vineri, 20 septembrie 2013

Banii noştri, profitul lor

Două proiecte importante pe banii noştri circulă prin ''aerul'' politicii mioritice. Cică se vor aplica începând cu anul viitor. E vorba de bani mulţi şi de câţiva profitori, aşa cum ne-am obişnuit. Cred că nu mai miră pe nimeni că aceste proiecte îl au ca artizan şi beneficiar principal pe atotfăcătorul Vrancei.
În primul rând, s-ar pregăti o afacere pe gunoaie, valabilă şi profitabilă până la sfârşitul omenirii. Modelul este unul de succes pe malurile Milcovului: falimentarea unei unităţi publice în favoarea unei societăţi private (din colţul amintirilor - SC Drumuri şi Poduri-SC MaviBeton). Aşa că, pe lista neagră a falimentului ar urma să fie înscrisă SC CUP Salubritate. Această firmă publică nu ar mai primi contractele de până acum pentru că are un concurent privat puternic, ajutat politic şi financiar. Conform proiectului, de gestionarea problemei gunoaielor din Focşani (şi nu numai) ar urma să nu se mai ocupe societatea publică. O firmă privată, sub oblăduirea lui Marean, a fost identificată drept cea mai potrivită pentru a se ocupa de curăţenia generală a oraşului şi pentru a încasa, evident, banii focşănenilor. Iar CUP Salubritate ar urma să se stingă încet, dar sigur. Se va săpa o nouă groapă în bugetul Focşaniului iar mulţi angajaţi vor ajunge şomeri. În acelaşi timp, firma privată agreată şi sprijinită va prospera şi îşi va extinde aria de acţiune. Dacă-i ordin, cu plăcere! Conform modelului mai sus amintit.
În al doilea rând, am aflat că Tabăra Gălăciuc va fi preluată în administrare de Consiliul Judeţean Vrancea. Anunţul a fost făcut public după adunarea tinerilor PSD ce a avut loc în această tabără. Ştim cu toţii că preluarea la CJV înseamnă, în realitate, trecerea sub controlul direct al şefului PSD. Tabăra Gălăciuc, singura funcţională din Vrancea, a beneficiat de ceva investiţii de la bugetul statului, după mulţi ani, în perioada 2006-2011. Ba, mai mult, la Gălăciuc au fost aduse mai multe obiecte de mobilier şi aparatură electrocasnică luate cu japca din Tabăra Coteşti. Aceasta din urmă intrase într-un program de modernizare în anul 2009 iar până la redeschiderea ei, în mai 2011, se investise de la bugetul statului suma de aproape 1 milion de lei (reparaţii capitale, modernizare spaţii, mobilier nou, amenajare băi, bucătărie dotată, duşuri, centrală termică, aparatură electrocasnică etc). Aşa că Tabăra Coteşti a fost, practic, devalizată, în beneficiul celei de la Gălăciuc (şi al câtorva trepăduşi care au mai băgat mâna pe ici, pe colo). Urmarea? Tabăra beneficiară - Gălăciuc - va ajunge sub pulpana CJV/PSD. Curată coincidenţă, nene Iancule!

PS - conform direcţiei pe care o iau afacerile din spaţiul mioritic, ne aşteptăm ca, peste câţiva ani, şi CUP Focşani (anunţată drept cea mai bună societate publică din Focşani/ Vrancea) să aibă parte de un proiect similar celor de mai sus. Mai ales că a ajuns în patrimoniul Consiliului Judeţean şi că, în scurt timp, va finaliza un amplu proiect de investiţii la nivel judeţean.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu