luni, 30 decembrie 2013

LA MULŢI ANI!



PLUGUŞOR VRÂNCEAN
pentru al Douămiipaisprezecelea an

                                      
                       Autor: Aurel STANCIU-MILCOVIN


Noul An e la fereastră
Şi prin bolta cea albastră
Pune-o caldă întrebare:
„Primiţi plugul nostru mare?
C-am adus cu noi şi soare
Şi sclipiri de sărbătoare”
Tinere talente, genii
Pleacă şi rămân sătenii
Cei de şapte-opt decenii.
Zac cum zac pe câmp cocenii…
Şi-amintesc de o vrânceancă,
Care-n poartă are-o bancă,
Unde fac popas cumetre
Care s-au scârbit de vetre…
Aragazul plin de slin
E o pacoste, un chin;
Bea pe îndelete ţaţa
Trei ibrice de Lavazza.
De la fetele plecate
Vin pachete cu de toate.
Nu le ninge, nu le plouă,
N-au găini să se mai ouă.
Curţile acestor ţaţe
Ţin pe Necuratu-n braţe.
Fac demult un iad fantastic,
Goale sticlele de plastic,
Printre fiare mohorât,
Doar mohor pălit şi-atât.
Nu, tu, umbră de mărar
Sau de pătrunjel măcar,

De cinci ani, mai mult în silă
Una a pornit o vilă
Şi mai zac şi-acum în tindă
Doar trei scânduri şi o grindă
Cât pe ce să se desprindă.
Asta vrând să-nsemne vila,
Restul – Dumnezeu cu mila,
Că încolo prin odăi
Vezi doar caca de potăi
                        Hăi, hăi!

Din Năruja, Rapa Toma
Are-acum nepoate-n Roma,
Cea care dormea pe clăi
Spală-n Tivoli odăi,
Sau îi gâdilă butonii
Şi îi calcă pantalonii
Lu’ bădia Berlusconi
La urechi cu zurgălăi
Ia hăiţi odată, măi,
                Hăi, Hăi!

Până s-o-ndura să plece
Anul ăsta Treisprezece,
Ştim precis că n-o să piară
Bucuria legendară,
Pluguşorul vi-l vom spune
Ca în vremile străbune
Când rosteam lângă Carpaţi
Datina cu „… mai uraţi!”.
Ia sunaţi din zurgălăi
Să răsune-n şapte văi,
                        Hăi, hăi!
Focşăneni, nefocşăneni,
Dumneavoastră, ca vrânceni,
De pe unde vă ştiţi viţa
Din Adjud, din Moviliţa,
Din Soveja, din Jorăşti,
Vintileasca şi Ciorăşti,
Panciu, Vulturu, Vrâncioaia,
Jitia şi Tănăsoaia,
Vrem să ni s-audă vocea
De la Sihlea la Homocea
Sau pe unde Andreiaşu,
La Foc Viu şi-afumă caşul.
De la Lepşa la Răcoasa
Mai s-o iei la sănătoasa,
Şi îţi lepezi raniţa
Mai în jos de Varniţa
Şi faci postul cu păstăi,
Roata, măi şi zurgălăi,
                Hăi, hăi!

Dete Dumnezeu Preabunul
Să ne rânduim Crăciunul
Şi, apoi Revelionul,
Sfânt-Vasile, Sfânt-Ionul,
Cu canistra, cu bidonul,
Cu slănina, cu jambonul,
C-a ajuns şi Flămânzilă
Constipat, mâncând în silă.
Şi-ncepând de la Ignat
N-am văzut porc graţiat.
Oameni buni, gazde creştine,
Tare-i bine când e bine
S-ajutăm şi noi săteanul
Din Suraia, Tătăranu,
Ca să uite ce-a fost rău
Mai ales la Boţârlău
Mulţi din politicieni
Parcă nici n-ar fi vrânceni,
Nu au creştere aleasă
Nici cei şapte ani de-acasă
Şi le vine greu să-nveţe
Ce înseamnă politeţe.
Mi-a plăcut ce-a spus odată
O minte mai luminată:
„Eu, mai sus de mă ridic,
Par, privit de jos, prea mic.”
Ştiţi ce am mai constatat;
Senator sau deputat
Aşa s-a… emancipat,
Că săracul a uitat
Şi de unde a plecat.
… Sunt vrâncean, dar nu mârlan,
Nu visez niciun ciolan;
Am numai cuvinte bune
Pentru orice naţiune,
Adaptând şi-o zicătoare:
„A fi om e lucru mare”,
Fără furturi şi bătăi,
Ia mai roata, măi flăcăi,
Şi sunaţi din zurgălăi,
                        Hăi, hăi!

Ia să facem ş-un popas
Şi să dăm oleacă glas
Cum se tot desfac partide
După reguli prea perfide
Până Vrancea se decide
Să se lepede odată
De şleahta neruşinată
Care veşnic înconjoară
Pe naivul prins în gheară,
Şi la vot şi-arată felul
Dusului cu zăhărelul
De agenţii hojmalăi,
Roata, măi, şi zurgălăi,
                Hăi, hăi!
De când dacii şi romanii
Au urat întâi Focşanii,
Au urat cu-aceeaşi vorbă,
Au mâncat aceeaşi ciorbă
Şi-au văzut că au accente
Foarte simple şi curente;
La romani, ca şi la daci,
Urci fasolea pe araci
Şi pitacii sunt pitaci,
Viaţa-i viaţă, dracii draci
Şi nu ai cum să-i împaci
Nici cu vârful de gârbaci
Nici cu fă-i şi nici cu dă-i
Şi sunaţi din zurgălăi,
                               Hăi, hăi!

Sincer nouă nu ne arde
De-artificii şi petarde
Să ne zbârnâie-n urechi
Moartea anului cel vechi,
Din Chiojdeni până la Reghiu
Anul vechi şi-a stins priveghiu,
Anul Nou şi-alintă struna
Şi pe Milcov şi pe Putna,
Cântă Suşiţa, Siretul
Cântă via şi brădetul.
N-avem plug cu patru boi
Nu avem nici boi de soi
Şi-o zicală-i şi pe-aici:
„Greu la deal cu boii mici”.
Căci politica-i la noi:
„Dreapta unu, stânga doi”.
Cât cu ochii poţi cuprinde
Greu să dai şi de colinde,
Rar se văd venind trei magi
Pe meleagurile dragi
Se presară şi-o uitare
Peste „Steaua sus răsare”.
Scade flacăra, lumina,
Dar rezistă rădăcina
Încercăm să dăm uitării
Temporar grijile ţării.
Că pe Constantin Tănase,
La atâtea griji rămase,
Cred că l-ar fi scos din fire
Mincinoasa ieftinire,
Întrebând cu voce clară
Din modesta-i pensioară:
„Până când o viaţa-amară?”
Dăm o tonă de cartofi
Pe-o pereche de pantofi,
Îi încalţi de Revelion
Şi plesnesc la Sfântu’ Ion.
Şi noi credem buni şi mistici
Şi minciuna din statistici,
Oul, în curând, va fi,
În bani vechi, şapte-opt mii.
De trei ani n-am pus pe masă
O găină sănătoasă,
Ni se dau şi ajutoare,
Mierea pe tabel apare,
Pân’ la urmă n-au mai dat-o
Cică… dracu’ a păpat-o.
Acu’ an n-au dat ulei,
Au crezut că nu-l mai vrei,
N-au considerat prea grav
Dacă n-au dat lapte praf
Şi e bine ca să ştiţi
Că n-au dat nici biscuiţi,
Ajutoare – vezi şi tu –
Un an dă şi patru nu
Fiindcă nu e nici un for
De control la ajutor
Roata, măi, şi zurgălăi
                        Hăi, hăi!

Peste brazi şi peste paltini
Dulce ne-nfioară datini;
Zece veacuri de-or mai trece
Zestrea Vrancei n-o să sece,
Veşnic o să înflorească
Dăruirea sufletească
Cu zicale
Muzicale
Şi din bucium şi din tulnic
Şi european, şi unic
Peste-atâtea văi şi căi
Ia mai roata, măi, flăcăi,
                        Hăi, hăi!

S-a impus şi-aici la noi
S-avem legi după nevoi,
Să votăm urgent pe-articole
Legea Camerelor Agricole
N-a avut şi nu mai are
Nici un fel de amânare
Şi acum se poate spune
Că se-aplică în comune
Şi efectul lor e bun
Şi-n cel mai modest cătun.
Adoptând utile căi,
Roata, măi, şi zurgălăi,
                        Hăi, hăi!

De urat am mai ura,
Dar se simte undeva
Cum prin suflete ne trece
Anul proaspăt paisprezece.
Vine cu puteri depline,
Cu dorinţa de mai bine
Pentru toţi, pentru oricine.
Pe-acest blog, noi toţi vom pune
Uriaşă pasiune,
Şi talent, şi timp, şi bani,
Şi mult suflet… „La Mulţi Ani!”.
                        Aho, aho!
                       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu