duminică, 15 iulie 2012

De pe margine

* Am văzut că tătuca Ilici nu putea lipsi de la scenetele politice privind referendumul din 29 iulie (sau din ce alte zile vor stabili guvernanții, că nu se știe nimic sigur nici acum). Și, chiar de ziua Franței, propovăduitorul comunismului cu față umană și-a dat cu părerea despre niște chestiuni ce țin de democrație, statul de drept, justiție și altele asemenea pe care el le-a înfierat cu tărie timp de zeci de ani. Vă mai amintiți de sloganul „cine-a stat 5 ani la ruși,/ nu poate gândi ca Bush„? Ar fi fost bine pentru România dacă Iliescu s-ar fi mutat din nou la ruși, în urmă cu mulți ani. Acum, s-ar putea muta măcar în Belarus.
* Am văzut niște reportaje pe televiziunea Euronews despre situația politică din România. Nu păreau a fi în concordanță cu interesele politice ale guvernului Ponta. Să înțelegem că și acest canal de televiziune este condus de oameni ai Partidului Popular European, care îl sprijină pe Băsescu și nu prezintă obiectiv situația din România?
* Juan Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, și Van Rompuy, președintele Consiliului European, nu au vrut să apară într-o fotografie și conferință de presă comună cu Ponta după discuțiile de la Bruxelles. Sigur au fost mințiți și manipulați de Băsescu! Barroso e politician de stânga iar Rompuy e politician de dreapta. Ăștia de la USL îl fac mult prea tare pe Băsescu deși ei susțin că vor să-l demită și să-l trimită în fața instanței!
* Pentru că mai e puțin timp până la referendum, cred că USL ar trebui să aibă câteva ținte și acțiuni precise pe care să le urmărească pentru a-i reuși manevra politică:
- referendumul să se desfășoare în minimum 2 zile. Există experiența referendumului pentru Constituția lui Iliescu&Năstase din octombrie 2003, în 2 zile, cu multe confuzii și acțiuni incorecte (eufemistic vorbind);
- să-și asigure controlul asupra birourilor electorale de circumscripție și a birourilor secțiilor de votare. Acest lucru s-a cam realizat, în mare parte. Prin urmare, reclamațiile, sesizările și deciziile vor fi tratate și rezolvate conform scopurilor USL. Plus operațiunile de numărare a voturilor;
- să continue propaganda în valuri, precum picătura chinezească, atât prin mass-media cât și prin alte mijloace;
- să-și mobilizeze exemplar aleșii locali, mai ales primarii. În special PNL și PSD, dar și cei ai UNPR și UDMR (trădătorii „răi„ s-au transformat peste noapte în trădători „buni„). Primarii vor avea ordin să aducă la vot cât mai mulți alegători iar votul va fi conform indicației de partid. La fel vor acționa și funcționarii publici din primării și din consiliile județene, experiența din Vrancea fiind concludentă și la acest capitol;
- limitarea numărului secțiilor de votare din străinătate. Ministrul de externe a acționat, deja, în această privință și a redus drastic numărul secțiilor;
- să compenseze prin populisme și promisiuni electorale interne deficitul mare de imagine (și pe termen lung) din plan extern - Uniunea Europeană și SUA;
- să încerce stoparea devalorizării accentuate a leului.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu