marți, 11 decembrie 2012

Dormiţi liniştiţi!

* Iarna ne-a prins, din nou, nepregătiţi. Dar, surpriză (?!), nu vedem deontologi, analişti, politicieni, reporteri care să urle la televizor şi să prezinte ''situaţia dezastruoasă'', ca în ianuarie-februarie: şcoli închise, drumuri înzăpezite, oameni izolaţi, reţele electrice căzute, ba chiar şi oameni care au murit îngheţaţi. Totul e în regulă, sub control iar la vară cald, că aşa îşi doresc guvernanţii. Oprişan nu mai zbiară la guvern, MAI, Ministerul Transporturilor, CNADNR, Prefectură, instituţii publice deconcentrate, societăţi de deszăpezire. Nu mai cere stare de alertă, demisii şi altele asemenea, ca acum 10 luni. E bine în Vrancea şi în ţară! Şi-o să fie şi mai bine! Frumos, linişte, feerie, fără probleme! Dormiţi liniştiţi!
* Pentru a nu ştiu câta oară, s-a demonstrat că lucrările pe banii noştri realizate în Focşani sunt jalnice. Asfaltul se surpă, gropile se înmulţesc şi se măresc, noroaiele au luat locul prafului. E bine! Dormiţi liniştiţi!
* A crescut enorm numărul parlamentarilor, conform dorinţei, legilor şi acţiunilor politicienilor. Nu contează că românii au votat micşorarea numărului de parlamentari la 300 (acum 3 ani, la referendumul validat conform Constituţiei şi legilor în vigoare)! Iar acum ne trezim cu un număr aproape dublu!!! Printre ei, mulţi cu dosare penale, incompatibili, traseişti, ''vorbăreţi'' o dată la 4 ani, ceva amante, protejate/ protejaţi, foşti/ actuali securişti şi comunişti din eşaloanele II şi III, necunoscuţi cu lovele făcute pe spatele bugetelor publice şi care au plătit gras pentru a se făli în faţa rudelor şi cunoscuţilor cu fotoliul de parlamentar. E bine! Dormiţi liniştiţi!
* S-a fâsâit şi propaganda deşănţată cu numărul de alegători. Atâta s-au agitat guvernanţii în vară că suntem vreo 15-16 milioane de români cu drept de vot încât am ajuns, şi la sfârşitul anului, tot cu liste electorale cu peste 18 milioane de alegători. Dacă se întâmpla cum clamau în vară alde Ponta, Crin, Iliescu, Hrebenciuc, Dragnea&comp şi scădea numărul de cetăţeni cu drept de vot de pe listele electorale permanente, atunci urmau nişte probleme electorale pe care nu şi le-au dorit: reconfigurarea colegiilor şi scăderea numărului de parlamentari. Ceea ce nu se făcea, monşer! Aşa că, e bine! Dormiţi liniştiţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu