Se afișează postările cu eticheta gigacaloria. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gigacaloria. Afișați toate postările

joi, 6 decembrie 2012

Hai la vot!

* Asalt roşu pe final de campanie electorală şi în Focşani. Afişe, pliante şi mesaje ale candidatului de la Panciu pentru Focşani (!?) peste tot, materiale denigratoare la adresa contracandidaţilor aruncate prin tot oraşul (doar au clamat o campanie curată, nu-i aşa?) şi muuuuuulţi bani publici folosiţi pentru prostirea alegătorilor. Pentru că e criză, că bugetele publice sunt sărace şi că urmează un an şi mai greu, autorităţile locale şi judeţene folosesc toate resursele publice în slujba candidaţilor roşii. Cumpără tot felul de figurine din plastic pe sute de milioane de lei vechi, organizează serbări publice pompoase din bani publici, îşi critică adversarii politici tot pe banii noştri, ieftinesc pur electoral şi nejustificat economic preţul gigacaloriei (asta după ce iarna trecută aceleaşi personaje politice jalnice zbierau ca din gură de şarpe că bugetele publice sunt secătuite şi majorau tariful gigacaloriei la 400 de lei). Poate au descoperit, în câteva luni, vreo mină de aur sau vreun sac fără fund cu care să alimenteze bugetele publice, mai ştii?
* Activiştii roşii sunt pregătiţi şi pentru ziua votării, preşedinţii - imparţiali (ce-am mai râs!) - ai secţiilor de votare au morcovul roşu implantat direct ... unde trebuie iar cei care au experienţă ştiu cam câte buletine să ştampileze în plus pe 9 decembrie, în caz că nu le iese socoteala. Foşti şi actuali consilieri locali, care trag tare de banii noştri de ceva ani, sunt meseriaşi în luatul ... la mână (e vorba de buletine şi ştampile de vot, desigur!).
* Vrancea e un judeţ sărăcit şi nu mai vrea nimeni să investească la noi din cauza ''negocierilor'' duse cu cei care ne conduc. O spune şi Institutul Naţional de Statistică într-un raport realizat pe perioada 1991-2010. Vrancea este cel mai subvenţionat judeţ de la bugetul statului, cu mult peste următoarele clasate. Cine ne-a adus în situaţia asta, cine a tăiat şi spânzurat în judeţ după bunul plac? Partidul roşu a deţinut puterea în Vrancea, indiferent de guvernarea naţională, sub diverse forme: FSN, FDSN, PDSR, PSD. Tătuca Giurgea şi învăţăcelul Oprişan, care a întrecut toate aşteptările şi calculele. Totul, sub patronajul secu. Că, altfel, nu se poate! Mulţumim din inimă partidului şi conducătorilor săi minunaţi!
* În campania asta electorală găsim câteva asocieri/ potriviri/ combinaţii, nu ştiu cum să le denumesc, mai bine vi le prezint:
- un hoţ de portofele îl susţine pe Nini Săpunaru. Amândurora le plac foarte mult portofelele, mai ales cele publice, pline cu banii noştri;
- un şuţ de caraimane îl susţine pe Laurenţiu Ţigăeru Roşca. Toată lumea ştie că şi lui Laur îi plac buzunarele doldora ale socrului Roşca. Iar şuţul nostru e îndrăgostit de buzunarele publice;
- un informator la secu, încă din tinereţe, zis şi Renato-Alin, îl susţine pe Ciprian Nica zis Bratosin. Băieţii informaţi ştiu de ce;
- un demagog populist care face orice pentru a-şi păstra privilegiile publice şi a face jocuri de putere îl susţine pentru Vrancea pe unul de prin Bihor, zis Petru Filip. C-aşa-i în politica noastră;
- un inculpat pentru corupţie, acuzat de un prejudiciu public de milioane de euro, îl susţine pe Miron Mitrea, şi ăsta cu multe milioane şi combinaţii pe spatele nostru, de-a lungul anilor;
- un incult care a trecut prin şcoală ca gâsca prin apă (dar se dă tare deştept) îl susţine pe unul avid de titluri academice pe care le colecţionează ca pe timbre, Cristian Dumitrescu. De plagiat nu mai spunem nimic.
Şi ar mai fi. Plus că, unde mai pui, susţinătorii ăştia au un singur nume! Asta merităm, nu?

luni, 6 iunie 2011

De pe la noi

* Lacrimi de crocodil pe fetele politicienilor locali odata cu hotarirea de majorare a pretului gigacaloriei ce ne incalzeste iarna. Aia care au votat proiectul de scumpire cu 33 la suta - PSD si PNL - au incercat sa-si justifice decizia si au dat vina, normal, pe guvernul portocaliu. Nicio vorba despre responsabilitati privind starea jalnica a ENET-ului, despre datorii si, mai ales, despre esecul privatizarii de la inceputul anilor 2000. Oprisan, Bacinschi etc stiu foarte bine motivele. Consilierii portocalii, care s-au opus majorarii tarifului, nu au lansat decit demagogii electorale, fara vreun proiect concret pentru eficientizarea ENET-ului. Iar dupa sedinta, s-a asternut tacerea. Pesedistii si penelistii tac milc, sa nu se mai rascoleasca rahatul, in timp ce pedelistii ... fac la fel! I-am putea suspecta de blat. Insa la fel de sigur este ca cei care se dau lideri PDL pe plaiurile mioritice nu au niciun fel de strategie politica, nu sunt in stare sa prezinte vreun proiect local si nu stiu sa exploateze greselile politice ale adversarilor.
* Aceleasi concluzii le putem pune si in privinta eventualelor schimbari de prin politia vrinceana. Adica ar fi posibile dar numai la interventia celor care sunt la putere cu adevarat la noi in judet - PSD. In rest, discutii sterile. Plus tensiunile, mincatoriile si suspiciunile de rigoare in rindul politistilor.
* Dupa ce a capatat, la 32 de ani, o boala a copilariei, Razvan Mustea a obtinut si functia de presedinte al Organizatiei de Tineret a PDL. Fara emotii, doar a fost singurul candidat.
* Ceva aglomeratie la vizita ministrului de finante la Focsani. S-a remarcat un avint de gudureala pe linga presedintele PDL Vrancea din partea multor functionari, sefi de institutii si oameni de afaceri. De fatada si din interes pe termen scurt pentru ca unii au avut, au si vor avea dragan de trandafiri rosii. Sa vezi cum se aliniaza cind va da Marean adunarea!
* Ati vazut cit moloz s-a scos in urma constructiilor din Piata Unirii. Si cit se va mai scoate! Si ce masini au carat molozul. Si din ce masini s-a turnat alt beton. In primul rind, este vorba de spargerea si aruncarea unui strat serios de beton de buna calitate (care mai rezista zeci de ani). Si s-a turnat alt beton, de proasta calitate. Pe bani multi de-ai nostri. Ca asa a fost pofta inimii autointitulatului sef de judet. Beneficiar la tot smenul asta nu putea fi decit firma draga tot inimii sefului - MArianVIorel BETON. Uite cum ii ajutam noi pe citiva sa nu stie ce-i aia austeritatea! Si nu cumva sa va ginditi ca se va autosesiza cineva, ca s-ar putea face o ancheta, ca s.a.m.d.