duminică, 31 martie 2013

Jocuri pe banii noştri şi pentru păcălirea votanţilor

Primarul Focşaniului pare tot mai izolat în partidul său. Niciodată Decebal Bacinschi nu s-a manifestat prea ataşat faţă de membrii PSD însă de câteva luni pare că se lucrează intens la crearea unei falii adânci între el şi pesediştii de frunte. Chiar dacă nu a mişcat în frontul roşu, Bacinschi nu şi-a creat relaţii apropiate cu membrii PSD (în afara relaţiilor existente dinaintea accederii în funcţia de primar al Focşaniului, în anul 2000). Aşa cum am mai scris şi spus, Bacinschi pare a fi băgat într-un film electoral al cărui scenariu are ca rezultat o mişcare politică în folosul PSD şi al liderului său, Marian Oprişan. În ultimele luni, Bacinschi a fost ''înţepat'' public, în diverse ipostaze, de către colegii de partid sau în monitorul lui Marean. Mai mult, Bacinschi ''beneficiază'' de critici din partea celor care ar trebui să-l susţină şi în cadru privat, departe de ochii presei. În Consiliul Local Focşani jocurile sunt conduse de Cătălin Vrabie, vârful de lance al lui Oprişan la nivel local. Vrabie este secondat de viceprimarul (şi finul) său, Gabriel Necula. Atitudinile şi mişcările politice şi acţiunile administrative de imagine ale PSD sunt coordonate de tânărul consilier Vrabie. Primarului i se reduce, gradual, marja de mişcare şi decizie la nivelul administraţiei focşănene. Consilierii PSD (cu care, de altfel, nu are relaţii apropiate) acţionează şi votează numai după ordinul lui Cătălin Vrabie, chiar dacă unele lucruri îl deranjează vizibil pe Bacinschi. Şi chiar îl încurcă în activitatea administrativă cotidiană. Cel mai recent exemplu în acest sens îl reprezintă ultima şedinţă a Consiliului Local în care consilierii PSD au respins nişte proiecte iniţiate de primar. S-a observat foarte clar că acest lucru l-a iritat pe Bacinschi. În acelaşi timp, atitudinea zeflemitoare a consilierilor PSD a fost extrem de vizibilă. La aceste mici exemple adăugăm starea dezastruoasă a majorităţii străzilor din oraş, lucrările la infrastructura subterană ce par haotice şi nesfârşite, înjurăturile zilnice ale şoferilor şi pietonilor. Şi ar mai fi.
Uite-aşa ajungem la scopul scenariului politic pus la cale de liderii roşii. S-a observat, încă de anul trecut, că PSD nu are candidat credibil şi cu şanse pentru fotoliul de primar al Focşaniului. De-aia a şi fost forţat Bacinschi să candideze pentru al patrulea mandat. Apoi, s-a început operaţiunea de găsire şi promovare a unei persoane pentru a prelua ştafeta de la Bacinschi. Acesta este consilierul Cătălin Vrabie, un tânăr fidel lui Oprişan, promovat, de altfel, pe diverse funcţii şi în cercul de comandă al PSD Vrancea. Promovarea lui Vrabie se execută, simultan, cu decredibilizarea şi iritarea lui Bacinschi. Încet, încet, Bacinschi ar putea ajunge la concluzia că ar trebui să se retragă din fruntea Primăriei Focşani înainte de încheierea mandatului. ''Ajutat'', bineînţeles, de criticile din interiorul partidului, de atitudinea şefului, de obstacolele pe care i le ridică proprii colegi de partid etc.
Prin urmare, filmul electoral prevede ca Bacinschi să demisioneze din funcţia de primar iar Cătălin Vrabie să câştige alegerile locale parţiale. Vrabie ar fi candidatul USL. Iar până la aceste alegeri, în Focşani se va lucra non-stop pentru a se mai remedia din imaginea apocaliptică a Focşaniului. Apoi, odată ales Vrabie primar, lucrările se vor termina iar străzile asfalta în timp util, numai bine pentru a-l prinde pe primarul interimar Vrabie în postura de favorit la alegerile locale din 2016.  Pe banii noştri, desigur.
Poate vă întrebaţi Unde Sunt Liberalii în acest scenariu. Sunt în USL, sub bocancul PSD, fără libertate de mişcare. Îl vor sprijini pe Vrabie iar în 2016, dacă PNL va avea candidat propriu la Primăria Focşani, acesta va fi la categoria ''şi alţii''. Poate vă gândiţi şi la candidaţi din alte partide, PDL, PNŢCD, FC, Mişcarea Populară (?) ... la cum arată acum aceste formaţiuni, este greu de crezut că vor avea vreun cuvânt de spus la următoarele alegeri, parţiale sau la termen.
Şi, poate, vă gândiţi la electorat. Dacă alegătorii ar putea avea alte opţiuni faţă de cum s-au obişnuit să voteze de 23 de ani şi până acum? Cred că asta e singura problemă în cadrul scenariului PSD.        

vineri, 8 martie 2013

Biserică şi alcool

* Pierzătorul postului de arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei - PS Ambrozie - a rămas cu o pagubă importantă prin buzunare. E adevărat, nu scosese lovelele prin sudoarea muncii sale. Tot enoriaşii, săracii! Conform calculelor celor care se pricep la astfel de cheltuieli popeşti, peseul de Giurgiu ar fi aruncat câteva miliarde de lei vechi pentru a ajunge pe mult râvnitul jilţ de la Buzău. Lovelele au fost direcţionate pe 3 paliere importante (dar nu numai): pentru a-i ''lumina'' pe unii dintre votanţii din Sinodul BOR, pentru a-şi confecţiona veşminte noi şi din materiale scumpe şi pentru o raclă de argint, donată Patriarhiei. Aceasta din urmă ar valora cam 50.000 de euro. Croitorul veşmintelor a fost dat peste cap de comanda peseului şi a fost nevoit să refuze, timp de 3 săptămâni, orice altă comandă pentru că nu făcea faţă. Şi uite-aşa, peseul respectiv a rămas la locul lui, fără raclă, fără lovele dar cu veşminte noi. Amin!
* Noul arhiepiscop, Ciprian Câmpineanul, este mult mai modest şi chibzuit, conform celor care îl cunosc. Ştiind care e situaţia din Buzău şi Vrancea, ÎPS Ciprian ar fi spus că va schimba din temelii tot ceea ce înseamnă activitatea Arhiepiscopiei. Cică schimbările vor ajunge până la nivelul portarilor! Să vedem! Dă-i, Doamne, gânduri bune şi sănătate!
* Între timp, pentru că nu le-a ieşit jocul cu PS Ambrozie, preoţii din Buzău şi Vrancea încearcă să se regrupeze. Cu ajutorul politicului, că nu se putea altfel! De exemplu, preoţii şi monahii din Vrancea sunt ţinuţi în frâu de celebrul preot de la Pardoşi, prietenul lui Oprişan, de care nici chiar ÎPS Epifanie nu voia să audă! Controversatul Laurenţiu are misiunea de a-i linişti pe preoţii din Vrancea ca nu cumva aceştia să obţină ceva de la noul arhiepiscop fără îndrumarea şi acordul lui Oprişan. Evlavie mare, ce mai!
* Că tot veni vorba de cel mai ... cel al Vrancei: oficialii britanici i-au sfătuit pe suporterii echipei Chelsea să fie foarte atenţi când vin în România pentru că Bucureştiul e plin de hoţi de buzunare. Dacă până şi la Londra se aud chestii de-astea...
* Cel care s-a dat judecător revoluţionar o perioadă, dar a fost ''revenit'' între timp, nu poate justifica nişte lovele. Parcă ar fi singurul! Treaba lui. În schimb, vedem că fostul lui şofer, cu aere de avocat, procuror, judecător şi vedetă tv, figurează şi el în cărţile corupţiei. La câte informaţii a dat omu', cât trafic de influenţă a făcut, câte persoane a ameninţat ş.a.m.d. cred că era şi timpul!
* Nu putem trece peste contrabanda cu alcool, practicată de atâţia ani pe la noi. Să vedem ce mai scot la iveală anchetatorii. Însă noi ne întrebăm, acum, la cald, cine-i va mai achita facturile lui Marean (deplasări, cazări, protocoale)?
* De la firma de lapte a lui Jitea se aprovizionează cu produse lactate şi SRI Vrancea. După ce am văzut că se transporta alcool cu cisternele de lapte ne-am dumirit de ce sunt mai mereu mahmuri unii lucrători ai instituţiei. Alo, băieţi, daţi şi voi o cinzeacă ... de lapte?  
* Nici şefii şi funcţionarii de prin instituţiile publice de control din Vrancea nu se simt prea bine - Vamă, Direcţia de Finanţe, Garda Financiară, Serviciul de Investigare a Fraudelor. Ce răspund toţi ăştia la întrebarea - ce-aţi păzit atâţia ani?

duminică, 3 martie 2013

Speculaţii de martie

* Aşteptăm ca Oprişan, care minte mai tare ca Ponta, să explice votanţilor luaţi de fraieri din judeţul nostru ce face el la Bucureşti mai tot timpul anului. Demagogia de doi lei cu ''aducerea de fonduri pentru Vrancea'' este de mulţi ani expirată. Poate le spune alegătorilor cum e apartamentul de pe Str. Jean Monnet nr. 54 din Capitală, acolo unde îşi petrece zilele şi nopţile în ultimul timp în compania multor dudui amatoare de distracţii pe lovele. Or fi lovele de prin bugetele vrâncene? Plus că şoferul stă cu orele în faţa imobilului respectiv cu motorul maşinii Consiliului Judeţean pornit. Cine achită consumul enorm de combustibil pentru plăcerea celui mai ... cel al judeţului? Dar cheltuielile apartamentului de lux (unde se dă Oprişan cocoş) din imobilul ce aparţine unei firme patronate de un investitor evreu (nu credem că stă pe gratis acolo)? Totul pentru binele vrâncenilor de pe ''primul loc'', nu-i aşa?
* Municipiul Adjud este una dintre localităţile vrâncene fără viceprimar, la aproape 9 luni de la alegerile locale. Cuplul Armencea-Roman îl vrea pe fostul viceprimar PSD Diaconu, Oprişan l-ar vrea pe un consilier PSD cu rude pedeliste iar Săpunaru îl susţine pe şeful organizaţiei locale a PNL, conform înţelegerilor anterioare. Şi pe malul Trotuşului politichia e încurcată!
* Tânărul şi învolburatul consilier PSD Cătălin Vrabie neagă peste tot că ar vrea să ocupe fotoliul de primar al Focşaniului. Deocamdată, el face jocurile de putere prin administraţia municipală, conform ordinelor de la şefu'. Se pregătesc şi câteva scenarii pentru a-i uşura ascensiunea lui Vrabie. Unul ar fi tocarea măruntă, pe diverse căi (inclusiv prin monitorul lui Marean), a primarului Didi, pentru ca acesta să cedeze. Dacă presiunea e mare, atunci Didi ar pleca singur de la primărie, înainte de termen. La eventuale alegeri locale anticipate, cuplul Oprişan-Săpunaru ar urma să susţină un singur candidat, pe Vrabie. Apoi, odată ales Vrabie primar, s-ar finaliza rapid investiţiile de prin Focşani, mai ales asfaltarea străzilor dezastruoase din oraş. Astfel, la alegerile la termen, în 2016, Vrabie ar avea notorietate, ar fi pe cai mari şi nu ar mai avea probleme să iasă primar doar din partea PSD. Totul depinde de ce vrea şefu'.
* Pentru moment, Vrabie şi ai lui se ocupă intens să pună bocancul pe tot ce înseamnă fotbalul vrâncean. Mai bine zis - ce a mai rămas din sportul rege pe la noi. Sunt băgaţi la înaintare foşti fotbalişti precum Toma, Serea, Ilaş (fost coleg cu Vrabie la Liceul Sportiv) şi alţi iubitori de trandafiri roşii cărora li s-a pus pata pe Dan Dumitru, vinovat, primordial, că are alte afinităţi politice. S-au mai băgat Geluţu de la Clubul Sportiv UNIREA (tot iubitor de roşu însă lăsat pe post şi în guvernarea portocalie) şi Gongu de la Direcţia de Sport şi Tineret, care s-a dezis de PDL în speranţa că-l va păstra Oprişan pe post în continuare. Nici mingea de fotbal nu mai e aşa de rotundă...
* În campania electorală internă, aşa-zisul buldog Blaga a poposit şi pe malul Milcovului pentru a se întâlni cu oamenii aduşi de prin judeţ de Panciu&comp pentru a ieşi mai mulţi la număr. Mai bine apela la sprijinul amicului Oprişan că problema se rezolva mult mai uşor. Cu ocazia adunării PDL, Blaga l-a asigurat din nou pe Oprişan de bunele sale intenţii şi de continuarea relaţiilor fructuoase, reciproc avantajoase.
* Şi încă una scurtă, ieşită ca ghioceii de sub zăpadă. Cică Băsescu a declarat că se întoarce în politică după 2014 doar ca să-i mai mobilizeze pe pedelişti şi să le dea un motiv clar delegaţilor să voteze la Convenţia Naţională din 23 martie candidaţii săi preferaţi. Şi să-i dea peste bot lui nea Vasile, desigur. Ba, mai mult, Monica sau Elena s-ar putea retrage din cursa pentru şefia partidului în ultima clipă, una în favoarea celeilalte. Ce ţi-e şi cu piesele astea de pe scena politică!