*Viaţă tumultoasă în noul PNL şi în rădăcinile sale.
Or fi obosit de la atâta re-re-reorganizare! Că doar nu s-or pregăti intens
pentru câştigarea alegerilor locale şi prezidenţiale din 2016! Mai ales că unii
dintre ei au afinităţi roşii evidente iar peneliştii PSD se comportă, în
continuare, conform sloganului ’’USL trăieşte!’’.
*Localnicii din Garoafa susţin, de exemplu, că
viceprimarul PNL a tras tare cu PSD în campania prezidenţială, a participat la
mega-lansarea lui Ponta de la Bucureşti, a împărţit materiale electorale ale
PSD&Ponta, a lipit afişe şi a pus bannere cu Ponta. Apoi a redescoperit că
ar fi membru PNL, mai ales că Iohannis câştigase prima funcţie în stat. Nene
Iancule, deloc nu ne laşi!
*Aflarăm şi că pe la Sihlea, o comună cu primar PNL
din anul 2000, viceprimarul PSD a zburdat în campania electorală cu maşina
primăriei. Vicele PSD a traversat comuna în lung şi-n lat cu maşina
instituţiei, pe banii amărăştenilor, plină cu materiale propagandistice
PSD&Ponta, fără nicio jenă. Se pare că nu-l va deranja nimeni din moment ce
peneliştilor lui Săpunaru le convine situaţia şi n-ar vrea să-l schimbe. La fel
se întâmplă şi cu vicele romilor roşii de la Slobozia Bradului. Şi mai găsim
cazuri asemănătoare ciudate.
*În schimb, la Suraia se pare că s-a realizat
unificarea PNL-PDL, cu rezultate concrete în Consiliul Local. Consilierii
noului PNL au reuşit să rămână uniţi în faţa asaltului roşu, al unor agitatori
locali ’’îmbălsămaţi’’ de preşedintele PSD Suraia precum şi al deciziilor adoptate
împotriva lor de prefectul Halici-urli-burli. Cu majoritate de voturi,
peneliştii l-au schimbat din funcţia de viceprimar (pentru a IV-a oară!) pe
Hărăbor cel viteaz, în ciuda presiunilor de tot felul, alimentate cu fonduri
publice şi bani roşii. Văzând că pierde teren, roşul Hărăbor îşi făcea
propagandă personală narcisistă în mijlocul susţinătorilor săi, aduşi de
’’bunăvoie’’ să tensioneze atmosfera în şedinţa în care a fost înlocuit din
funcţie. În plus, le trăgea şi un perdaf muncitoresc adversarilor politici, pe
holurile Primăriei, şi le spunea agitaţilor săi că peneliştii ar fi
’’legionari’’ şi, în curând, ’’o să ajungă să te dea afară din casă’’! ş.a.m.d.
*Pe la Andreiaşu de Jos, situaţia este complicată şi
tensionată şi acum, la aproape 3 ani de la alegerile locale. Cu ajutorul
autorităţilor şi instanţelor judeţene, PSD, cu cei 5 consilieri din totalul de
11, blochează, practic, activitatea administraţiei din comună, cu pierderi
importante şi efecte negative asupra dezvoltării localităţii. Vârful roşu de
lance este piticul-Cristian, care întreţine atmosfera conflictuală din
Andreiaşu. S-a ajuns până acolo încât cei 5 consilieri PSD refuză să participe
la şedinţe, să semneze adresele de convocare şi chiar să primească acasă
înştiinţările personale de la poştaş. Între timp, sub protecţia lui moş
Duţă&comp din Direcţia Silvică (şi nu numai), piticul-Cristian face ce
’’vrea’’ muşchii lui cu pădurea pe care, legal, ar trebui să o protejeze. Adică
o protejează până rămân doar lăstarii!
*Dacă vă era dor de conu’ Alecu-ITRSV, aflaţi că e
în mijlocul familiei şi al casei sale luxoase, cu finisări speciale, de fiţe,
costisitoare (doar are pădurea copaci!), la care s-au chinuit câteva serii de
muncitori (pe motiv că nu le ieşea conform dorinţelor elevate ale
proprietarilor). Acum, că e arestat la domiciliu, conu’ Alecu are timp să-şi
admire colţurile, stucaturile, finisajele, brizbrizurile, tâmplăria,
instalaţiile, mobilierul …
*Vorba românească ’’scoate bani din piatră seacă’’
se potriveşte perfect duetului politico-administrativ Marean&Ralu. Acum se
trage tare cu reţelele de apă şi canalizare din mediul rural, cu multe milioane
de euro direcţionate după cum vor muşchii ăstora. Ordinul pe unitate este
’’scump şi prost’’. Nu contează dacă vine cineva cu alte idei bune, cu proiecte
ieftine, eficiente, durabile, experimentate în Europa, adică de bun simţ. Nu se
acceptă! Cum să coste un proiect/ un studiu/ o lucrare/ o investiţie din bani
publici/ europeni cu 10-20-100-200 de ori mai puţin decât vor şmecherii care
stăpânesc judeţul de atâţia ani? Păi, ei din ce mai huzuresc? Şi câte, câte,
câte alte şmenuri de-astea se fac de 25 de ani…
*Se pare că una dintre afacerile profitabile pentru
unul singur este, deocamdată, în adormire. Acum vreun an, doi, se pregătea dispariţia
’’naturală’’ de pe piaţă a SC CUP Salubritate Focşani după modelul SC Drumuri
şi Poduri – MA(rian)VI(orel)beton. Aşteptăm rampa de gunoi modernizată şi,
apoi, mai vedem.
*Banul=ochiul dracului se lipeşte ca marca de
scrisoare pe obştile vrâncene, cu multe mii de hectare de pădure în
administrare. Din ecuaţia aceasta nu pot lipsi, desigur, politicieni,
poliţişti, magistraţi, avocaţi, finanţişti, procuratori, silvicultori,
tăietori. Cele mai recente exemple tensionate sunt obştile Tulnici, Coza, Negrileşti
sau Păuleşti. Are balta peşte şi pădurea copaci! Dar până când?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu