporadic) materiale despre realităţile cotidiene ale Vrancei. Pentru că sunt destule nevertebrate pupincuriste şi în mass media naţională, mari iubitoare de mălai şi alte bunătăţuri personale, care răspund prompt la zornăielile politico-financiare.
Un caz în care s-a făcut tot posibilul să se demonstreze că e bine şi frumos în Vrancea este cel reprezentat de celebra petrecere din birourile Spitalului Militar din Focşani. Cred că vă amintiţi fotografiile apărute în toată presa din România cu persoanele din conducerea respectivei unităţi militare care petreceau de zor în instituţie. Şi se şi fotografiau între ele, de bună voie şi nesilite de nimeni. Aşa că, la un moment dat, pozele au ajuns în spaţiul public. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! S-a pornit şi o anchetă de la Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale. Ei, şi? Comandantul spitalului (în prim plan în multe fotografii) a spus de la început că nu se va întâmpla nimic. Cum anticipam, adevărat a grăit! S-a pus batista pe ţambal. Şi, după câteva luni, comandantul a ieşit la atac, sigur pe el, cu spatele asigurat şi de cel mai ... cel al Vrancei. A fost spălat, pupat şi parfumat în monitorul lui Marean cum n-am văzut decât în cazul lui ... Marean! Un interviu (apărut doar în ediţia print) în care comandantul petrecăreţ ne-a tras un perdaf romanţat al vieţii sale că mai-mai să ajungem să ne închinăm de cât noroc am avut că a aterizat el în funcţia de şef al Spitalului Militar. Am citit şi că unii ziarişti (împreună cu unele personaje pe care el le ştie foarte bine şi le-ar şti tot târgul!!?? - să ni le zică şi nouă!) ar fi ''aşezat fotografiile într-un anume fel''. I-auzi! Adică el era pe-acolo dar nu prea, se zărea dar nu era, se petrecea dar nu chiar aşa, se jucau şi veseleau dar, de fapt, ei cam munceau! Şi-i dă tare cum a avut, sărăcuţul, de suportat calomnii, denigrări, declaraţii şi acţiuni tendenţioase din partea unora care nu-i recunosc meritele în salvarea Spitalului Militar din Focşani. Că nu s-au găsit nereguli în urma controalelor! Normal, dacă aşa-zisele anchete erau coordonate de amici, de apropiaţi, de foşti colegi de-ai săi şi de-ai tatălui său. Iar ''anchetatorii'' stăteau la taclale cu prietenii comandantului şi căutau vreun ţap ispăşitor pentru apariţia pozelor în spaţiul public. Contractele - mucles! Pierderea a 1400 de metri pătraţi din curtea unităţii - mucles! Mişcarea fondurilor - mucles! Intervenţiile nocturne (de tot felul) - mucles!
Şi uite-aşa Marean şi-a mai asigurat un executant fidel (parcă n-avea destui!). Iar vrâncenii au citit că totul e bine la Spitalul Militar, că a fost doar o manipulare, că în Vrancea sunt oameni destoinici în funcţii care lucrează în interesul cetăţenilor, că în judeţul nostru e linişte, bunăstare, fericire ...  
Dormiţi liniştiţi, are cine să ne lucreze! 

miercuri, 23 octombrie 2013

De prin Vrancea

* În satul Colacu, comuna Valea Sării, funcţionează o şcoală cu clasele I-IV, plus grădiniţă. Peste 50 de copii vin zilnic în această unitate renovată şi modernizată în ultimii ani, ce oferă condiţii foarte bune micuţilor. Inclusiv o centrală termică nouă, pe lemne. Dar, odată venit sezonul rece mai repede, adulţii nu au considerat necesar să asigure căldură în sălile de clasă. Dacă pentru copii nu au vrut să dea caldură, în cancelarie cadrele didactice şi ceilalţi adulţi se încălzesc cu un radiator. Copiii stau în frig iar adulţii la căldură! Mai mult, în spiritul balcanic ce ne caracterizează, săptămâna trecută s-a dat drumul la centrala termică timp de 3 zile, atâta cât au stat inspectorii de la IŞJ Vrancea în control. Uite-aşa au beneficiat de căldură în clase şi copiii. Apoi, odată inspectorii plecaţi, micuţii au revenit la regimul rece. În plus, părinţilor li s-a spus că, dacă vor căldură pentru copii, să dea bani pentru a plăti un om care să bage lemne în centrală!? Asta e atitudinea conducerii şcolii. Şi nici pe primar nu-l interesează situaţia copiilor. Şi aşa omu' nu prea are treabă cu primăria, el fiind mai mult plecat să-şi rezolve afacerile personale, cu tăiat şi transportat lemne. Unde mai pui că în comună funcţionează o obşte puternică, cu destui bani, care ar putea să asigure încălzirea şcolii respective (inclusiv prin plata unui nou angajat). Chiar soţul directoarei Şcolii Coordonatoare din Valea Sării este membru în Consiliul de Administraţie al Obştii. 
* Conu' Alecu ITRSV este pretutindeni şi nicăieri. Este un adevărat supravieţuitor al tuturor guvernărilor pentru că a fost/ este/ mai e mult de tăiat prin pădurile Vrancei (şi nu numai). Iar aurul verde se transformă în euroi. Mulţi, mulţi, tare mulţi...
* Politrucul roşu de la Spitalul Judeţean din Focşani - Costel Mîndrilă - bagă tare cu informaţii ''pe surse'' despre ce-ar fi găsit echipele care l-au controlat pe predecesorul său în funcţie (Nicolae Moise). Că şi aşa ex-Eftandopoulos nu face nimic pentru îmbunătăţirea condiţiilor din spital, pentru dotări, pentru un management eficient etc. Toate băgate, bineînţeles, în monitorul lui Marean. Şi ce mai face Costel? Schimbă furnizori, contracte, comisioane?
* Angajaţii firmelor lui Jitea se plâng că nu prea îşi mai primesc salariile. Iar şefii sunt supăraţi că nu mai beneficiază de bonusurile şi învârtelile cu care se învăţaseră. Vorba aia: n-ai alcool în maşina de lapte, n-ai parte! Şi nici un viitor optimist nu se vede în zare.

luni, 21 octombrie 2013

Minţind, ajungi la putere. Cât ţine?

Motto - ''spune o minciună suficient de tare şi suficient de mult şi lumea o va crede'' (Adolf Hitler)

Politicienii români, indiferent de culoare, folosesc minciuna drept armă de bază în lupta pentru voturi. Sigur că şi politicienii de pe alte meleaguri recurg la această metodă de strâns voturi, însă nu se ridică la nivelul politicii mioritice. De aproape 24 de ani, românii sunt bombardaţi cu minciuni, de la stânga la dreapta, din opoziţie la putere. Şi, chiar dacă îşi dau seama că sunt păcăliţi, românii par naivi în momentul în care pun ştampila pe buletinele de vot. Iar manipulările susţinute de o bună parte din mass-media beneficiază, aşa cum s-a observat, de succes garantat. ''Minciuna este totdeauna odioasă când cineva profită de pe urma ei'', spunea celebrul filozof german Immanuel Kant.
Gata cu filozofiile! Să revenim la oile noastre! Vedem, zi de zi, cum suntem victimele minciunilor electorale proferate în ultimii 2-3 ani de fosta opoziţie şi actuala putere USL. Dincolo de declaraţiile politicienilor non-USL (precum preşedintele Traian Băsescu, un specialist în arta manipulării), nu putem trece cu vederea modul în care discursurile şi acţiunile liderilor USL s-au transformat radical de când această alianţă a ajuns la putere. Şi asta pe fondul unei imense speranţe, unor aşteptări electorale supradimensionate din partea majorităţii românilor. Puţini au remarcat aceste discrepanţe încă din a doua parte a lui 2012. Dar 2013 s-a dovedit, până acum, un an ''odios'' din perspectiva promisiunilor electorale. Poate că le-aţi observat şi le-aţi mai auzit şi la alţii. Dar voi face, totuşi, o scurtă trecere în revistă a celor mai importante minciuni şi manipulări pe care le-au înghiţit alegătorii români în ultimul timp.
* Când erau în opoziţie, liderii USL urlau ca din gură de şarpe împotriva proiectelor Roşia Montană şi gazele de şist. Acum nu ştiu cum să le promoveze mai repede.
* La începutul anului 2012, manifestaţiile de protest împotriva Guvernului Boc erau considerate bune şi justificate (cu toată finanţarea politică) iar acţiunile jandarmilor erau apreciate drept brutale, ale unui regim dictatorial. Acum, manifestaţiile de protest din Bucureşti şi din ţară, cu mii de oameni, sunt considerate de liderii USL cel puţin nepotrivite, nejustificate, fără orizont şi subiecte clare, iar jandarmii ar trebui să intervină ferm pentru potolirea protestatarilor.
* USL a promis, în anul electoral 2012, că nu va mai semna un nou acord cu FMI prin care să se stipuleze condiţii dure de îndeplinit pentru guvernul român. Ce a făcut Guvernul USL? A semnat un astfel de acord!
* Liderii USL clamau, în perioada opoziţiei, necesitatea stopării migraţiei parlamentarilor. Dar, din primăvara lui 2012, aceiaşi lideri au încurajat această practică, s-au folosit de ea şi nu se gândesc să pună capăt fenomenului.
* În opoziţie, liderii USL promiteau o viaţă mai bună pentru toţi românii. De când au preluat guvernarea cei de la USL, au crescut taxele, impozitele, preţurile şi tarifele la orice iar cei mai mulţi români o duc din ce în ce mai rău.
* În opoziţie: vrem justiţie independentă! Odată ajunşi la putere, liderii USL se agită continuu pentru a face schimbări la vârful Ministerului Justiţiei, la CSM, DNA, Parchetul General, instanţe de la toate nivelurile. Iar cei promovaţi acum să fie maleabili, înţelegători, permisivi... 
* Până în mai 2012: ''săracii'' întreprinzători şi oameni de afaceri, cum sunt ei asupriţi şi împovăraţi de regimul Băsescu! Când venim la putere îi vom sprijini, le vom asigura ş.a.m.d. 2013 - mai multe obligaţii fiscale, tot mai multe firme cu probleme, impozitul forfetar, un mediu de afaceri trist şi pesimist. 
Şi mai sunt, din păcate ... 

duminică, 13 octombrie 2013

Pe scurt

* Activiştii PSD adună semnături prin instituţiile publice din judeţ (la fel se întâmplă şi în alte judeţe) cu scopul de a scoate PNL de la guvernare. Oamenii trebuie să se exprime dacă vor ca PSD să rămână singur la guvernare. Astfel, cu sute de mii de semnături din toată ţara, PSD va lua decizia despre care se vorbeşte de ceva timp. Chipurile, cu sprijin popular masiv.
* Umblă zvonuri despre o nouă negociere prin politica mioritică. Dacă va mai avea loc concursul pentru fotoliul de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi dacă Mihai Copaci va pierde, atunci acesta ar avea o rezervă. Actualul şef al CJAS Vrancea ar viza postul de şef al Oficiului Registrului Comerţului. 
* Şi mai este o negociere care, teoretic, nu ar trebui să aibă legătură cu politicul. Lanţul de hipermarketuri BILLA şi-ar putea deschide în curând primul spaţiu în Vrancea, în locul fostului magazin Romarta din centrul Focşaniului. Se pare că şi ''şeful judeţului'' şi-ar fi dat acordul, în ciuda supărării prietenei Zanfir, concurent şi posibil vecin cu BILLA.
* Ce mai fac alde Neaţă-Lică-Secară&comp? Adică lideri pe la ce a mai rămas din PDL în Vrancea. Se pregătesc să revină la putere, nu-i aşa? Mai ales că preşedintele Neaţă a spus că aşteaptă pedelişti doritori de funcţii publice, care să activeze în opoziţie şi, apoi, să ajungă şefi de instituţii publice. Asta-i politica noastră, monşer, ce mai! Şi, ca treaba să fie de viitor, baronii PSD pregătesc preluarea la Consiliile Judeţene şi Consiliile Locale a majorităţii instituţiilor publice. La o adică, pedeliştii se pregătesc să fie numiţi în funcţii publice de către Oprişan!!!!
* Observăm că multe măsuri luate de Guvernul Boc sunt continuate, promovate şi aplicate cu sârg de Guvernul USL. Asta în ciuda criticilor acerbe pe care le proferau liderii USL atunci când erau în opoziţie. Politică de politică, ce mai!
* Printre multe populisme şi demagogii exprimate de ministrul Sănătăţii pe la Focşani, acum vreo lună, s-a numărat şi ideea că USL nu mai politizează instituţiile medicale. Şi, ce să vezi? În locul pedelistului Moise, la conducerea Spitalului Judeţean din Focşani USL a numit un activist de bază la PSD, Costel Mîndrilă! Curată depolitizare, nene!
* Oare cine va prelua afacerea (profitabilă) de salubrizare din Focşani (şi nu numai)? Să fie firma fratelui Adrian (al lui Marean, desigur), care ar avea, deja, vreo 20 de maşini de gunoi? Aşa cum mai scriam, modelul SC Drumuri şi Poduri-Mavibeton se poate aplica fără probleme.
* Tot din ce-am mai scris: s-a pus batista pe ţambal în cazul petrecerii din Spitalul Militar. Ministerul Apărării Naţionale a dat undă verde organizării de paranghelii în unităţile militare! Doi paşi la stânga-ncetişor şi alţi doi paşi la dreapta lor, măi, măi!!!!!

luni, 7 octombrie 2013

Adunate

* Se bat câmpii de vreo două săptămâni cu referire la cutremurele din judeţul Galaţi. Doar câteva voci răzleţe încearcă să spună adevărul, dincolo de şedinţele specialiştilor şi comisiile de anchetă. Aceste mişcări telurice de mică adâncime sunt determinate de forările/ exploatările/ cercetările firmei americane care caută gaze. Regula este să nu provoace, în mod controlat, seisme cu magnitudini mai mari de 4 grade pe scara Richter. S-a observat că cel mai mare cutremur produs în Galaţi în ultimele două săptămâni a avut 3,9 grade. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în SUA, de exemplu, cu mulţi ani în urmă. Dar pentru că erau interese de stat la mijloc, localnicii şi specialiştii au fost reduşi la tăcere. Mucles! Eventual, ceva compensaţii băneşti. La fel şi în satele gălăţene zgâlţâite. Se va sări cu bani pentru şi pentru românii afectaţi de lucrările respective?
* Apa caldă a fost, din nou, praf în ochii votanţilor din Focşani. Cu promisiuni, termene, demagogii şi pupincurismele arhicunoscute, doar unii focşăneni au beneficiat de apă caldă pe durata Festivalului Bachus. În rest, se mai lucrează...
* Că tot veni vorba de Festivalul Viei şi Vinului:
- a fost un clip de promovare pe televiziunile naţionale de toată jena. Se vede că ăsta nu se poate debarasa de vechile metehne şi are în cap numai hoţii;
- contracte şi rezultate concrete ZERO de pe urma cheltuirii atâtor miliarde din banii noştri pentru cei care lucrează în viticultură: mici podgoreni, fermieri, mari procesatori;
- osanalele şi limbismele la adresa celui mai ... cel al Vrancei au poluat mai tare decât fumul grătarelor şi mirosurile pestilenţiale. 
* Liderii USL se declară tot mai uniţi deşi sunt tot mai despărţiţi (or fi acţionând după sloganul UE - ''unitate în diversitate'', mai ştii?). Cu cât se acuză reciproc mai abitir, cu atât îşi fac mai multe jurăminte de credinţă şi promisiuni de iubire!
* Cam aşa s-a întâmplat şi la întâlnirea peneliştilor vrânceni, păzită de ochii presei, care a avut loc la masa festivă organizată de Ziua Recoltei, după ce ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, le-a spus clar că nu sunt bani la buget. La masă au mai fost prezenţi, pe lângă ministrul Chiţoiu, ministrul Economiei, Varujan Vosganian (care se ascunde după fustele imunităţii parlamentare şi nu vrea să-şi probeze nevinovăţia în faţa instanţei), precum şi Marian Oprişan. Şeful PSD Vrancea le-a dat peneliştilor, iarăşi, lecţii de politică şi guvernare. Plus asigurări ferme că USL nu se rupe (abia ce-l făcuse ''buimac'' pe Crin!!!). Masochişti, nene, nu glumă! Audienţa a fost numeroasă şi cu masa bogată!
* Uitasem de inundaţiile din Galaţi, de la mijlocul lunii septembrie. Ca de obicei, Oprişan s-a băgat în seamă şi printre sinistraţii de acolo, spre nedumerirea acestora. A dat ajutoare de la alţii (tot ca de obicei) şi s-a plimbat ca vodă prin lobodă, însoţit de trepăduşii săi care, oricum, n-ar fi ajuns nimic în viaţa lor fără să-i şteargă pantofii lui Oprişan, să-i care geanta sau paltonul, să-i dea limbi peste tot ş.a.m.d.