marți, 9 iunie 2015

Penelişti, ciocu' mic!

E de un umor cinic dacă situaţia nu ar fi cu adevărat îngrijorătoare pentru democraţia românească. Iată că, la 25 de ani de la răsturnarea regimului Ceauşescu, urmaşii săi mai tineri vor să apeleze la metode asemănătoare pentru a pune cu botul pe labe opoziţia. Aşadar, Ponta&comp ameninţă opoziţia (şi aşa firavă) cu represalii penale dacă organizează acţiuni de protest împotriva puterii. Curat democratic, monşer! Prin Europa se mai întâmplă aşa ceva doar în Rusia, Turcia şi Albania.
Ce vedem zilele acestea? Liderii PNL se zbat ca peştele pe uscat şi dau ochii peste cap că PSD vrea să le obstrucţioneze eventualele mişcări de stradă. Aceiaşi lideri PNL (aripa penelistă veche) care, la unison cu alde Ponta, Ghiţă, Dragnea, Năstase, Iliescu, Mazăre, Oprişan, Sîrbu etc, se dădeau de ceasul morţii pe toate canalele tv şi urlau la ''dictatura'' Băsescu, până nu demult. Acum, aceloraşi lideri PNL nu le convine ''democraţia'' PSD, pe care au instalat-o cu aplomb şi au susţinut-o până acum un an şi câteva luni. Ce ironie! Ce se mai înfoaie acum de supărare pe Ponta&PSD alde Alinuţa, Tase, Şică-Ludovic, Petrache, Mişu Voicu, Calimente&co! Alooo, peneliştilor lui Săpunaru din Vrancea care ni l-aţi prezentat pe Ponta ca pe un ''băiat bun''... vă place? Crin, nu-i aşa că eşti mulţumit de atitudinea ''democratică'' a puterii PSD pe care te-ai străduit din răsputeri să o impui românilor drept cea mai bună alternativă la ''dictatura'' Băsescu? Ce să mai spunem de Iohannis ... el încă aşteaptă lucruri bune de la Ponta şi ai lui.
Asta-i viaţa! Peneliştii au acceptat să meargă în căruţa PSD iar acum, odată aruncaţi în praf, se trezesc şi cu bolovani în cap. Poate că se vor învăţa minte, deşi nu au demonstrat asta până acum. Mulţi care au rămas în PNL (şi nu s-au dus pe la Tăriceanu, Oprea, Voiculescu sau PSD) visează, încă, la USL şi nu s-au trezit la realitate. Cum spuneam la început, nu e bine pentru democraţia românească dar măcar acum liderii PNL ar trebui să înţeleagă cu adevărat pericolele unei puteri PSD (indiferent de numele sub care s-a manifestat din decembrie '89 - FSN/ FDSN/ PDSR).
''Ciocu' mic, că acuma noi suntem la putere'', spunea o mahalagioaică pedistă în urmă cu vreo 10 ani. Şi se potriveşte la fix cu atitudinea puterii PSD.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu