luni, 23 martie 2015

Uneperisme



Uneperiştii generalului re-re-re-evaluat Oprea au făcut o demonstraţie ca la carte de ceea ce înseamnă un partid disciplinat de tip comunist. Roşu peste tot, autoritarism, linişte pentru sefu’, servilism dincolo de nişte limite universal acceptate, laude gratuite, mulţumiri fără număr, periaje cât cuprinde. Un eveniment normal din activitatea unui partid (inaugurarea unui sediu şi organizarea unei şedinţe regionale) a fost tratat special sub genericul ’’omagiu conducătorului iubit’’. Chipul preşedintelui de partid era peste tot, pe afişe, pe pereţi, în tablouri, în suflet şi-n simţiri. Lideri naţionali, regionali şi judeţeni, simpli membri şi activişti în poziţie de drepţi şi ochi şi urechi la orice silabă, gest sau mişcare din partea preşedintelui de partid. Nu puteau lipsi preoţii, cu slujba, mătăniile şi linguşelile specifice în faţa mai-marilor politici.
Iar declaraţiile pentru presă … în aceeaşi notă demagogică, cu pretenţii de profesionalism, cu îngrijorări fals-patetice pentru ’’interesul naţional’’, cu patriotism mieros-populist de paradă comunistă. Şi, când ziariştii aproape doborâţi de atâtea narcisisme deşănţate au încercat să adreseze întrebări cu privire la realităţile de zi cu zi, liderii UNPR s-au ridicat de la prezidiu ca la comandă şi au zbughit-o. Cică în programul lor au fost doar ’’declaraţii de presă’’ nu şi răspunsuri la eventualele întrebări ale ziariştilor. Ca să vezi! Păi de ce au mai ţinut ziariştii în sediul lor timp de două ore? Puteau trimite ’’declaraţiile de presă’’ prin fax sau mail şi gata. Nimeni nu a înţeles atitudinea jignitoare pe care liderii UNPR au avut-o la adresa presei. Nu ştiu în ce manual de comunicare politică şi relaţii publice au citit alde Oprea&comp că aceasta este maniera de lucru cu jurnaliştii. O fi fost ideea generalului de izmene sau or fi fost sfătuiţi de vreun ’’meseriaş’’ în comunicare şi PR? Nu am aflat dar nici nu mai contează.
Am fi vrut să-l întrebăm pe cel care se intitulează bombastic vicepremier cu probleme de securitate naţională la ce riscuri se expune statul român odată cu sporirea tehnicii militare NATO şi creşterea numărului de militari americani de pe teritoriul României din ultima perioadă. Ne apropiem de vreun război sau ce înseamnă desfăşurarea asta de forţe militare pentru românii de rând? Mai doream să aflăm dacă a sancţionat pe cineva după ce secretara sa şi un secretar general adjunct din Ministerul de Interne au intrat pe mâna procurorilor DNA pentru că au copiat şi folosit în interes personal informaţii secrete din documentele ministerului pe care îl conduce. Sau dacă se simte, măcar puţin, responsabil că i-a promovat şi i-a ţinut aproape pe cei doi angajaţi MAI. Am mai fi vrut să aflăm părerea generalului Oprea cu privire la zecile de generali din armată şi interne cu probleme penale, de corupţie în principal, unii condamnaţi deja, alţii trimişi în judecată. Plus că ne interesa, ca jurnalişti, ce vor face parlamentarii adunaţi sub aripa protectoare a ’’vulturului’’ roşu uneperist în cazul în care Victor Ponta nu va mai fi prim ministru. Vor susţine un guvern alături de PSD sau alături de PNL, în ’’interes naţional’’, desigur? Şi alte chestiuni care, se pare, sunt de interes doar pentru nişte ziarişti şi nicidecum pentru nişte politicieni cu obraz gros.

PS – cum era de aşteptat, la reuniunea uneperiştilor a participat, ca prieten şi partener al generalului Oprea, şeful PSD Marian Oprişan. A stat la prezidiu, ca un lider naţional al UNPR. Mai ştii, dacă se satură Oprişan de Ponta&PSD şi sare în barca generalului? Pe lângă mulţumirile şi laudele siropoase reciproce, Oprişan a avut parte şi de un omagiu public din partea unui tânăr politician cu interese speciale, trimis pe la PNL apoi paraşutat la UNPR. Este vorba de ginerele socrului său, deputatul Laur, care a simţit nevoia să-i mulţumească lui Oprişan în faţa ziariştilor pentru ’’onoarea’’ pe care le-a făcut-o prin prezenţa la adunarea lor de partid!?Pfuuaaaiii … unde eşti tu, Ţepeş, Doamne?

vineri, 20 martie 2015

Vrânceneşti



*Viaţă tumultoasă în noul PNL şi în rădăcinile sale. Or fi obosit de la atâta re-re-reorganizare! Că doar nu s-or pregăti intens pentru câştigarea alegerilor locale şi prezidenţiale din 2016! Mai ales că unii dintre ei au afinităţi roşii evidente iar peneliştii PSD se comportă, în continuare, conform sloganului ’’USL trăieşte!’’.
*Localnicii din Garoafa susţin, de exemplu, că viceprimarul PNL a tras tare cu PSD în campania prezidenţială, a participat la mega-lansarea lui Ponta de la Bucureşti, a împărţit materiale electorale ale PSD&Ponta, a lipit afişe şi a pus bannere cu Ponta. Apoi a redescoperit că ar fi membru PNL, mai ales că Iohannis câştigase prima funcţie în stat. Nene Iancule, deloc nu ne laşi!
*Aflarăm şi că pe la Sihlea, o comună cu primar PNL din anul 2000, viceprimarul PSD a zburdat în campania electorală cu maşina primăriei. Vicele PSD a traversat comuna în lung şi-n lat cu maşina instituţiei, pe banii amărăştenilor, plină cu materiale propagandistice PSD&Ponta, fără nicio jenă. Se pare că nu-l va deranja nimeni din moment ce peneliştilor lui Săpunaru le convine situaţia şi n-ar vrea să-l schimbe. La fel se întâmplă şi cu vicele romilor roşii de la Slobozia Bradului. Şi mai găsim cazuri asemănătoare ciudate.
*În schimb, la Suraia se pare că s-a realizat unificarea PNL-PDL, cu rezultate concrete în Consiliul Local. Consilierii noului PNL au reuşit să rămână uniţi în faţa asaltului roşu, al unor agitatori locali ’’îmbălsămaţi’’ de preşedintele PSD Suraia precum şi al deciziilor adoptate împotriva lor de prefectul Halici-urli-burli. Cu majoritate de voturi, peneliştii l-au schimbat din funcţia de viceprimar (pentru a IV-a oară!) pe Hărăbor cel viteaz, în ciuda presiunilor de tot felul, alimentate cu fonduri publice şi bani roşii. Văzând că pierde teren, roşul Hărăbor îşi făcea propagandă personală narcisistă în mijlocul susţinătorilor săi, aduşi de ’’bunăvoie’’ să tensioneze atmosfera în şedinţa în care a fost înlocuit din funcţie. În plus, le trăgea şi un perdaf muncitoresc adversarilor politici, pe holurile Primăriei, şi le spunea agitaţilor săi că peneliştii ar fi ’’legionari’’ şi, în curând, ’’o să ajungă să te dea afară din casă’’! ş.a.m.d.
*Pe la Andreiaşu de Jos, situaţia este complicată şi tensionată şi acum, la aproape 3 ani de la alegerile locale. Cu ajutorul autorităţilor şi instanţelor judeţene, PSD, cu cei 5 consilieri din totalul de 11, blochează, practic, activitatea administraţiei din comună, cu pierderi importante şi efecte negative asupra dezvoltării localităţii. Vârful roşu de lance este piticul-Cristian, care întreţine atmosfera conflictuală din Andreiaşu. S-a ajuns până acolo încât cei 5 consilieri PSD refuză să participe la şedinţe, să semneze adresele de convocare şi chiar să primească acasă înştiinţările personale de la poştaş. Între timp, sub protecţia lui moş Duţă&comp din Direcţia Silvică (şi nu numai), piticul-Cristian face ce ’’vrea’’ muşchii lui cu pădurea pe care, legal, ar trebui să o protejeze. Adică o protejează până rămân doar lăstarii!
*Dacă vă era dor de conu’ Alecu-ITRSV, aflaţi că e în mijlocul familiei şi al casei sale luxoase, cu finisări speciale, de fiţe, costisitoare (doar are pădurea copaci!), la care s-au chinuit câteva serii de muncitori (pe motiv că nu le ieşea conform dorinţelor elevate ale proprietarilor). Acum, că e arestat la domiciliu, conu’ Alecu are timp să-şi admire colţurile, stucaturile, finisajele, brizbrizurile, tâmplăria, instalaţiile, mobilierul …
*Vorba românească ’’scoate bani din piatră seacă’’ se potriveşte perfect duetului politico-administrativ Marean&Ralu. Acum se trage tare cu reţelele de apă şi canalizare din mediul rural, cu multe milioane de euro direcţionate după cum vor muşchii ăstora. Ordinul pe unitate este ’’scump şi prost’’. Nu contează dacă vine cineva cu alte idei bune, cu proiecte ieftine, eficiente, durabile, experimentate în Europa, adică de bun simţ. Nu se acceptă! Cum să coste un proiect/ un studiu/ o lucrare/ o investiţie din bani publici/ europeni cu 10-20-100-200 de ori mai puţin decât vor şmecherii care stăpânesc judeţul de atâţia ani? Păi, ei din ce mai huzuresc? Şi câte, câte, câte alte şmenuri de-astea se fac de 25 de ani…
*Se pare că una dintre afacerile profitabile pentru unul singur este, deocamdată, în adormire. Acum vreun an, doi, se pregătea dispariţia ’’naturală’’ de pe piaţă a SC CUP Salubritate Focşani după modelul SC Drumuri şi Poduri – MA(rian)VI(orel)beton. Aşteptăm rampa de gunoi modernizată şi, apoi, mai vedem.  
*Banul=ochiul dracului se lipeşte ca marca de scrisoare pe obştile vrâncene, cu multe mii de hectare de pădure în administrare. Din ecuaţia aceasta nu pot lipsi, desigur, politicieni, poliţişti, magistraţi, avocaţi, finanţişti, procuratori, silvicultori, tăietori. Cele mai recente exemple tensionate sunt obştile Tulnici, Coza, Negrileşti sau Păuleşti. Are balta peşte şi pădurea copaci! Dar până când?

marți, 17 martie 2015

Restanţe



*Vai, ce surprize, ce şoc, ce mirare, ce … cu atâtea afaceri dezvăluite prin anchetele procurorilor!? Surprize au fost doar pentru marea masă a populaţiei, ţinută în ignoranţă cu manipulări, mascarade, subiecte false, ajutoare sociale, demagogie, minciună. Pentru cei care ştiau tot gunoiul politico-economic nu e nici un fel de surpriză spargerea buboiului.
*Băsescu a deranjat tare sistemul creat sub oblăduirea lui Iliescu la începutul anilor ’90, omerta politico-economică transpartinică. Iar acest deranj sfredelitor a început să se întoarcă împotriva lui. Normal. Cred că este un risc asumat atunci când intri cu bocancii în stup.
*S-a redeschis dosarul ’’mineriada’’ din 1990. Bravo! Dar dosarul ’’revoluţiei’’ sau cel al evenimentelor sângeroase din martie 1990 de la Tg. Mureş? Pe când începerea urmăririi penale şi dezvăluirile de rigoare în cazurile de falimentare a economiei româneşti, de distrugere a industriei după 1989, de privatizări păguboase pentru statul român şi marea masă a cetăţenilor dar profitabile pentru câţiva politicieni şi aşa-zişi oameni de afaceri? Vom mai auzi ceva de ancheta cu banii lui Ceauşescu&secu, abandonată la ordinul lui Iliescu aproape de momentul finalizării ei la începutul anilor ’90? Dar de retrocedări, procuratori, împărţirea patrimoniului statului după 1989 (sindicate, tineret, agricultură, silvicultură, cooperaţie, nomenclaturişti ş.a.)? Ceva anchete penale pe afacerile Metrorex, Hidro/ Transelectrica, gazele naturale, Petromidia-Rompetrol-KazMunaigaz, OMV-Petrom, SIDEX-Mittal, rambursări de tva ş.a.m.d.?
*După lupte interioare intense, neliniştitul deputat Florin Secară a reuşit să treacă prin 4 partide în mai puţin de 3 ani! Până la încheierea mandatului mai are timp berechet pentru PSD, PC şi UDMR! Iar în decembrie 2016 îl aşteptăm cu resuscitarea Partidului Liber Schimbist!
*Cică şi deputatul Laur al lui Roşca ar da târcoale, din nou, pe la PNL. Nu ne-ar mira, mai ales că e nevoie de bani pentru datorii, sedii, campanii, excursii etc. Doar Săpunaru s-a împăcat cu Kanty Popescu (da’… or fi fost, pe bune, certaţi?). Aşa că îl poate reprimi la sânul său şi pe mai tânărul Laur.
*Conflictele dintre ex-PNL şi ex-PDL, mocnite sau pe faţă, se văd cam prin toată ţara. Nici la Vrancea nu e o excepţie, cele două părţi ale noului PNL avându-se cam ca şoarecele cu pisica. Se agită oamenii pentru sedii, pentru funcţii, poziţii şi candidaturi ipotetice… Se întocmesc liste cu propuneri, cu agreaţi de o parte sau de alta sau de ambele părţi, pfuuu. A apărut şi o listă cu posibili prefecţi în cazul în care PNL ar prelua guvernarea: Sorin Hornea, Ion Oprea, Dragoş Mircea, Kanty Popescu, Manole Merchea, Vasile Apostu Croitoru. Lista rămâne deschisă.
*Guvernul Ponta a tras tare cu promovarea de proiecte de achiziţii cu fonduri publice pe ministere şi instituţiile aferente. Printre fruntaşi: Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Ministerul Mediului. Şefii instalaţi de PSD prin ministere îi ţin în stres continuu pe şefuleţii din judeţe pentru a derula şi semna asemenea proiecte unde se învârt mulţi bani publici. Este o acţiune inclusă, generic, în operaţiunea ’’bani pentru partid’’, coordonată de inconfundabilul Dragnea. Cea mai mare parte din sumele respective ajunge, sub o formă sau alta, în beneficiul partidului. Şi, ce să vezi? Judeţele fruntaşe la aceste achiziţii publice sunt Teleorman şi Gorj. Ce surpriză?!
*Parlamentarii sunt mai presus de muritorii de rând. Asta se ştie de mult. Dar sunt şi parlamentari mai presus de alţi parlamentari. Pentru că altfel nu ne putem explica protejarea unora precum Şova, Vosganian, Borbely, Vîlcov ş.a. Că doar nu ne-om gândi la orchestraţii de interese ale celui mai cunoscut tată, socru, popă, latifundiar, combinator – toate la un loc – zis şi Ilie Sîrbu! Omu’ joacă tare pe sârmă, o singură ’’defectare’’ ar putea avea efectul dominoului şi l-ar băga pe tata socru în malaxorul procurorilor.
*Răspândacii cu spirit civic nu ne dau pace şi ne tot transmit, lună de lună, listele de ’’achiziţii’’ ale miliţienilor Dragomir şi Burlacu. Miliţienii noştri apărători ai legii, ai ordinii şi liniştii publice, ai siguranţei cetăţenilor ar acţiona prin zona Obor de unde ar colecta, cu japca, orice li se pare ochios de pe tarabele amărăştenilor, inclusiv vechituri. Or fi iubitori de vintage, mai ştii! Fără crâcnire că, altfel, vânzătorii nu mai au loc pe-acolo! Miliţienii se comportă ca vodă prin lobodă pentru că ar fi protejaţi de Gicuţu, pornit şi el tot de jos. În schimbul protecţiei, Gicuţu s-ar bucura la nişte bujii, la vreun ceas contrafăcut, la vreun laptop blătuit şi altele asemenea.
*Elevii din Focşani sunt scoşi, în această săptămână, la curăţenie prin oraş şi prin Crângul Petreşti. Se bucură că scapă de ore dar şi tremură de frig prin coclauri! Asistaţii buni de muncă ţinuţi din banii noştri ce fac, stau la taclale?   
*Două zvonuri la final, pentru destindere. Unul ar fi că Sorin Oprescu, cea mai mare ţeapă luată de bucureşteni, ar controla, prin intermediul fiului şi al apropiaţilor, ŞI taximetria din Bucureşti&Ilfov. Prin ’’Pelicanul’’, de exemplu. Al doilea zvon ar fi că junele (încă) ex-ministru de finanţe, ex-primar de Slatina, ex-soţ de Lavinia Şandru, actual senator (pentru cât timp?) Darius Vîlcov ar fi în mari tandreţuri cu tânara fiică a unui cunoscut funcţionar&şefuleţ de prin finanţele vrâncene, pe nume Dumitru. Să trăiască! Or fi reale sau doar zvonuri?