miercuri, 22 aprilie 2015

Adunate



*S-a spart buboiul cu terenul de pe şoseaua de centură a Focşaniului îngrădit de armată. Până la urmă, comandantul Brigăzii 282, un general paraşutat pe la noi de vreun an pentru a fi promovat, apoi, în MApN, a decis să blocheze accesul oamenilor la propriile locuinţe şi a închis drumul. Este cel puţin ciudat cum pentru zona respectivă există două hărţi cadastrale cu aceleaşi parcele dar cu proprietari diferiţi. Cum se poate ca pe teritoriul unei unităţi militare să se afle conducta de apă caldă a oraşului?! Cum se poate ca şefii unităţii militare să mute gardul după cum li se pare că au dreptul asupra unor suprafeţe care le nu aparţinuseră?! Cum e posibil să blochezi singura cale de acces pe care mai multe familii o au pentru a ajunge la casele lor?! Toată tărăşenia pare a se fi pornit de la dorinţa fostului comandant al unităţii – Ferariu – de a lăţi curtea şi de a ’’proteja’’ mai mulţi pruni (care asigurau o cantitate importantă de ţuică) de ’’atacurile’’ civililor. Pe lângă pornirile expansioniste ale comandanţilor militari, trebuie să amintim şi neglijenţa Primăriei Focşani (cu primar, secretar, jurişti, specialişti etc) care nu a catadicsit să intabuleze, la timp, un teren ce-i aparţine. Şi uite-aşa, mergând de la delăsare până la forţă, se permit abuzuri care afectează viaţa mai multor focşăneni de toate vârstele.
*Oprişan a primit o diplomă de excelenţă pentru activitatea de transport public judeţean. Te-apucă râsul, nu alta! Sau, poate, diploma este ca o recunoaştere a faptului că promovează firmele de transport care fac servicii PSD şi pune tot felul de obstacole firmelor care nu se înscriu pe linia trandafirie. Nu contează legea sau bunul simţ. Oricum, au de suferit tot vrâncenii obişnuiţi, cei puşi mereu ’’pe primul loc’’.
*Focşaniul este vraişte şi în această primăvară: gropi, praf, mizerie, sărăcie. La fel şi judeţul Vrancea. Tristeţe mare!
*Cică ginerele socrului său, deputatul Laur, ar vrea să-şi promoveze un fin într-o funcţie de conducere la o instituţie publică. Poate la ITM, de exemplu. Competenţă şi profesionalism, ce mai, exact ca în promisiunile electorale! Dacă nu i se dă, Laur s-ar întoarce la PNL, acolo unde Săpunaru îl aşteaptă cu buzun…ăăă braţele deschise.
*Ca în fiecare an, mişmaşuri cât cuprinde cu transferurile cadrelor didactice, cu rezervări de posturi, cu intervenţii, cu păstrări de catedre ’’bune’’ … toate în funcţie de afinităţile trandafirii sau personale (ale şefilor, desigur).
*PSD pare a câştiga (ŞI) în privinţa alegerii primarilor din 2016. Noul cod electoral prevede ca alegerea primarilor să se facă într-un singur tur, indiferent de prezenţă şi rezultat. Pare (ŞI) în acest caz un fel de blat între PSD şi PNL pentru a-şi conserva aproape în totalitate actualii primari. Aşa-zisa cedare ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi indirect, dintre membrii consiliilor judeţene, este praf în ochi. Se ştie că primarii vor trage tare, ca până acum, să scoată procente mari pentru consiliile judeţene astfel încât cam tot actualii preşedinţi să fie realeşi şi în 2016.  
*Românii din străinătate sunt priviţi în continuare cu ură de către guvernanţi. Discuţiile privind votul prin corespondenţă sau alte modalităţi de a uşura exercitarea votului în diaspora s-au dovedit a fi apă de ploaie. Românii din străinătate vor fi în continuare umiliţi de autorităţile de la Bucureşti. Poate vor să-i determine să nu mai voteze la alegerile parlamentare şi prezidenţiale pentru ca rezultatele să fie controlate strict din ţară.
*Deşi unii clamează, ipocrit, că fostul preşedinte Traian Băsescu ar trebui să stea liniştit, la pensie, mulţi dintre ăştia fac tot posibilul să-l resusciteze şi să-l menţină activ pe scena publică. Spre disperarea ’’deontologilor’’, ’’analiştilor’’, ’’jurnaliştilor’’ etc dar şi a lui Ponta, Iohannis, Blaga&comp.
*Penibil, în ultimele zile am văzut, citit şi auzit pe canalele media nenumărate materiale de ’’presă’’ despre două nulităţi, două mahalagioaice (dintre care una plecată dintre noi). Multe ore de emisie, multe pagini scrise cu/despre/pentru cele două panarame. În schimb, puţine spaţii alocate unor români care au făcut ceva pentru ţara noastră în ultimele zile, precum Alexandra Dulgheru, Andreea Mitu, Andreea Munteanu sau Marius Berbecar. Jenant pentru noi, ca popor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu