luni, 6 august 2012

Pe caniculă

* USL  a schimbat conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aşa cum era de aşteptat încă de săptămâna trecută. Au venit alţi doi reprezentanţi PSD şi PNL, mai ''talibani'' şi mai dedicaţi partidelor lor, doi politicieni dispuşi să asculte şi să îndeplinească, în consecinţă, directivele de partid. Nu ştiu câţi români vor reuşi cei doi să numere până la 31 august, dar cu siguranţă se vor strădui mai mult decât Rus şi Dobre să rezolve interesele politice ale lui Ponta&Crin.
* Iar în plină caniculă, războiul USL-Băsescu se înteţeşte mai abitir prin promovarea judecătorului Mona Pivniceru în fruntea Ministerului Justiţiei. Sunt cunoscute declaraţiile şi atitudinile anti-Băsescu ale magistratului ieşean. Iar dincolo de fardul aplicat în mod interesat pe imaginea domnişoarei Pivniceru, colegii ei şi oamenii care lucrează în sistemul judiciar românesc nu au prea multe cuvinte de apreciere la adresa sa. Să sperăm că va respecta principiul independenţei justiţiei şi se va bate pentru ca politicul să nu mai influenţeze activitatea magistraţilor şi cursul dosarelor penale.
* De cealaltă parte, pedeliştii par a fi doborâţi de caniculă. Aşteaptă tot ca Băsescu să-i ''scoată'' şi de data asta. Vedem doar reacţii firave, opinii toropite de radiaţii, ''omiterea'' întâmplătoare a unor subiecte de interes major pentru cei mai mulţi dintre români. Tema aranjamentelor de culise dintre tabăra Blaga şi liderii USL pare a avea, din nou, argumente.
* Un exemplu de ''blat'' poate fi catalogată atitudinea liderilor PDL faţă de proiectul legii sănătăţii, propus de guvernul USL. Este un proiect ce cuprinde cam aceleaşi idei, principii, prevederi ca proiectul de lege promovat la sfârşitul anului trecut de guvernul Boc. Şi care a suscitat proteste ''civice'' şi ''spontane'', după cum s-a observat şi au confirmat alde Hrebenciuc&co.
* Înţeleg că primarii ar cam trebui să elimine din listele electorale, acolo unde există, persoanele decedate şi cele care muncesc în străinătate. Adică să elimine o bună parte din proprii votanţi, chiar cei care i-au ''ales'' în funcţii până acum!!!!
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu