Se afișează postările cu eticheta caragiale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caragiale. Afișați toate postările

vineri, 10 august 2012

Nenea Iancu, forever young

USL cam se afundase şi bătea pasul pe loc în ultima vreme în ceea ce priveşte planul de debarcare cu orice preţ a lui Băsescu din fotoliul de la Cotroceni. Construit destul de minuţios, cu paşi repezi, cu acţiuni şi măsuri fără precedent în democraţia noastră dâmboviţeană şi originală, planul părea a merge şnur la un moment dat. Au apărut, inevitabil, punctele vulnerabile ale planului, aspecte pe care nu le prevăzuseră eminenţele cenuşii din spatele lui Ponta&Crin. Au urmat bâlbâieli, ezitări, retractări, repoziţionări şi multe minciuni şi manipulări. C-aşa-i în politică! Iar scopul scuză mijloacele, a zis ''nemuritorul Gambetta''!!!
Anunţul lui Ponta cum că s-a abandonat aşa-zisul mini-recensământ a fost un praf în ochi. Iar baronii au reacţionat imediat. Ei pregăteau, deja, operaţiunea de renumărare a românilor, conform ordinului de partid. Apoi s-a dat, oficial, şi decizia guvernului privind operaţiunile de scoatere a cât mai multor cetăţeni români de pe listele electorale. Cât mai repede şi cât mai eficient! Nu contează cum! USL va apela chiar şi la nişte date provizorii ale recensământului de anul trecut pe care liderii săi l-au contestat, l-au criticat şi chiar l-au boicotat! Curat murdar, nene Iancule!
 Totuşi, cum ar vrea să ne numere oamenii lui Ponta? Ne numără şi ouăle sau asta ţine doar de Năstase? Cu siguranţă, alde Dragnea, Oprişan, Mazăre&comp nu ne vor aduna precum ''adună'' ei voturile pentru că ar da cu mult plus, am ieşi vreo 30 de milioane de alegători care ar trebui înscrişi în listele electorale permanente! Aşa că vor aplica la numărarea românilor cu drept de vot metoda prin care ei ''adună'' voturile opoziţiei, de 22 de ani (cu experienţa alegerilor din 1946) - adunarea prin cât mai multe tăieri! Ştim sigur că, după atâtea rânduri de alegeri, baronii mai mari sau mai mici îşi pot lua pe bune titluri de doctori în numărarea/ adunarea/ manipularea voturilor în propriul interes!
Însă cum rămâne cu faptul că un guvern european, cică democratic şi cel mai cinstit  (!!??), îşi asumă o listă electorală înainte de referendum iar imediat după scrutin o reneagă? Cum organizează acelaşi guvern un scrutin cu un anumit număr oficial de alegători iar a doua zi după scrutin să spună că acel număr nu e valabil? Cum poate să spună acelaşi guvern european că a organizat foarte bine referendumul iar apoi să-şi conteste şi să-şi renege propriile acţiuni?
 Domnu' judecător, dar cu onoarea nereperată cum rămâne? Lasă că ţi-o reperează tătuca Iliescu!
Cred că toate aceste ''nebunii'' petrecute în politica românească de la începutul anului şi până acum, plus cele care urmează, că mai e mult până pe 31 decembrie, nu se puteau ''întâmpla'' decât în anul de graţie 2012. Pentru că 2012 a fost declarat anul I.L. Caragiale!

vineri, 3 februarie 2012

Amintiri

* Seful Politiei Rutiere isi arata muschii in fata superiorilor de pe linia MAI. Ca el ii recunoaste de sefi doar pe cei de pe linia rosie din judet. Asa ca pe Gheorghe al nostru il doare-n cascheta de dispozitiile legale si de cele ale reprezentantilor guvernului. El stie ca trebuie sa pocneasca din calciie si sa zica "Sa traiti!" numai in fata lui Marean. Umbrarescu, de exemplu, stie foarte bine de ce!
* Si uite-asa mi-am adus aminte de un episod de acum vreo 3 ani, atunci cind prefecta lu' Marean - Raluca - ii chema in biroul ei intr-o simbata dimineata, tot pe viscol, pe 3 barbati care s-au inmuiat pe loc in momentul in care Raluca le-a dat cite o hirtie si cite un pix sa-si scrie repede demisiile. Era vorba de inspectorul sef adjunct al Politiei, de seful Politiei Rutiere si de seful de la Sectia Drumuri Nationale. Motivul spus la fraieri - un accident mortal pe E85, in urma caruia au murit 4 persoane. Cei 3 "barbati" s-au conformat fara cricnire. Printre ei, Ionel Popescu, fost adjunct acum inspector sef al IPJ Vrancea. In urma cu 3 ani, militienii mioritici nu comentau in fata reprezentantului guvernului in teritoriu. De aceasta data, aceiasi militieni fac numai ce vrea muschii lor. C-asa-i intr-o dictatura democratica!
* Ministrul (inca) Traian Igas a declarat ca cei care au gresit si nu au colaborat la actiunile de deszapezire ar trebui sa plateasca. Vorbe, vorbe... Eu cred ca astia vor pleca in excursie in Thailanda sau Antalya.
* L-am auzit pe Crin ca se va imprumuta de la familie si prieteni pe durata grevei parlamentare!!! Mai bine spunea adevarul si nu mai prostea electoratul: va juca mai mult pocher, in compania unora cu lovele si a unor baterii de vodka superioara. Iar partenerii de masa vor pierde, pentru a nu stiu cita oara, multe zeci de mii de euroi. In favoarea Crinului norocos, desigur! Mon cher, are Crinul-jucator un noroc la carti, ce n-ai vazut! Cine nu crede, sa-i ia pe toti la detectorul de minciuni! Neaga cineva?
* Fostul premier Adrian Nastase a primit o condamnare mica, la misto, intr-un dosar de coruptie. Iar m-au napadit amintirile. De exemplu, mi-am adus aminte de un proces de coruptie ce taraganeaza de aproape 6 ani, acum aflindu-se pe rolul instantei din Cluj. E vorba de inculparea unuia de pe malul Milcovului care ii pune pe altii sa semneze iar el se ocupa doar cu incasarile. Si tot asa, s-a sters colbul amintirilor (ah, ce romantic!) si am revazut momentul in care El Portofelos de la Vrancea ii ducea lui Bombo, de ziua acestuia, un cadou "simbolic": o cutie frumos ambalata, plina cu ... lovele! Ca nu stia omu' ce sa-i cumpere! O, tempora!
* Se agita minerii din Valea Jiului. Unii incep sa-si aduca aminte de mineriadele anilor '90, in special cea din 1999. Si cum le frematau narile politicienilor rosii, tot in opozitie si atunci, ca rastoarna puterea CDR cu ajutorul minerilor. Si cum aia de pe la secu, politie, jandarmerie etc o dadeau de gard, nereusind sa opreasca inaintarea minerilor spre Capitala. Pentru ca ei alesesera, deja, cistigatorii scrutinului din anul 2000. Si cum se agita Marean prin CJ, ca preia el guvernarea in momentele alea tensionate... Pina la urma, ca de fiecare data, cei care au avut de suferit au fost minerii (=masa de manevra) iar cei care au profitat au fost politicienii.
* Pedelistii parca-s anchilozati. Nu pot reactiona concret si coerent la actiunile opozitiei, la manipularile si populismele zilnice. Se vede ca nu se pot ridica fara Basescu, ca depind de Basescu si ca, fara Basescu, sunt dezorientati. In ritmul asta, se apropie de PNTCD.
* Ce se intimpla prin politichia romaneasca actuala - chiar ca suntem in plina perioada Caragiale: declaratii sforaitoare, demisii, retractari, populisme, tarisoara mea, poporul, binele public, reforma, bunastarea oamenilor, romanii mei, nevoile oamenilor, libertatea, democratia si alte vorbe goale, de televizor.

luni, 30 ianuarie 2012

Restante

* La sarbatorirea Unirii Principatelor Romane partidele si-au carat sustinatori in Piata Unirii din Focsani. PSD mai multi, PDL mai putini iar PNL si mai putini. Plus oameni de la PP-DD, PC, PRM. Iar cei adusi si-au executat "numarul", in mare parte. Au aplaudat sau au fluierat, in functie de partidele care i-au adus la manifestare. Bine ca nu s-au incaierat, pentru ca exista riscul producerii unor busculade, tinind cont de numarul mare de oameni prezenti in Piata Unirii. Si nu s-ar mai fi putut tine in friu ostilitatile, daca s-ar fi declansat vreun conflict.
* Cum era de asteptat, seara de 24 ianuarie s-a incheiat cu un protest "spontan", timp de vreo 20 de minute, oamenii fiind coordonati din umbra de citiva primari si consilieri rosii. Oprisan i-a linistit pe jandarmi, spunindu-le ca protestatarii nu vor sta mult si ca vor pleca repede acasa. In schimb, Sapunaru era putin nedumerit si intreba unde sunt oamenii lor - adica ai PNL. I s-a transmis ca doar ai celorlalti - adica ai PSD - au ramas, iar ai sai au plecat deja. Curata spontaneitate, coane Iancule!
* Iarna ne prinde mereu nepregatiti. In schimb, actiunile de deszapezire au avut de luptat cu ... campania electorala. Oprisan s-a aratat cam ofticat (prietenii stiu de ce) si s-a apucat sa anunte ca drumurile judetene, administrate de institutia pe care o conduce el, ar fi curatate. Cind colo, multe dintre acestea erau blocate iar zeci de masini se impotmolisera in nameti. Iar ca bonus, erau lasate la urma deszapezirii drumurile judetene ce traverseaza comunele conduse de primari pedelisti. Coincidenta, dom'le, ce mai!
* Firmele care cistigasera la licitatie activitatile de deszapezire pe drumurile nationale si judetene (de exemplu ale unora ca Umbrarescu sau Roman) au demonstrat ca nu sunt nici ele pregatite pentru o vreme atit de rea. Sau, poate, n-au vrut sa actioneze cum trebuie!?
* Apropierea alegerilor incepe sa-i mai dezmorteasca pe politicieni, mai ales pe cei din opozitie. Vor sa treaca la actiuni radicale, gen greva parlamentara, insa nu se stie cu ce impact asupra electoratului. Opozitia trebuie sa puna mai multa presiune pe coalitia de guvernare si sa le speculeze cu inteligenta erorile. Depinde, insa, de cum va percepe electoratul aceste actiuni.
* Ca tot veni vorba de greva parlamentarilor din opozitie. Sa intelegem ca vor renunta acestia la salarii, indemnizatii, masini si telefoane de serviciu, sume forfetare, cazari, deconturi, angajatii din cabinete si alte avantaje?
* Se aude, de ceva timp, ca Dumitru Dila, proaspat bunic, va reveni in fruntea Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor Vrancea, conform unor sentinte judecatoresti. Si, cu aceasta ocazie, mi-am adus aminte de un fost comisar Pupaza, disponibilizat acum vreo 2 ani. Cica si el ar putea reveni in curind, mai ales ca il are ca avocat pe sotul Ralucai Dan. Iar Pupaza asta ar avea sustinere si din partea PSD si din partea PDL, impartial ca tot romanul, mon cher! Unii patroni, gen nea Gicu, isi amintesc cu groaza de controalele pe care le facea asta - pavele si alte cele trebuincioase pentru casa.
* Aaaa, dar colegul sau Voinea, arestat pentru fapte de coruptie, pentru cine cara mincare, bautura, materiale de constructie s.a.?
* Pe 30 ianuarie 1852 se nastea inegalabilul Caragiale, mai actual ca oricind. Catavencu, Tipatescu, Dandanache, Trahanache, Dumitrache, Chiriac, Valentino, Pristanda, conu Leonida, Bibicu, Ipingescu, coana Joitica, Mache, Tache si cu Lache, nea Mitica ... vi se par doar personaje de poveste?