luni, 21 octombrie 2013

Minţind, ajungi la putere. Cât ţine?

Motto - ''spune o minciună suficient de tare şi suficient de mult şi lumea o va crede'' (Adolf Hitler)

Politicienii români, indiferent de culoare, folosesc minciuna drept armă de bază în lupta pentru voturi. Sigur că şi politicienii de pe alte meleaguri recurg la această metodă de strâns voturi, însă nu se ridică la nivelul politicii mioritice. De aproape 24 de ani, românii sunt bombardaţi cu minciuni, de la stânga la dreapta, din opoziţie la putere. Şi, chiar dacă îşi dau seama că sunt păcăliţi, românii par naivi în momentul în care pun ştampila pe buletinele de vot. Iar manipulările susţinute de o bună parte din mass-media beneficiază, aşa cum s-a observat, de succes garantat. ''Minciuna este totdeauna odioasă când cineva profită de pe urma ei'', spunea celebrul filozof german Immanuel Kant.
Gata cu filozofiile! Să revenim la oile noastre! Vedem, zi de zi, cum suntem victimele minciunilor electorale proferate în ultimii 2-3 ani de fosta opoziţie şi actuala putere USL. Dincolo de declaraţiile politicienilor non-USL (precum preşedintele Traian Băsescu, un specialist în arta manipulării), nu putem trece cu vederea modul în care discursurile şi acţiunile liderilor USL s-au transformat radical de când această alianţă a ajuns la putere. Şi asta pe fondul unei imense speranţe, unor aşteptări electorale supradimensionate din partea majorităţii românilor. Puţini au remarcat aceste discrepanţe încă din a doua parte a lui 2012. Dar 2013 s-a dovedit, până acum, un an ''odios'' din perspectiva promisiunilor electorale. Poate că le-aţi observat şi le-aţi mai auzit şi la alţii. Dar voi face, totuşi, o scurtă trecere în revistă a celor mai importante minciuni şi manipulări pe care le-au înghiţit alegătorii români în ultimul timp.
* Când erau în opoziţie, liderii USL urlau ca din gură de şarpe împotriva proiectelor Roşia Montană şi gazele de şist. Acum nu ştiu cum să le promoveze mai repede.
* La începutul anului 2012, manifestaţiile de protest împotriva Guvernului Boc erau considerate bune şi justificate (cu toată finanţarea politică) iar acţiunile jandarmilor erau apreciate drept brutale, ale unui regim dictatorial. Acum, manifestaţiile de protest din Bucureşti şi din ţară, cu mii de oameni, sunt considerate de liderii USL cel puţin nepotrivite, nejustificate, fără orizont şi subiecte clare, iar jandarmii ar trebui să intervină ferm pentru potolirea protestatarilor.
* USL a promis, în anul electoral 2012, că nu va mai semna un nou acord cu FMI prin care să se stipuleze condiţii dure de îndeplinit pentru guvernul român. Ce a făcut Guvernul USL? A semnat un astfel de acord!
* Liderii USL clamau, în perioada opoziţiei, necesitatea stopării migraţiei parlamentarilor. Dar, din primăvara lui 2012, aceiaşi lideri au încurajat această practică, s-au folosit de ea şi nu se gândesc să pună capăt fenomenului.
* În opoziţie, liderii USL promiteau o viaţă mai bună pentru toţi românii. De când au preluat guvernarea cei de la USL, au crescut taxele, impozitele, preţurile şi tarifele la orice iar cei mai mulţi români o duc din ce în ce mai rău.
* În opoziţie: vrem justiţie independentă! Odată ajunşi la putere, liderii USL se agită continuu pentru a face schimbări la vârful Ministerului Justiţiei, la CSM, DNA, Parchetul General, instanţe de la toate nivelurile. Iar cei promovaţi acum să fie maleabili, înţelegători, permisivi... 
* Până în mai 2012: ''săracii'' întreprinzători şi oameni de afaceri, cum sunt ei asupriţi şi împovăraţi de regimul Băsescu! Când venim la putere îi vom sprijini, le vom asigura ş.a.m.d. 2013 - mai multe obligaţii fiscale, tot mai multe firme cu probleme, impozitul forfetar, un mediu de afaceri trist şi pesimist. 
Şi mai sunt, din păcate ... 

Un comentariu: