luni, 20 august 2012

Nimic despre cine, ce, cum, când, unde ne numără

* Se anunţă schimbări masive la nivelul inspectorilor şcolari şi al directorilor de şcoli şi licee din Vrancea. Coordonatorul acţiunii, omul care semnează cu pixul lui înlocuirile şi pe la care trec cererile - ''intelectualul'' vicepreşedinte al CJ Vrancea, Dragoş Bîrlădeanu. Un tânăr promovat de Oprişan să-i citească discursurile şi, la nevoie, să semneze şi documente (odată cu plecarea la cele veşnice a lui nea Mircea). Iar acest tânăr fan, slujbaş, emul de-al lui Oprişan este sfătuit, în această operaţiune de epurare a şefilor de prin învăţământul vrâncean, de nişte ''doamne'' cu carnet roşu. Trecem peste caracterul şi profesionalismul unora. Pentru că, aşa cum vedem că se derulează lucrurile, tânărul Bîrlădeanu are ca obiectiv să întreacă PDL-ul în promovarea ''valorilor'' şi ''competenţelor'' pe diverse funcţii. Dispune şi de o listă de profesori ''agreaţi'', gen soţi/ soţii de prieteni sau de sponsori, amante, activişti dedicaţi, foşti colegi de şcoală cu unul sau cu altul. Dacă se aplică planul lui Bîrlădeanu, vor ajunge oamenii din învăţământul vrâncean să-i regrete pe cei înlocuiţi!
* Foşti puşcăriaşi, indivizi certaţi cu legea şi cu bunul simţ, ''afacerişti'' la negru şi cu evaziune fiscală perpetuă incită, manipulează şi mint o mulţime de oameni prin Suraia. După ce s-au comportat la fel în ziua referendumului din 29 iulie, ăştia vor acum să scape basma curată tot pe spatele sătenilor păcăliţi. Cine a semnat pe listele de vot în locul oamenilor care nu s-au prezentat la referendum? Cine a introdus în urne mai multe buletine de vot? Cine a scris nume şi cnp-uri ''din burtă'' pe listele suplimentare? Cine a trecut şi pe listele suplimentare oameni care votaseră pe listele permanente? Cine a votat în dreptul morţilor? Şi altele, petrecute nu numai la Suraia ci în toată ţara.
* Nini Săpunaru zice că vrea să se autodenunţe la DNA că a votat la referendumul din 29 iulie şi că i-a îndemnat/ convins şi pe alţii să facă la fel. Treaba lui, dar se autodenunţă şi cu privire la anumite metode de ''convingere'' exercitate asupra unor alegători? Şi, cu această ocazie, va spune procurorilor tot ce a făcut el de când a intrat în politică? Că asta ar cam aştepta alegătorii de ceva timp! Şi ar mai aştepta ca Oprişan, Trăşculescu şi alţii să se autodenunţe în faţa procurorilor cu tot ce au făcut ei de când sunt în politică! Aşteptăm degeaba, nu-i aşa?
* Au mai ars două capuri tractor într-o noapte în comuna Tulnici. Incendiere intenţionată, ca în luna iunie, înaintea alegerilor locale. Nu se ştie ce, cine şi cum. Ca acum două luni. În ritmul ăsta, să aşteptăm trecerea la incendierea locuinţelor? Că şi aşa poliţiştii şi procurorii noştri nu găsesc făptaşii.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu