Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început lejer, cu echipe de campanie ce abia se încălzesc. Ultimele 10 zile şi perioada dintre cele două tururi de scrutin vor fi la intensitate maximă. Se vorbeşte, ca şi în alte dăţi, de alegeri foarte importante, cruciale, decisive ş.a.m.d. Se fac statistici, comparaţii, analize, calcule, tabele şi strategii. Alegătorii sunt pe limbile tuturor candidaţilor şi, ca de obicei, doar acolo vor rămâne şi după aceste alegeri. Sunt 14 candidaţi înscrişi. Cei mai mulţi dintre ei nu contează. Iar câţiva au fost băgaţi în cursă doar pentru manevre, combinaţii şi jocuri politice specifice.
Vedem că mulţi vorbesc, de pe margine sau din interiorul deciziilor politice, de o divizare a scenei politice de centru-dreapta. Că sunt cam multe formaţiuni şi cam mulţi candidaţi pe această parte. Şi se concep scenarii negative, apocaliptice uneori, pe acest subiect. Sigur că aceste scenarii nu sunt chiar fantasmagorice. Ele au o bază importantă de la care pornesc. Sunt cel puţin 3 candidaţi importanţi care se revendică a fi de centru-dreapta şi luptători împotriva lui Ponta şi a guvernării PSD. Iohannis, Udrea şi Macovei se dau de aceeaşi parte a baricadei însă se atacă în fiecare zi (la fel şi susţinătorii lor). Mai sunt doi candidaţi proveniţi din PNL - Tăriceanu şi Meleşcanu - care, însă, reprezintă categoria aşa-numită de candidaţi-iepure. Atât Tăriceanu cât şi Meleşcanu au fost sprijiniţi să intre în cursa electorală din această toamnă, direct sau indirect, de către PSD şi acoliţii lor din sfera politică sau din ceea ce se numeşte, demagogic, societatea civilă. Cei doi sunt prezentaţi de propaganda roşie drept liberalii buni, competenţi, serioşi, responsabili cu care trebuie divizată şi mai mult dreapta politică şi bulversat electoratul. Şi, conform sondajelor, această strategie are ceva succes, cel puţin pentru primul tur al alegerilor. Atunci, de ce nu s-au putut atenua orgoliile, frustrările, interesele, pasiunile politicienilor ce se definesc de centru-dreapta? De ce nu s-a putut găsi o cale de înţelegere astfel încât să fie un singur candidat anti-PSD, cu susţinere importantă încă din primul tur? Gândindu-ne la bălăcărelile PNL-PDL-PMP-Blaga-Băsescu-Udrea-Antonescu-Iohannis-Ungureanu-Pavelescu ş.a., se va reuşi o unire a forţelor între cele două tururi de scrutin? Sau vom repeta scenariul din anul 2000?
Totuşi, această temere cu rezultatele din anul electoral 2000 nu cred că are susţinerea necesară. Anul electoral 2000 a stat sub semnul căderii dramatice a principalului partid de guvernământ de atunci - PNŢCD - şi al jocului făcut de fostul preşedinte Emil Constantinescu, un politician prea slab pentru funcţia în care ajunsese. La acestea s-au adăugat certurile permanente dintre liderii PNL-PD-CDR2000-ApR, adică partidele care se revendicau anti-PDSR, anti-Iliescu. Aşa că, pe acest fond, alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale din anul 2000 au fost câştigate fără probleme de partidul lui Iliescu. Plus că acel an a însemnat şi vârful carierei pentru Vadim Tudor şi PRM. Care au ieşit pe locul secund la parlamentare şi prezidenţiale, cu mult peste aşa-zisele forţe democratice. Chiar dacă Stolojan şi Isărescu au luat cu aproape 5% peste scorurile propriilor partide (PNL şi, respectiv, CDR2000), cei doi au fost departe de a putea emite pretenţii în cursa prezidenţială. Unde mai pui că Meleşcanu, candidat şi atunci, a luat 1,91%, cu două procente sub propriul partid - ApR. Este greu de crezut că un candidat comun PNL-PD-PNŢCD-ApR ar fi reuşit să depăşească tăvălugul PDSR-Iliescu-PRM-Vadim din anul 2000. De aceea, partidul roşu nici nu a avut nevoie de candidaţi-iepure gen Tăriceanu şi Meleşcanu la momentul respectiv. Iliescu îl avea pe Vadim Tudor.
În acest moment, vorbim de o alianţă între două partide importante de centru-dreapta (PNL şi PDL), cu structuri destul de stabile, cu un candidat bun - Iohannis - şi cu o intenţie de vot de circa 30%. Ceilalţi doi candidaţi de centru-dreapta - Udrea şi Macovei - nu dau semne, deocamdată, că ar face înţelegeri politice cu PSD-Ponta. Mai mult, PSD nu are un aliat puternic anti-opoziţie, gen PRM-ul anului 2000. De aceea, actuala putere are nevoie de candidaţi-iepure care să producă breşe în adversari, să manipuleze şi să dea peste cap alegătorii. Iar Ponta îl mai are şi pe (prea)populistul Dan Diaconescu. Tot pentru acelaşi scop. Indiferent de jocuri, minciuni, demagogii, faulturi, interese, cred că Ponta nu poate avea în turul al doilea un candidat comod, precum l-a avut Iliescu pe Vadim acum 14 ani. Ponta refuză să participe la dezbateri electorale televizate cu ceilalţi candidaţi dar o poate face doar până la primul tur. Pentru al doilea tur de scrutin, el va fi nevoit să accepte cel puţin o astfel de confruntare electorală. Iar minciuna şi manipularea i s-ar putea întoarce ca un bumerang. A fost lângă Geoană în anul 2009.
PS - Ponta îşi ascunde incompetenţa şi minciunile guvernării prin neprezentarea în Parlament, conform legii, a proiectului de buget pentru anul 2015. Nu vrea să arate public datele reale ale situaţiei economico-sociale în care ne-a adus guvernul său. Nu vrea ca alegătorii să-şi dea seama că minciunile şi promisiunile populiste aruncate pe piaţă în căutare de voturi nu au susţinere bugetară reală pentru anul viitor. Alegători, dormiţi liniştiţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu