luni, 30 ianuarie 2012

Restante

* La sarbatorirea Unirii Principatelor Romane partidele si-au carat sustinatori in Piata Unirii din Focsani. PSD mai multi, PDL mai putini iar PNL si mai putini. Plus oameni de la PP-DD, PC, PRM. Iar cei adusi si-au executat "numarul", in mare parte. Au aplaudat sau au fluierat, in functie de partidele care i-au adus la manifestare. Bine ca nu s-au incaierat, pentru ca exista riscul producerii unor busculade, tinind cont de numarul mare de oameni prezenti in Piata Unirii. Si nu s-ar mai fi putut tine in friu ostilitatile, daca s-ar fi declansat vreun conflict.
* Cum era de asteptat, seara de 24 ianuarie s-a incheiat cu un protest "spontan", timp de vreo 20 de minute, oamenii fiind coordonati din umbra de citiva primari si consilieri rosii. Oprisan i-a linistit pe jandarmi, spunindu-le ca protestatarii nu vor sta mult si ca vor pleca repede acasa. In schimb, Sapunaru era putin nedumerit si intreba unde sunt oamenii lor - adica ai PNL. I s-a transmis ca doar ai celorlalti - adica ai PSD - au ramas, iar ai sai au plecat deja. Curata spontaneitate, coane Iancule!
* Iarna ne prinde mereu nepregatiti. In schimb, actiunile de deszapezire au avut de luptat cu ... campania electorala. Oprisan s-a aratat cam ofticat (prietenii stiu de ce) si s-a apucat sa anunte ca drumurile judetene, administrate de institutia pe care o conduce el, ar fi curatate. Cind colo, multe dintre acestea erau blocate iar zeci de masini se impotmolisera in nameti. Iar ca bonus, erau lasate la urma deszapezirii drumurile judetene ce traverseaza comunele conduse de primari pedelisti. Coincidenta, dom'le, ce mai!
* Firmele care cistigasera la licitatie activitatile de deszapezire pe drumurile nationale si judetene (de exemplu ale unora ca Umbrarescu sau Roman) au demonstrat ca nu sunt nici ele pregatite pentru o vreme atit de rea. Sau, poate, n-au vrut sa actioneze cum trebuie!?
* Apropierea alegerilor incepe sa-i mai dezmorteasca pe politicieni, mai ales pe cei din opozitie. Vor sa treaca la actiuni radicale, gen greva parlamentara, insa nu se stie cu ce impact asupra electoratului. Opozitia trebuie sa puna mai multa presiune pe coalitia de guvernare si sa le speculeze cu inteligenta erorile. Depinde, insa, de cum va percepe electoratul aceste actiuni.
* Ca tot veni vorba de greva parlamentarilor din opozitie. Sa intelegem ca vor renunta acestia la salarii, indemnizatii, masini si telefoane de serviciu, sume forfetare, cazari, deconturi, angajatii din cabinete si alte avantaje?
* Se aude, de ceva timp, ca Dumitru Dila, proaspat bunic, va reveni in fruntea Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor Vrancea, conform unor sentinte judecatoresti. Si, cu aceasta ocazie, mi-am adus aminte de un fost comisar Pupaza, disponibilizat acum vreo 2 ani. Cica si el ar putea reveni in curind, mai ales ca il are ca avocat pe sotul Ralucai Dan. Iar Pupaza asta ar avea sustinere si din partea PSD si din partea PDL, impartial ca tot romanul, mon cher! Unii patroni, gen nea Gicu, isi amintesc cu groaza de controalele pe care le facea asta - pavele si alte cele trebuincioase pentru casa.
* Aaaa, dar colegul sau Voinea, arestat pentru fapte de coruptie, pentru cine cara mincare, bautura, materiale de constructie s.a.?
* Pe 30 ianuarie 1852 se nastea inegalabilul Caragiale, mai actual ca oricind. Catavencu, Tipatescu, Dandanache, Trahanache, Dumitrache, Chiriac, Valentino, Pristanda, conu Leonida, Bibicu, Ipingescu, coana Joitica, Mache, Tache si cu Lache, nea Mitica ... vi se par doar personaje de poveste?

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

De weekend

* Pina la manifestatiile de strada, vreau sa amintesc ceva petrecut intr-o "norocoasa" zi de vineri-13. Este vorba de ceremonia oficiala de plecare a militarilor Brigazii 282 Infanterie Mecanizata din Focsani in misiune in Afganistan. A fost prezent ministrul Apararii, Gabriel Oprea, care nu a scapat prilejul de a se pupa (si alte "tandreturi") cu Oprisan, ca sa vada tot poporul care-i treaba cu prieteniile politico-personale. Nici IPS Epifanie nu a scapat nepupat, in vazul norodului credincios. Stim cu totii cit de mult ii place lui IPS Epifanie sa se inchine la idoli de carton! Unde mai pui ca au "cintat" (inca o mai fac) pe la aceleasi mese cu microfoane! Cit priveste prietenia cu Gabitu Oprea, se spune ca, in ciuda sforilor, sumelor si intereselor, generalul de birou cu 4 stele nu l-ar mai accepta pe Oprisan in rindurile UNPR. Cica nici alti lideri UNPR nu ar mai fi de acord cu o eventuala viitoare adeziune a lui Oprisan pe motiv ca s-au fript o data (de fapt de mai multe ori) cu promisiunile acestuia si nu vor sa repete greseala. Dar, cum politica e o mare curva, situatia s-ar putea schimba.
* Si inca ceva despre vineri-13. A fost o zi "norocoasa" pentru jurnalisti: au fost inchisi intr-un tarc, pe toata durata ceremoniei, si nu au avut voie sa stea de vorba cu militari sau cu rudele acestora prezente la manifestare. Pentru prima data sefii armatei si ai Ministerului Apararii Nationale au dat dovada de lipsa totala de transparenta, rea-credinta si chiar neprofesionalism in relatia cu mass-media in cadrul unei asemenea ceremonii. Intelegem ca pestele de la cap se-mpute, dar chiar nimeni din jurul ministrului Oprea nu a avut creier sa-i explice acestuia ca greseste?
* Referitor la manifestatiile de strada din ultimele zile: sunt multi romani nemultumiti, necajiti, suparati, care isi asigura cu greutate traiul zilnic si care trebuie sa-si exprime pasurile in mod public. Ei n-au nevoie de populisme, promisiuni, lozinci sau bastoane, ci de intelegere si solutii. Sunt politicienii nostri in stare sa ofere asa ceva?
* Nemultumirile majoritatii romanilor fata de clasa politica post-decembrista sunt cunoscute. Este bine ca au rabufnit, in sfirsit, ca multi ne credeau ingropati. Asa s-a intimplat si cu criza de la noi: toate smenurile, afacerile paguboase pentru statul roman, hotiile din bugetele publice/ averea statului s.a. din ultimii 22 de ani au explodat, pina la urma, incepind cu 2009. Cit vom mai avea de indurat? Numai Dumnezeu stie.
* Am observat ca cei care striga "Iesi afara, javra ordinara", "Hotii", "Demisia", "Jos mafia" in Piata Unirii din Focsani o fac sub balconul lui Oprisan. Or fi stiind ei ceva?
* Atotcunoscatorul Vrancei a explicat ziaristilor ca jandarmii ar trebui sa aplice metoda "sandwich" in disputele cu huliganii. Se vede ca omul se pregateste intens pentru a deveni ministru de Interne!
* Observ ca politicienii de pe malul Milcovului de la PSD si PNL nu vor sa-si asume public organizarea manifestatiilor din Piata Unirii din Focsani. Nu stiu de ce nu au singe in instalatii si se dau dupa copac. Vin si ei prin Piata Unirii, stau ascunsi prin multime, stau intr-o rina sau cu spatele, cu exceptia lui Oprisan care a stat normal la protestul de joi. E firesc, in orice democratie, ca partidele din opozitie sa urmareasca darimarea guvernului si accederea la putere, ca doar de-aia fac politica. Si, daca sunt nemultumiri populare, cu atit mai bine pentru opozitie.
* Oare SRI l-a informat cu exactitate pe Basescu despre manifestatiile din Focsani?
* Liderii PDL stau mai mult la cutie de cind au inceput protestele in strada. Cica fac strategii de comunicare si alte bla-bla-uri. Nici astia n-au singe in instalatii si nu stiu sa gestioneze situatia. Cit despre pedelistii vrinceni ... daca aia de la centru se feresc sa spuna ceva concret, atunci ce pretentii sa avem de la cei de pe malul Milcovului? Poate se credeau muuuuulti ani la putere, precum pesedistii lui Iliescu&Nastase in 2003-2004 ...
* Ati auzit de "Femeia te ridica/ Femeia te coboara"? Acum , la PDL, s-ar putea adapta prin "Basescu i-a ridicat/ Basescu ii va ingropa"?

luni, 16 ianuarie 2012

Despre "vazutele" de pe la tv

Manifestatiile din Bucuresti si din celelalte orase din tara m-au deturnat de la subiectele despre care voiam sa scriu zilele acestea. Asa ca voi trage citeva concluzii, pe scurt, referitoare la evenimentele care tin prima pagina a presei romanesti:
- ar fi momentul oportun pentru o remaniere masiva a guvernului, inclusiv pentru schimbarea lui Boc din functia de prim ministru;
- romanii nemultumiti de nivelul de trai, de guvernare, de Basescu s.a. si care vor sa protesteze in strada ar trebui sa se organizeze si sa nu mai permita huliganilor sau agentilor provocatori sa se infiltreze in rindurile lor si sa le deturneze actiunile;
- protestatarii ar putea colabora chiar cu fortele de ordine pentru a-i elimina din rindurile lor pe cei care traiesc din violenta (gen asa-zisii galeristi al caror scop in viata este sa se bata cu fortele de ordine, oriunde s-ar afla);
- fortele de ordine ii cunosc pe cei dispusi la violente si ar trebui sa se mobilizeze mai mult in directia prevenirii eventualelor conflicte si, in acelasi timp, pentru protejarea celor care protesteaza in mod pasnic;
- cei care au aruncat cu pietre in jandarmi, ziaristi sau chiar in protestatarii pasnici si cei care au distrus garduri, trotuare, banci, vitrine, magazine, chioscuri etc sa fie sanctionati cu pedepse maxime, conform legii.
Sunt doar citeva consideratii la cald. Ar mai fi si altele, insa mai e timp.

miercuri, 11 ianuarie 2012

Chestii de muschi

* Oprisan s-a dat, din nou, in stamba la ultima sedinta a Consiliului Judetean. Mai intii i-a facut de rahat pe aliatii liberali. Dupa ce a negociat cu Alin-PDL, Oprisan a pus-o repede de o sedinta pentru impartirea unor bani de la buget, spre nemultumirea penelistilor, care cerusera mai mult. Asa e intr-o alianta: unii cu malaiul, altii cu fluieratul a paguba!
* Nici ziaristii nu au scapat de tirul lui Marean, cel mai... cel al Vrancei. Din jiltul lui de presedinte al ... tuturor, Marean cel nebunatic a emis sintagma "fatuci din presa" la adresa celor care au scris ca la Focsani s-a organizat cel mai scump spectacol de Revelion din tara. Ceea ce este adevarat, indiferent de cite economii sustine el ca ar fi facut. Plecat pe alte meleaguri vreme destul de lunga, El Portofelos a dat dispozitii clare slujbasilor sai platiti din banii nostri de a ascunde modul in care se vor cheltui banii publici de Revelion. Ieri a dat dovada iar de lipsa de transparenta si nu i-a nominalizat pe cei caracterizati drept fatuci. Cred ca i-a lipsit curajul, ca in atitea alte situatii, demonstrind ceea ce ne-au povestit batrinii care avusesera grija de el prin tineretea sa zbuciumata - nu are singe in instalatii. El isi arata muschii doar pe banii nostri, de dupa gard si protejat de oameni platiti tot din bani publici. Plus ca nu erau de fata, la emiterea asertiunii "fatuci din presa", unii care sa poata sa-i dea replica. De altfel, am si primit apostrofari ca am lipsit de la sedinta cu pricina.
* Apropos de muschi! Niste mahalagioaice care lucreaza prin invatamint au vrut cu tot dinadinsul, anul trecut, sa schimbe niste directori de scoli din functie. C-asa "vrea" muschii lor! Una dintre ele a apelat la arsenalul Pile-Cunostinte-Relatii, plus amenintarile de rigoare, pentru a ajunge in fotoliul de director la un colegiu din Focsani. Viseaza sa se laude prin sat ca are functie importanta si sa iasa la pensie din aceasta pozitie. O alta, care se da lider de sindicat prin mediul rural, isi pusese in gind, pentru ca se plictisea si o apucasera nabadaile, sa-l mazileasca pe directorul scolii din comuna respectiva. Pe linga imbirligarile si strimbele locale, femeia a apelat si la ajutorul altei frustrate care se da mare scula prin Focsani si face propaganda electorala rosie prin scoli. Amindoua au incercat sa traga sfori prin Inspectoratul Scolar pentru a-l inlocui pe directorul cu pricina. Pina acum, niciuna nu si-a rezolvat frustrarile. Iar exemple de-astea mai sunt prin sistemul nostru de educatie.
* Guvernul amina organizarea de alegeri partiale in colegiile care au ramas, anul trecut, din diverse motive, fara parlamentari. PDL nu mai vrea sa arunce cu bani pentru a cistiga cel putin 2 din cele 5 colegii vacante pentru ca mai e putin timp pina la alegerile la termen. Nu se justifica si nu se mai recupereaza "investitia". Nici celelate partide nu au bani de aruncat acum, dar mingea organizarii alegerilor e in curtea portocaliilor, asa ca astia o incaseaza.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Restante

* La finalul anului trecut, sefii Politiei vrincene si-au dat iar in petec. Au facut tot posibilul sa ascunda rezultatele alcoolemiei ofiterului Candea de la Circulatie. Cam cum au facut in noaptea accidentului, atunci cind l-au ascuns pe Candea, nu cumva sa-l intrebe ziaristii ceva. Plus ca ofiterul a semnat procesul verbal privind cercetarea accidentului la fata locului desi el nu era prezent. Si alte "ciudatenii". Cei de la Rutier, in frunte cu Gheorghe si Stegarescu (prezenti si la fata locului accidentului din 24 noiembrie) au dat-o din colt in colt, ca nu stiu, nu au treaba, nu e de competenta lor s.a. La rindul lor, sefii mai mari, precum Popescu si Norocea, au instituit un embargou in ceea ce priveste transparenta, sperind ca ziaristii se vor plictisi si vor uita cazul. Ba, mai mult, Norocea si Gheorghe s-au baricadat intr-un birou sa stabileasca modalitatea de imbrobodire a ziaristilor. Asta in timp ce ne spuneau ca sunt intr-o sedinta cu ISU!!! Toate acestea, dar si alte aspecte privind functionarea IPJ si a celorlalte institutii apartinind Ministerului Administratiei si Internelor, au fost aduse la cunostinta sefilor din MAI care s-au aratat cel putin surprinsi de actiunile si atitudinea celor din conducerile respectivelor institutii vrincene.
* Am aflat de la cel mai ... cel al Vrancei ca noi, vrincenii, am cerut aproape in unanimitate sa aruncam cu bani publici in noaptea de Revelion. Cica 90 la suta dintre cetatenii judetului au cerut imperativ sa se organizeze cel mai scump spectacol de Revelion din tara, cu artisti expirati si prezentat de inegalabilul Tavi Sugiulescu!!??! Asta pentru ca Marean nu mai are la indemina foarte multe fonduri pentru drumuri, de exemplu, si atunci isi completeaza stocul din alte surse de manevrare a banilor publici.
* Mare vorba a spus vicele Matisan da Focsani la cumpana dintre ani: cica vrincenii sa aiba grija cu cine voteaza anul acesta, sa nu mai greseasca! Asa cred si eu, adica vrincenii sa devina mai intelepti si sa nu mai voteze asa cum au facut-o in ultimii 22 de ani!
* Basescu a bagat iar pe teava proiectul de reorganizare administrativ-teritoriala. Care ar trebui votat pina la alegerile de anul acesta. Asa se explica si intirzierea anuntarii candidatului PSD (ma rog, al USL) pentru Primaria Focsani. Ca, daca ar disparea consiliile judetene, raspindacii sustin ca Oprisan va candida la functia de edil sef.
* Si nu trebuie uitat dosarul de coruptie aflat pe rolul instantei din Cluj. Cu ala se pot face jocuri interesante prin politica mioritica pina la sfirsitul anului. Ar putea avea urmari surprinzatoare pentru majoritatea.