2013 este anul în care USL poate face aproape orice în România. La adăpostul votului din 9 decembrie, Ponta, Crin, Iliescu, Dragnea, Fenechiu&comp pot lua orice fel de măsuri în beneficiul propriu. Nimeni nu-i va trage la răspundere, nu-i va sancţiona electoral, nu va ieşi să protesteze în stradă sau altele asemenea. Nu vor conta, decât în prea mică măsură, reacţiile partenerilor din Uniunea Europeană sau ale organismelor financiare internaţionale. Nu vor ţine cont de inflaţie, regulile economiei de piaţă, recesiunea mondială, recomandările UE, FMI, BM. Nu le va păsa nici de justiţie, decât în măsura în care vor fi deranjaţi de activitatea şi hotărârile magistraţilor. Şi chiar justiţia pare a fi prima redută de cucerit pentru puterea din România în anul 2013. S-a observat asta încă de anul trecut.
În orice stat democratic este foarte periculos faptul că puterea politică încearcă, sub diverse modalităţi şi pretexte ''democratice'', să submineze justiţia. Unde mai pui că puterea politică este sprijinită în acest asalt de apropiaţii PSD-ului care activează de mulţi ani în sistem, majoritatea trecuţi de vârsta de 45 de ani. Judecătorii se comportă precum preoţii, sunt un fel de stat în stat. Se dau independenţi dar se bagă în combinaţii politico-financiare şi pupă poala politică atunci când le sunt satisfăcute interesele personale. În acelaşi timp, sunt reticenţi şi se opun schimbărilor şi reformelor în acord cu sistemul judiciar european. Paradoxal, poate, adevărul îi cam supără.
Toţi politicienii spun că respectă independenţa justiţiei, că nu vor să influenţeze în niciun fel activitatea magistraţilor. Dar, de câteva zile, auzim numai de articole de lege interpretate în fel şi chip, de spiritul sau de litera legii, în funcţie de interese, de transparenţa prea mare sau prea mică, de cutume, de tovărăşii, de grupuri profesionale şi de influenţă aşa-zis independente. Cum s-a văzut de atâtea ori, Ponta continuă tradiţia instituită de Iliescu cu privire la datul cu părerea despre chestiuni juridice fundamentale, gen ''ocrotirea proprietăţii este un moft'' sau criticarea sentinţelor judecătoreşti prin care se retrocedează proprietăţile preluate în mod abuziv de regimul comunist. Acum, în 2013, şeful guvernului ne spune că o decizie judecătorească este greşită şi-şi dă cu părerea despre alegerile şi activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Cu ajutorul ministrului Justiţiei se urmăreşte, probabil, crearea unei falii de netrecut în rândul magistraţilor. Pare că s-ar urmări dezbinarea dintre procurori şi judecători sau chiar în interiorul aceleeaşi categorii. Iar dacă le reuşeşte, urmează asaltul decisiv, la vară, asupra Curţii Constituţionale. Să retrăim perioada primei părţi a anilor '90 sau cea din 2002-2004? Totuşi, suntem în 2013, suntem membri NATO şi UE. Dar, cum scriam la început, USL poate face cam tot ce vrea muşchii săi în acest an. În afara promisiunilor din perioada de opoziţie şi cea electorală, desigur.
PS - poate, după ce pun justiţia la locul ei - cu botul pe labe, adică - vor răsufla uşuraţi liderii USL şi apropiaţii lor cu dosare penale ''uitate'' prin sertarele magistraţilor. Alde Dragnea, Oprişan, Fenechiu, Mazăre, Nicolaescu şi alţii.
Blog de informatii, opinie si analiza politica ... si nu numai. Din Vrancea ... si nu numai.
Se afișează postările cu eticheta justiţie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta justiţie. Afișați toate postările
marți, 8 ianuarie 2013
joi, 15 noiembrie 2012
Scurte
* Alin Trăşculescu a căzut în plasa DNA precum un peşte mic în nada unui pescar profesionist. Cică trebuia dat un exemplu rechinilor din politică, aşa, ca de început de campanie electorală. Aşteptăm ca justiţia să-şi facă datoria, să dea sentinţe conform legii şi să nu tergiverseze ancheta şi judecata ani întregi, precum se întâmplă cu alte dosare penale pentru fapte de corupţie, cu prejudicii de milioane de euro aduse statului român. Exemplul nostru mioritic: dosarul în care Oprişan este inculpat pentru fapte de corupţie, trimis în instanţă în luna iunie 2006.
* De la început circulă zvonuri că şi Oprişan ar fi picat pe tehnică în cazul Trăşculescu. Mai precis, cei doi ''Alini'' ar fi vorbit la telefon despre rezolvarea fondurilor pentru celebra firmă sugătoare de muuuuuuuuuulţi bani publici Vega '93 Galaţi. Iar procurorii i-ar fi înregistrat. Plus că eventuala salvare din Parlament a lui Trăşculescu ar putea veni pe filiera PSD, la pachet cu trecerea deputatului (încă) PDL (încă) în barca PSD.
* Deranj la PSD că a fost numit Gabriel Postolache în funcţia de preşedinte interimar al PDL Vrancea. Nea Vasile Blaga l-a desemnat în acest post doar pentru a nu adânci criza din organizaţia PDL Vrancea, nu că l-ar avea la inimă pe Postolache. Nu prea-i convin atitudinile şi discursurile clare şi radicale anti-PSD/ Oprişan ale primarului din Ţifeşti. Blaga ar vrea ca preşedinte al PDL Vrancea să fie unul amic cu Oprişan şi care să nu strice relaţia Blaga-Oprişan, cimentată acum ceva ani cu lucrări pe o grămadă de fonduri publice.
* S-a ieftinit electoral gigacaloria în Focşani deşi primarul Didi şi ai săi urlau anul trecut ca din gură de şarpe că Primăria Focşani nu poate acoperi o subvenţie mare la agentul termic şi cereau un preţ la gigacalorie de 400 de lei. Acum, cică bugetul local poate susţine o subvenţie de circa 150 de miliarde de lei vechi şi au scăzut tariful gigacaloriei la 240 de lei. Decizia PSD+PNL nu are nicio legătură cu economia de piaţă, cu legislaţia europeană, cu normele nescrise de bun simţ, moralitate, etică etc. Doar campanie electorală dâmboviţeană. Ce va fi după 9 decembrie... nu mai contează pentru politicieni!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)