vineri, 18 septembrie 2015

Blat la București. Dar în teritoriu?



Zilele acestea are loc o ședință a Ligii Aleșilor Locali ai PNL. O adunare la care participă primari, președinți de consilii județene, viceprimari, vicepreședinți, consilieri locali și județeni precum și liderii PNL de la centru și din teritoriu. Fiind vorba de aleși locali, cred că principalele discuții se axează pe alegerile locale din luna iunie a anului viitor. Așadar, sunt mai puțin de 9 luni până la acest moment electoral foarte important. Trebuie să se stabilească strategii, acțiuni, mesaje, profiluri de candidați și altele asemenea.
Însă un eveniment politic major petrecut acum câteva zile a stârnit o serie de controverse și întrebări la care nu știu cum răspund liderii PNL. Este vorba de aranjamentul cel puțin dubios de la Primăria București, atunci când PNL nu a vrut să-și asume conducerea interimară a Capitalei după arestarea lui Sorin Oprescu. Deși formează o majoritate în Consiliul General, PNL  a preferat să-și retragă viceprimarul și să susțină pentru preluarea funcției de edil șef (cea mai importanță funcție aleasă după cea de președinte al României) un consilier UNPR, ex-PPDD, cot la cot cu PSD și UNPR. Adică un mare partid, care se încălzește pentru preluarea guvernării României, nu are capacitatea și voința politică să preia administrarea Capitalei. Indiferent de problemele care sunt în Primăria București (și la care au închis ochii, nu și buzunarele, mulți lideri și consilieri PNL), nu este posibil ca un asemenea partid să se dea la o parte ca o domnișoară de pension. Dacă le tremură chiloții în momentul în care pot prelua administrarea Bucureștiului înainte de alegerile locale, atunci la ce să se aștepte electoratul penelist peste câteva luni? Ce explicații le oferă liderii PNL aleșilor din teritoriu cu privire la această decizie politică de retragere, practic, din cursa pentru câștigarea postului de primar al Capitalei? Cum justifică, fără ipocrizie și falsități demagogice, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, Gheorghe Flutur și Marian Petrache, Cătălin Predoiu și Teodor Atanasiu faptul că Primăria București reprezintă, iată, o pălărie mult prea mare pe care PNL nu și-o poate permite?
Și ce să înțeleagă aleșii și activiștii din județe? Că nu trebuie să se bage acolo unde e greu? Că mai bine cu capul plecat, chiar băgat în nisip, decât să înfrunți problemele și adversarii politici oricât de puternici ar fi? Că nu trebuie deranjat partidul generalului făcut prin birourile politico-economice? Că trebuie să ”câștige” și UNPR niște posturi importante în administrația locală? Că UNPR trebuie acceptat, în orice condiții? Că partidul de operetă deșănțată al lui Oprea va fi în ambele bărci – în unele județe cu PSD, în altele cu PNL – în virtutea ”interesului național”, desigur? Li se vor explica aleșilor locali și liderilor din teritoriu ai PNL că trebuie să cedeze pe ici, pe colo, în favoarea UNPR, și cu acordul PSD, chiar și în zonele unde au șanse importante să câștige alegerile?
Iar dacă mă gândesc la Vrancea ... Nu m-ar mira ca asemenea ”directive” de partid să fie aplicate și pe meleagurile noastre la alegerile de anul viitor. PSD&Oprișan stăpânesc de atâția ani județul așa că un aranjament politic cu UNPR, coordonat din umbră de prietenul generalui Oprea, nu ar fi exclus. Se pot constitui majorități în unele consilii locale PNL-UNPR,  în altele PSD-UNPR, mai poate obține UNPR câteva posturi de primar și viceprimar, că așa ar fi în interesul tuturor. Cu siguranță, la Consiliul Județean Vrancea va fi o majoritate PSD-UNPR, fără ca PNL să se supere prea tare. C-așa-i pe la noi!

PS – în continuarea blatului de la București, s-ar putea pregăti un scenariu de compromis și la nivelul Focșaniului. De exemplu, în postul de primar ar putea fi ales uneperistul Marius Iorga, actualmente viceprimar, sub oblăduirea cuplului Oprea-Oprișan și cu mârâiala pe la colțuri a peneliștilor. Unde mai pui că Marius Iorga a intrat în Consiliul Local Focșani cu sprijinul fostului PDL, pe o listă comună. Sau, poate, Oprișan va alege varianta Laurențiu Țigăeru Roșca, iubitor de trandafiri roșii, trimis o perioadă și pe la PNL. Deputatul uneperist s-a arătat, de curând, scârbit de politică și a declarat, mieunat, că se va retrage din politică odată cu terminarea mandatului. Pentru că nu mai avea loc de parlamentar asigurat pentru un nou mandat, asta-i realitatea. Dar strugurii cică-s prea acri, bla-bla-bla.    

luni, 7 septembrie 2015

La vremuri noi, cam tot ei

Peneliştii simt miros de guvernare şi dau din coate să prindă locuri călduţe de anul viitor. Atât la nivel naţional cât şi la nivel local au început mişcările şi jocurile de culise pentru ca la momentul guvernărilor naţionale şi locale să se găsească pe culoarele favorabile accederii în posturi publice. Din ce se ştie până acum, se pare că au acces şi succes la promovare tot membrii hârşiţi în maşinaţiuni de interes personal sau de grup, fără să se fi remarcat cu ceva anume în spaţiul politic sau public. Dar s-au aflat cam de fiecare dată pe culoarul cel mai avantajos care le-a asigurat ascensiunea în fotolii confortabile. Mai mult, când a fost cazul, unii dintre ei au băgat capul în pământ precum struţul ca nu cumva să deranjeze.
Aşadar, s-a luat deja în discuţie lista PNL pentru Consiliul Judeţean Vrancea. Un fel de parlament judeţean, condus de PSD încă din 1992, indiferent de guvernare. Şi aflat la cheremul lui Marian Oprişan cam din 1995, în postura de preşedinte sau de vicepreşedinte. În acest moment, prin crearea noului PNL şi aplicarea ordonanţei traseiştilor, PNL Vrancea are 9 consilieri judeţeni. De la fostul PNL sunt: Eduard Lambrino, Ion Epure, Marioara Ciorici, Anişoara Aioanei şi Nicu Mazere. De la fostul PDL sunt: Liviu Bostan (aflat în dizgraţia PDL dar preluat de PNL), Emilian Diaconu, Cornel Negru şi Doina Vraciu. Pe cei mai mulţi nu-i cunoaşte mai nimeni. Dar nici ei nu s-au străduit să facă ceva de interes pentru alegători. Cariera politică a multora este strâns legată de partid şi de liderul acestuia. Prea puţine opinii şi atitudini personale care să atragă atenţia cetăţeanului. Şi, totuşi, cei mai mulţi din lista de mai sus vor, din nou, pe lista de consilieri. În ciuda faptului că unii dintre ei nu ridică nicio sprânceană în faţa lui Oprişan, atât în şedinţe cât şi în alte activităţi publice. Ba, pentru a-şi păstra o serie de fotolii şi privilegii publice, intenţionau, nu demult, să se retragă din poziţia de consilier judeţean, că aşa le-ar fi cerut Oprişan!? Luptători nevoie mare, ce mai! Că au alte scaune publice satisfăcătoare şi nu ar vrea să-l deranjeze pe ''domnu' preşedinte''! Le merge bine în opoziție și vor să le meargă și mai bine la putere. Până în urmă cu puțin timp le tremurau chiloții, acum își arată mușchii în fața colegilor de partid. În câteva luni şi-au ''revenit'' şi, cu vitejie, au anunţat că vor şi de la anu' în Consiliul Judeţean. Că merită, sunt buni, au făcut ceva pentru judeţ, s-au luptat cu Oprişan (poate prin baie, în faţa oglinzii), sunt reprezentativi pentru judeţ şi electorat şi alte asemenea impresii. Că PNL ar fi pe val şi e păcat să lipsească din fruntea bucatelor.
Dintre cei enumeraţi mai sus ar putea să nu mai prindă vreun loc de consilier Nicu Mazere, Emilian Diaconu, Cornel Negru. În schimb, ar putea ajunge în forul legislativ judeţean, după alegerile locale de anul viitor, Costică Neaţă, Ionel Partene, Georgel Constantin, Ionuţ Ştefan, Ionuţ Filimon, Nicolae Şerban (ex-director SRI Vrancea) ş.a. Dacă plecăm cu ei la plimbare pe stradă, nu ştiu câţi ar fi recunoscuţi şi salutaţi. Nu ştiu câţi oameni i-ar opri să stea de vorbă cu ei și să le spună păsurile. Câţi au credibilitate, câţi vor să respecte interesele celor care le votează lista de candidaţi (şi nu interesele celor care i-au pus pe locuri eligibile)? Nu ştiu dacă, luaţi individual, ar strânge câteva sute de voturi fiecare.

PS - dacă fac alde Săpunaru-Neaţă-Secară vreo surpriză şi întocmesc nişte liste de candidaţi merituoşi, atât la nivel judeţean cât şi pe fiecare localitate în parte? E o glumă, aud, deja, voci...

marți, 1 septembrie 2015

Pe scurt



*Guvernul dă cu o mână și ia cu zece. Nicio mirare. Potrivit proiectului noului cod fiscal, persoanele fizice vor avea, de la anul, impozite duble pentru locuințe și chiar de 20 de ori mai mari pentru spațiile comerciale. După ce se va vota codul fiscal în Parlament, consiliile locale vor avea posibilitatea de a majora impozitele pe cap de locuitor plătitor. Dar 2016 este an electoral. Așa că, cine știe?
*Comercianții au stabilit un preț ridicol pentru producția de porumb din acest an – 50 de bani pe kg. Extrem de mic! După ce că a fost un an agricol dificil și abia supraviețuiesc de la un an la altul, fermierii se simt umiliți cu acest tarif stabilit de cei care fac jocurile în agricultura românească. Fermierii români se îndreaptă încet, dar sigur, spre faliment, în timp ce samsarii protejați de politicieni și politicienii aferenți se îmbogățesc. Alo, guvernul, se doarme? Sau nu vă interesează soarta țăranului român pentru că v-au „co-interesat„ alții? Parlamentarii de Vrancea pot să facă și ei ceva util pentru cei care i-au trimis în fotoliile alea călduțe? Președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Nini Săpunaru, se bagă puțin sau n-are voie?  
*În ciuda strădaniilor unora, în Piața Moldovei (agroalimentară) domnesc mizeria, bișnițarii, lipsa de civilizație din partea celor care stau la mica ciupeală și la marea păcălire a credulilor. Ăștia nu respectă nimic – curățenia, ordinea, bunul simț, munca angajaților Administrației Piețelor și ai Direcției Sanitar Veterinare, producătorii și cumpărătorii deopotrivă. Dar poliția, poliția ce face? Pe lângă grija pentru satisfacerea întâiului portofel al județului, se pare că polițiștii se mai preocupă doar de mica ciupeală și de marea păcălire a contribuabililor creduli.
*Peneliștii par că vor să aibă, la alegerile locale de anul viitor, doar candidați și nu posibili câștigători ai posturilor de primari. De ce s-ar mulțumi alde Săpunaru-Neață-Secară cu atât de puțin pentru a avantaja, din nou, PSD-ul? Se observă, deja, asemenea mișcări în câteva localități importante: Focșani, Mărășești, Suraia, Adjud, Garoafa ș.a.
*Ce se mai agită angajații cu salarii mari de la ROMATSA în ultima vreme! Se dau supărați pe guvern, pe conducere, pe minister, pe concedieri etc. Ba amenință cu greva, ba se răzgândesc și mai negociază. Dar de ce nu au sărit cu protestele, în ultimii 20 de ani, atunci când s-au angajat, pe bandă rulantă, soții, amante, copii, fini, cumetri, frați, nepoți și alții asemenea ai mai marilor vremii? Au tăcut mâlc, de fiecare dată. Iar acum, că se strânge cureaua, au prins glas.
*Tata socru Ilie Sîrbu vrea în conducerea Curții de Conturi. Tupeu de nesimțit, specific politrucilor roșii și securiștilor de ieri, protejați până în zilele noastre. Dar cu dosarele de corupție, cu dosarele, cum rămâne? Le îngropăm în sertare? Serviciile știu de ce!
*Am văzut niște opinii și precizări realiste, prudente, de bun simț pe marginea valul de refugiați din Siria din partea gen.(r) Constantin Degeratu, fost șef al Marelui Stat Major și fost consilier prezidențial. Explicații aplicate, pertinente, dincolo de tumultul răbufnirilor isterice pro sau contra pe care le întâlnim în mass media zi de zi. Dar îl va (mai) băga cineva în seamă? Toți vor senzațional, lacrimi de crocodil, isterie, acuzații ș.a.m.d. Că dă „bine„ atât pentru ratingurile televiziunilor cât și pentru interesele manipulatorilor, indiferent din ce poziție.