miercuri, 20 iunie 2012

Adunate

* Vechea zicală românească - nu ştie bărbatul ce ştie tot satul - se potriveşte foarte bine cu ieşirea nervoasă, haotică şi neinspirată a lui Nini Săpunaru după ce ''strategul'' PNL Vrancea, Kanty Popescu, nu a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Asta a venit în continuarea pierderii de către PNL a 3 posturi de primari la alegerile din 10 iunie în faţa unor candidaţi ''independenţi''. Ca bonus, Nini a primit şi o muştruluială de la ''fratele'' Crin. Atenţie, urmează alegerile parlamentare de la toamnă! Poate apare un candidat ''independent'' cu şanse în colegiul lui Nini! Sau, şi mai rău, forţe ''oculte'' vor sprijini chiar candidatul altui partid în zona respectivă. Laurenţiu se antrenează, deja, pentru preluarea frâielor în PNL Vrancea.
* Lupte la sânge în PDL. Normal. Trebuia să vină şi momentul în care să se spargă buboiul. Se pare că aşa-zisul buldog Blaga (în realitate cam pechinez) ar avea cele mai mari şanse să ocupe fotoliul de preşedinte al PDL. Pe cine vor mai atrage pedeliştii în următoarele luni şi câtă mobilizare va fi pentru alegerile parlamentare în rândurile portocaliilor (sau în ce altă culoare se vor mai transforma)?
* ''Cârlanul'' Victoraş e acuzat că şi-a pus semnătura pe nişte pagini ştiinţifice de drept internaţional care nu i-ar aparţine. Nu ne mai miră nimic în ţara asta. Sunt atât de mulţi ''doctori'' în România, în toate domeniile, încât a devenit o banalitate un asemenea titlu ştiinţific.
* În tragedia care a zguduit comunitatea vrânceană - şi nu numai - şi-a băgat coada şi Oprişan. Ce treabă are el cu acţiunile organelor de anchetă în cazul uciderii preotului Tudor Marin, n-am înţeles. Atitudinea preşedintelui PSD Vrancea şi politizarea tragediei au lăsat un gust amar.
* Săptămâna trecută s-au împlinit 22 de ani de la mineriada din iunie 1990. Doar pe ici-colo am văzut amintit acest moment sângeros, de învrăjbire a românilor contra românilor. O femeie de 39 de ani şi-a scris povestea crudă trăită în acele zile în Bucureşti. Nadire Omer, designer de bijuterii, a rememorat experienţa proprie traumatizantă din însângeratul 13-15 iunie 1990 din Piaţa Universităţii. O găsiţi pe pagina ei personală sau pe hotnews.ro. De-a lungul anilor am citit şi ascultat nenumărate mărturisiri cutremurătoare ale celor care au fost bătuţi, scuipaţi, înjuraţi, alergaţi, schingiuiţi, umiliţi de hoardele minerilor, ale oamenilor ''de bine'' şi ale altor categorii de ''mineri'' cu care se mândreşte, de 22 de ani, tătuca Ilici. Mulţumim din inimă tovarăşului Iliescu pentru democraţia originală, valorile, principiile şi personajele pe care le-a promovat începând cu Decembrie '89 şi până astăzi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu