* Prefectul Popescu a început un joc de-a şoarecele şi pisica pentru a-l irita pe Oprişan, ocupat cu explicaţiile despre referendum şi alte aspecte judiciare. Scopul principal: PNL (în special Săpunaru) să obţină cât mai mult din negocierile cu PSD pentru că, deocamdată, e sub papucul roşu. Şi uite-aşa se aruncă pe piaţă nişte declaraţii, acţiuni ''pe ascuns'' şi mişcări din şold pentru a nu rămâne peneliştii de căruţă. Adică Săpunaru fără un colegiu eligibil la toamnă şi PNL fără zone de influenţă în judeţ. Urmărim...
* Jocuri interesante urmează şi la subiectul ENET Focşani. Interesante pentru politicieni şi, eventual, ziarişti, însă păguboase pentru locuitorii municipiului nostru. Nu ştiu cât va reuşi administraţia locală, adică PSD, să mai ţină în frâu tariful gigacaloriei pentru populaţie. E nevoie de multe zeci de miliarde de lei vechi pe lună numai pentru acoperirea diferenţei dintre tariful real şi cel plătit de populaţie. Se va intra în toamnă, probabil, cu un tarif acceptabil ce nu va influenţa prea mult votul de la alegerile parlamentare. Dacă va fi o toamnă caldă, atunci la alegerile din 9 decembrie alegătorii nu vor fi, încă, sub impresia unor facturi enorme la întreţinere. Apoi, după alegeri, nu va mai conta. Dacă va rămâne PSD la guvernare, se va vorbi de vechea moştenire portocalie şi se vor face promisiuni pe bandă rulantă. Dacă PSD va trece în opoziţie, atunci PSD va arunca rahatul tot pe guvernarea pedeliştilor şi alde Oprişan, Bacinschi&comp se vor bate cu pumnul în piept că, dacă rămâneau ei la butoane, ştiau, făceau şi dregeau pentru binele cetăţenilor...
* Ce se va întâmpla prin PDL Vrancea, după ce junele Mustea a pătruns adânc în familia lui Băsescu? Mai vrea Mustea jr. un nou mandat de parlamentar prin Vrancea? Va fi schimbat şi tras pe linie moartă actualul preşedinte al organizaţiei judeţene, Alin Trăşculescu? Va mai prinde Trăşculescu un colegiu eligibil? Se va implica din nou tata Mustea în organizarea PDL Vrancea? Sau se va muta centrul de comandă spre noua construcţie politică de dreapta, în frunte cu oamenii lui Ungureanu şi Neamţu, precum tânărul Mălureanu? Cred că pentru nea Vasile Blaga tot Trăşculescu ar fi potrivit. Că aşa i-a transmis şi Oprişan.
* Cică oamenii trimişi de PSD la Prefectură nu prea ar vrea să preia funcţii de durată prin această instituţie. Ştiu ei bine că nu ar avea prea multe avantaje, precum la Consiliul Judeţean sau la consiliile locale. Plus că guvernările se schimbă cam des...
* Un parlamentar necunoscut al PDL s-a trezit, în această vară, să propună o iniţiativă legislativă de majorare a indemnizaţiilor pentru mămici. Asta după ce, acum 2 ani, guvernul Boc tăiase o halcă mare din aceste indemnizaţii. Curat dâmboviţean, nene Iancule!
Blog de informatii, opinie si analiza politica ... si nu numai. Din Vrancea ... si nu numai.
Se afișează postările cu eticheta enet. Afișați toate postările

vineri, 7 septembrie 2012
joi, 10 noiembrie 2011
Pe scurt
* Mici jocuri de glezne prin politica mioritica in ultimele 2 saptamini. Exemple: pretul gigacaloriei, referendumul privind reorganizarea, suspendarea primarului din Vidra (PSD) s.a. Toate discutate intre 4 ochi de Alin si Marian la un hotel de lux din Bucuresti, preferatul celui din urma. Ghiciti cine are de cistigat?
* La ultima sedinta a Consiliului Judetean s-a remarcat din nou avintul proletar al functionarilor publici din CJV si al angajatilor de la monitorul lui Marean care vociferau de mama focului si-i luau la misto pe consilierii care nu se incadrau pe aceeasi linie trandafirie de plecaciune in fata celui mai cel ... al judetului. Sa le fie de bine! Doar traiesc pe banii nostri!
* Tot la ultima sedinta, omul de baza al lui Marean din CJV - Raluca Dan, secretarul judetului - nu s-a mai putut abtine si a scapat niste damfuri politice trandafirii de mai mare dragul. Exact dupa sufletul sau si al sefului.
* Damfuri rosii se miros peste tot si prin Inspectoratul de Politie Judetean Vrancea. Aceasta institutie de baza a unui stat de drept (ce limbaj de lemn am gasit!!!) e condusa pina in ultimul cotlon de oameni cu viziuni rosii si in beneficiul sefului celor 3 trandafiri. Adica Politia Vrancea e condusa de oamenii PSD cu acceptul si pe guvernarea portocaliilor. Asta da democratie!
* Marti seara, la OBSERVATORUL Antenei 1, ora 19.00, a aparut o ancheta jurnalistica exemplara despre sifonarea multor sute de milioane de lei de la Loteria Romana prin intermediul unor baieti destepti. Printre acestia se numara si Liviu Jitea. Mira pe cineva? E prietenul multora de prin politica. Iar unii dintre ei sar de cur in sus daca zici ceva de el.
* Cind a aparut zvonul cu numirea lui Dragos Mircea in functia de subprefect, monitorul lui Marean a executat imediat citeva materiale contra, la dorinta sefului. De citeva zile e tacere. S-a fisiit. Zvonul. Poate ca va fi numit, poate ca nu...
* Cica Sorina Placinta se va ocupa de eutanasierea ciinilor vagabonzi din Bucuresti. Nu vine si pe la Focsani sa se ocupe de javrele de pe malul Milcovului, care se imbuiba cu muuuuulti bani publici si au diverse culori?

miercuri, 2 noiembrie 2011
Adunate
* Reiau problema furnizarii agentului termic in Focsani. Trebuie sa recunoastem ca vom trai toata iarna cu spectrul taierii caldurii si a apei calde de catre ENET. Datoriile sunt departe de a se achita si nici perspective optimiste nu sunt. Politicienii nu gasesc altceva de facut decit sa se certe intre ei, pe banii si nervii nostri, si se caroteaza reciproc la orice initiativa. Poate, poate mai pune botu' vreun fraier si-i mai voteaza la anu'! In schimb, au grija sa-si protejeze clientela. De exemplu, multi functionari publici cu pozitii importante, magistrati, politisti etc, chiriasi in locuinte de serviciu date prin "grija" celui mai cel ... al Vrancei, nu-si mai achita de mult timp facturile la utilitati. Printre care si cele la ENET. Unde mai pui ca multi dintre astia au si alte locuinte, dar nu pe numele lor, (basca ceva venituri peste medie) sau chiar s-au mutat din apartamentele de serviciu pe care le-au pus la dispozitia unor rude, prieteni, cumetri etc. Bineinteles, nimeni nu stie nimic despre aceste aspecte!
* Scandalul parfumurilor declansat zilele trecute in Focsani este comic. Oare cei care se ocupa de cazul Dan "Parfum" de prin politie, parchet, judecatorie etc fac filaj sub acoperire de vreo 20 de ani, tot cerindu-i acestuia parfumuri, tricouri, ochelari de soare si altele doar ca sa-l tina sub supraveghere? Si, acum, s-au trezit unii cu fata la perna si au transmis ordin sa-l umfle pe "Parfum", ca ramasese ultimul evazionist din judet... Dar daca ai imprumutat ceva singe in instalatii de la sefu', precum unul Misaila, atunci exista o explicatie.
* Se observa de citeva saptamini un fel de emulatie in ceea ce priveste furturile din paduri. E adevarat, seamana cu o furtuna intr-un pahar cu apa. Vad ca pica doar citiva pioni. Am pus si pariu cu mai multi cunoscuti ca pestii cei mari nu vor avea nicio emotie. Conu Alecu ITRSV stie cel mai bine!
* Dupa ce s-au invirtit in jurul cozii precum ciinele dupa cateaua in calduri, pedelistii vrinceni au reusit, pare-se, sa il desemneze pe Dragos Mircea in postul de subprefect. De ce dureaza atit de mult? Le-o fi teama unor portocalii de el? Sau, mai degraba, Oprisan s-a declarat impotriva acestei numiri?
* De ceva ani se observa in institutiile ce apartin MAI (in special ISU si Politie) o comunicare cu presa ... total diferita fata de celelalte judete din tara. Inexplicabila pentru toti colegii de breasla din Bucuresti, Buzau, Sibiu, Cluj, Constanta, Maramures, Dolj s.a. Sunt si mici exemple pozitive prin Vrancea, atunci cind se remarca anumite preferinte/ slabiciuni/ interese ale unora din interiorul acestor institutii in modalitatea de furnizare a informatiilor. Dupa chipul si asemanarea/ interesele/ vasalitatile sefilor gen Chiscop&comp sau Popescu&comp. Sa le fie de bine! Vom mai vorbi despre astea. E un mesaj din partea mai multor colegi din presa locala.

luni, 24 octombrie 2011
Restante
* Iarna da fiori focsanenilor racordati la ENET. Si, pentru ca tot am ajuns intr-o situatie ce pare fara iesire, ne incalzim cu declaratiile sforaitoare ale politicienilor pe acest subiect. Proaspat instalatul prefect Hornea nu a dat aviz de legalitate hotaririlor Consiliului Local Focsani privind majorarea tarifului gigacaloriei furnizata populatiei la 400 de lei. La rindul sau, primarul Didi spune ca nu poate acoperi o subventie prea mare, asa ca s-ar putea sa raminem fara agent termic in lunile urmatoare. In acest timp, noi urmarim ping pong-ul declaratiilor politice, sublime dar nefolositoare pentru cei 55% dintre focsaneni racordati, inca, la ENET. Atacul la administratia locala PSD pare a fi si parte a unui joc politic, chiar a unor negocieri politice mult mai interesante ce s-ar putea derula intre PDL si PSD. Mai ales ca se apropie anul electoral. Asteptam mutarea "salvatorului" Vrancei.
* Daca tot am amintit de noul prefect, as adauga doar ca, in sfirsit, le mai vine unora mintea la cap, uneori. Ma refer la cooptarea in noua echipa de la conducerea Prefecturii Vrancea a lui Romeo Paul Postelnicu, despre a carui competenta in administratia publica nu mai are sens sa mai vorbesc.
* Penelistii incearca sa acopere bulversarile din organizatia de Focsani, odata cu decapitarea lui Radu Ignat. Insa posibila impunere (ma rog, asa-zisa alegere) a ginerelui omului de afaceri Vasile Rosca in fruntea organizatiei PNL Focsani nu va fi pe placul liberalilor cu vechime in partid. Dar, daca si-a dat acceptul Oprisan, atunci inseamna ca Laurentiu Tigaeru Rosca e potrivit in conducerea PNL.
* Iar de toate framintarile din PNL cine credeti ca profita, politic vorbind? Nimeni, zic eu. Altii incearca sa acrediteze ideea ca PDL ar putea profita. Intr-adevar, ar putea. Dar nu s-a facut nimic pina acum in acest sens. Cel putin, nu s-a observat nimic concret. Poate ca pedelistii de pe malul Milcovului nu stiu, nu pot sau nu vor... Sau toate la un loc.
* Generalul de intendenta Gabriel Oprea (care a acumulat tresele mai ceva ca Napoleon!) a prezentat recent un tandem cistigator pentru UNPR-ul sau la alegerile locale din Iasi: Simirad-Ciuhodaru. Oare o gasi o echipa cit de cit multumitoare prin Vrancea? Ca de cistigat nu se pune problema. Poate ii aranjeaza amicul Oprisan o echipa pe placul sau. Are experienta si nu cred ca s-ar supara cineva.

vineri, 7 octombrie 2011
De-ale noastre
* Doua judecatoare de la Inalta Curte de Casatie si Justitie sunt anchetate pentru fapte de coruptie. Pe la Vrancea cind se vor opri cei de la DNA? Ca ar avea ce sa caute. Plus influentele politice rosii care razbat prin toti porii cladirii in care se face, chipurile, dreptate. Si una de cancan (adevarata, din pacate) - o judecatoare "buna" are optiuni clare: numai euroi! Nici nu vrea sa auda de vreo convertire in leul nostru amarit!
* Turbulentele recente din organizatia PNL Focsani au la baza un principiu mai nou stabilit in PNL Vrancea si respectat cu strictete: cine nu se pleaca in fata lui Oprisan inseamna ca e impotriva PNL-ului! In ritmul asta, doar istoria va mai consemna ceva de partidul Bratienilor. Stim ca politica e arta compromisului dar pe meleagurile mioritice e mai degraba mocirla compromisului.
* Iar s-a bagat tare cu demagogii de toate culorile in Consiliul Local Focsani pe tema situatiei dezastruoase a ENET-ului. Am vazut ca cei aflati la butoanele ENET dau vina pe Basescu si guvernul Boc. Ar fi de inteles. Dar cei care conduc Vrancea, Focsaniul si regiile de utilitati publice de 20 de ani? Alde FSN-FDSN-PDSR-PSD, Oprisan, Latcan, Bacinschi, Vasilescu, Popescu ...
* Despre partiduletul generalului Oprea, amic de-al lui Oprisan, nu se aude mai nimic in Vrancea. Se stie ca e condus de un om de-al lui Tata Mustea si e populat cu oameni de-ai lui Oprisan. Firesc, nu-i asa? Ca doar nu era sa-si arate muschii (care muschi?) vreun portocaliu de pe malul Milcovului si sa-l sfideze pe "presedintele" Vrancei!

sâmbătă, 20 august 2011
Adunate
* Sefii de la ENET nu au gasit alta solutie de iesire din rahatul in care ne-au bagat de atitia ani decit sa scoata la mezat apartamentele unor datornici. N-ar vrea Valter si ai lui sa ne cam lase in pace si sa se duca undeva sa munceasca - la privat - sa vada si ei cum se cistiga o piine muncind pe brinci si nu pacalind zeci de mii de oameni? Stiu sigur ca Union Fenosa nu-i va primi pentru ca provin din rindul slujbasilor lui Oprisan. Si iar isi aduc spaniolii aminte de anul 2000...
* Gabitu Micu de la Garda Financiara umbla cu Blejnar in gura peste tot, sa puna botu fraierii si sa cotizeze. Sau, cel putin, sa-si pastreze privilegiile si sa nu-l deranjeze nimeni. Si seful portocaliilor vrinceni il crede si il protejeaza cit poate. Doar e om de nadejde de-al lui Marean, asa ca nu trebuie suparat!
* Se intreaba unii cum a ajuns mina dreapta a lui Jitea in delegatia lui Boc din China. Pai, ar fi vreo doua explicatii: ori a fost inconstienta (sau prostie, ca se potriveste!) ori baiatul a fost trimis in mod deliberat sa compromita delegatia Romaniei. Bine, asta al nostru nu va ajunge niciodata la nivelul lui Haysam din delegatia lui Iliescu. Nici macar seful sau - Jitea.
* "Hotii striga hotii" - e utilizata foarte mult in ultimele zile in cazul alegerilor partiale din Neamt si Maramures. Sintagma o folosesc cele doua ramuri desprinse din trunchiul fesenist: craca rosie si craca portocalie. Sa intelegem ca "masinaria lor de furat e mai eficienta decit a noastra"?
* Vai, ce de mai lectii ne tin fostii presedinti Iliescu si Constantinescu! Despre orice, numai despre cum ne-au adus pe ultimele locuri in Europa nu ne povestesc nimic.
* Udemeristii si-au pus un nou ministru la sanatate dupa ce au negociat cu pedelistii noi privilegii si acces la multe lovele. Iar pedelistii se pare ca le-au dat ceva (e vorba de CNAS). Nu s-a spus nimic despre ce se obtine in schimb. Printre probabilitati s-ar putea numara niste proiecte de interes portocaliu, precum votul prin corespondenta sau reorganizarea administrativa. Vom vedea.
* Se zvoneste ca senzationalul Dan Diaconescu isi va pune presedinte la noul sau partid un om de baza de-al lui Vintu din Realitatea si de-al PSD-ului (tot din Realitatea). S-ar numi Relu Ion, cunoscut si apreciat si pe meleaguri mioritice de politicienii rosii. Sa-i traiasca!
* Cei care mai sustin culoarea portocalie prin judet nu mai au curaj sa iasa in fata. Mai ales cind vad maretele "realizari" si "minunata" conducere a organizatiei vrincene. Daca alegerile locale de anul viitor nu vor fi un dezastru pentru pedelistii vrinceni, atunci acest lucru se va datora exclusiv celor care cistiga fotoliile de primari sub sigla portocalie (sau verde). Ca doar nu va fi meritul lui Trasculescu, Mustea, Tanase&comp!

joi, 14 iulie 2011
Pe canicula
* S-a terminat bacul, incep meditatiile. In vara asta se pare ca a crescut tariful, mai ales la profesorii care veneau la scoala sa se odihneasca de atitea meditatii pe acasa. Le uram tuturor bafta suta la suta!
* Mare agitatie pe la institutiile Ministerului de Finante. Cica se dau testari pe bune iar cei care nu-s pregatiti teoretic vor trece pe tusa. Printre cei examinati nu l-am zarit pe imbirligatorul sef de la Garda Financiara, zis si Gabi Micu. A scapat de testare, doar e specialist recunoscut de atitia bagatori in seama de pe la ANAF, partide, alte institutii etc. Nici mentorul sau, Marian Lungu, nu se numara printre cei cu emotii. Datorita sefiei, el n-a intrat in focurile examenului. Oricum, finantistul numarul 1 al judetului, recunoscut de afaceristi si politicieni (mai ales iubitori de trandafiri rosii), n-ar fi avut emotii, precum Misu Bojoaica sau Ciocirlan.
* Strategia lui Oprisan pentru alegerile locale de anul viitor ar fi, printre altele, sprijinirea unor independenti. Dupa ce vor cistiga posturile de primari, acestia vor trece la PSD. Astfel, succesul nu va fi al USL ci al PSD, personal al lui Oprisan. Cam ca la Tulnici. Iar cu aceasta "zestre" de primari in spate va negocia la singe, inclusiv cu PDL. Cit priveste strategia portocaliilor vrinceni ... e tare, dar ascunsa! Marii politicieni Trasculescu, Mustea, Tanase s.a. lucreaza ... Faceti liniste!
* Mare mirare pe unii ca s-a obtinut in justitie, rapid, invalidarea mandatelor unor consilieri locali din Tulnici. Cei care au fluierat in biserica si n-au fost de partea lui Oprisan. Pai daca sentinta a dat-o sotia silvicultorului rosu Gica Duta, ce mai atita agitatie? Ia sa fi avut nevoie Oprisan sa mai tina in functie niste alesi locali, se mai grabea justitia vrinceana cu sentinta?
* Aaa, in logica de mai sus, si Oprisan ar putea pierde sprijinul politic din partea PSD pentru ca a spus ca l-a sustinut pe Bizna in cursa pentru Primaria Tulnici. Glumite, nu?
* Din vacanta, din biroul cu aer conditionat sau de linga centrala termica proprie, politicienii mioritici isi mai dau cu parerea despre ENET si apa calda. Asa, la misto. Nu-si asuma nimeni raspunderea, stati linistiti la lighean!
* Prin sondajele locale pastrate in sertare situatia nu este asa de roza (rosie mai exact) prin Vrancea pentru cuplul Marian&Nini. De exemplu, seful conservatorilor (Ionel Cel-Mare) urca incet, dar sigur, in competitia electorala pentru Primaria Focsani. Insa Oprisan il tot prezinta pe Nini pe locul al doilea, dupa Bacinschi, ca sa puna botu' fraierii. Mai e pina la anu'.
* Multi primari PSD spun ca se simt atrasi de mirajul blond al Elenei si de clinchetul fondurilor (de la UE sau de la guvern). Si isi fac curaj singuri sa mai reziste un an. Unii, nu toti. Pai daca mai rezista tentatiilor un an (nu stim de ce!), atunci cred ca ar putea rezista inca mai multi ani!
* Aflam, din monitorul lui Marean, bineinteles, ca Oprisan e singurul, irepetabilul, iremediabilul, irefutabilul ... care se zbate ca pestele pe uscat pentru tarisoara lui, Vrancea. Nini pe unde e?
* Decizia portocaliilor de a boicota emisiunile televiziunii Antena 3 - la categoria tembelismelor. Mai ales ca l-au pus pe tinerelul Razvanel Mustea sa anunte "mareata" hotarire! Ei sunt pe buza prapastiei, dar se dau smecheri!

miercuri, 27 octombrie 2010
Pe scurt
* Pe ce au dat vrincenii aproape 180.000 de euro la sfirsitul saptaminii trecute? Cum au fost ajutati in mod concret cei 100.000 de podgoreni vrinceni la BACHUS 2010? Cit a incasat in mod real fiecare cintaret care a evoluat pe scena BACHUS 2010? Ati vazut zilele acestea vrinceni mai veseli sau mai tristi dupa ce a trecut festivalul? Stiti ca 3 zile de spectacole, cu artisti cunoscuti si apreciati de muzica populara si usoara, se pot organiza (mai ales in aceasta perioada de criza) cu circa 20-25.000 de euro? Si multe altele...
* ENET vrea sa-i debranseze pe rau-platnici acum, odata cu venirea sezonului rece. Asta-i "competenta" de atitia ani a "inegalabilului" Valter Popescu? Tot cei nevoiasi trebuie sa achite factura incompetentei si intereselor politico-financiare care inconjoara ENET-ul? Se va gasi cineva curajos sa dezvaluie adevarul despre esecul privatizarii ENET de acum 10 ani cu celebra Union Fenosa? Ca nu ne asteptam ca Marean, Didi si ai lor sa se dea in git vreodata!
* Ponta, Vanghelie, Dragnea si alti lideri pesedisti au facut tot posibilul sa compromita protestul de astazi al sindicalistilor. Au adus oameni din organizatiile judetene si s-au postat mot in fruntea coloanelor de sindicalisti. Asa au inteles ei sa sprijine milioanele de sindicalisti din tara! In afara de micile cotcarii locale intre liderii PSD si cei ai sindicatelor si de marile smenuri nationale dintre aceleasi categorii de indivizi nu s-a rezolvat nimic concret pentru membrii simpli de sindicat care isi duc cu greutate traiul de pe o zi pe alta.
* Cica pedelistii au incercat sa obstructioneze, prin mijloace legale specifice, adunarea unui numar cit mai mare de protestatari in Capitala. Ba si-au adus si sustinatori care sa asiste la dezbaterea motiunii de cenzura de la balcoanele Parlamentului. Miscari destepte, ce mai! Ori le tremura chilotii de frica ori creierele unora au intrat in greva!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)