vineri, 7 martie 2014

Pe lângă fotbal

Văd că se pricep mulţi la fotbal şi justiţie în ultimul timp. Aşa că mă bag şi eu cu vreo două păreri. Ca tot românul, imparţial.
În primul rând, trebuie să salutăm schimbarea produsă în fruntea fotbalului românesc. Nu ştiu dacă noul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, va face chiar o revoluţie, dar măcar sperăm că se vor schimba multe din metehnele fotbalului dâmboviţean. Au fost nişte alegeri transparente, democratice, departe de modul în care Mircea Sandu a ajuns în fotoliul de preşedinte al FRF în anul 1990. Cei care urmăresc îndeaproape fenomenul fotbalistic îşi amintesc jocurile de culise şi manevrele prin care Mircea Sandu a ajuns şeful FRF deşi altcineva câştigase alegerile (Mircea Pascu)!!! Iar Mircea Sandu şi Mitică Dragomir au favorizat transformarea fotbalului românesc într-un sistem mafiot. Sunt mulţi cei care au intrat în această cloacă pentru a-şi satisface interesele personale, pentru a câştiga şi spăla bani negri. Ei au distrus şi nu au construit nimic pentru fotbalul românesc. După generaţia Luceafărului anilor '80 fotbalul românesc a ajuns o epavă. Doar mici sclipiri într-un ocean de mediocritate, promiscuitate şi infracţionalitate. Cuplul Sandu&Dragomir nu a acţionat singur pentru distrugerea fotbalului românesc. La o primă ''strigare'' îmi vin în minte neamul Becali, Ianul, Buduru, tata Jean, fraţii Ilinca, alde Păunescu, Sechelariu, Mititelu, Iancu, Copos, Kassai, Borcea, Badea, Turcu ş.a. Plus politicienii, fără de care nu se poate învârti banul prin ţara asta, fără să fie şi ei la împărţeală.
Că tot veni vorba de politic: nemulţumiţii de rezultatul alegerilor de la FRF bagă tare cu faptul că noul preşedinte ar fi ''omul lui Băsescu''. Dacă la Liga profesionistă s-a băgat Ponta pentru alegerea lui Iorgulescu, atunci musai ca la federaţie să se fi echilibrat balanţa cu Băsescu!
Câte ceva şi despre isteria generală legată de campania pentru graţierea lui Gică Popescu:
- politicienii care-i plâng pe umăr demonstrează, şi în acest caz, ipocrizie şi interes electoral;
- dacă se acceptă acum cererea de graţiere a lui Popescu, atunci s-ar decredibiliza activitatea şi deciziile instanţelor judecătoreşti (mai ales cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - acolo unde îi doare cel mai tare pe politicieni);
- graţierea rapidă a lui Popescu ar crea un precedent periculos pentru sistemul judiciar din România;
- după eventuala graţiere a lui Popescu vor urma alte campanii mediatice de susţinere pentru alţi condamnaţi celebri, sub diverse pretexte care nu au legătură cu infracţiunile săvârşite;
- se vor pune noi presiuni pentru adoptarea legii amnistiei şi graţierii, atât de dragă liderilor coaliţiei PSD-PC-UNPR-UDMR.
Şi să nu-l uităm pe ''precursorul'' candamnaţilor din dosarul transferurilor: fostul şef de la Dinamo - Vasile Ianul. Acesta a fost primul condamnat din fotbalul românesc pentru fapte asemănătoare, în anii '90.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu