Se afișează postările cu eticheta Obştea Tulnici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Obştea Tulnici. Afișați toate postările

miercuri, 29 august 2012

Dosarele de la Tulnici=exercitarea puterii

Presiunile asupra Obştii Tulnici au început să se concretizeze în ultimele zile. Anchetele derulate în birouri de procurorii lui Marean s-au lăsat şi cu arestări. Obiectivul final este, aşa cum am scris de mai multe ori, revenirea sub bocancul roşu a celei mai bogate zone forestiere din Vrancea. Decesul neaşteptat al fostului primar Aguridă a bulversat zona Tulnici, sub toate aspectele: politic, administrativ, afaceri, tăieri de păduri, investiţii locale. De un an şi jumătate se duc lupte grele pentru ca zona Tulnici să nu iasă de sub controlul roşu. În acest moment, zona este divizată. PSD deţine câteva sfere de influenţă, însă nu se mulţumeşte doar cu atât, mai ales că printre acestea nu se numără Obştea Tulnici. Aşa că ''promisiunile'' privind anchetarea ''independentă'' a celor care nu se supun sunt puse, acum, în practică. Ţinta anchetelor este ca preşedintele Obştii Tulnici să fie determinat să cedeze şi să renunţe la această funcţie. Odată cu el, ar urma ca şi ceilalţi membri din conducerea Obştii, o unitate privată şi nu publică, să se retragă pentru a le face loc celor agreaţi de partidul roşu. Este greu de prevăzut deznodământul. Sunt teancuri de dosare, expertize, documente în favoarea sau în defavoarea actualei conduceri. Sunt multe acuzaţii, acte şi facturi care îi încriminează pe cei care au condus Obştea până în 2010, agreaţi de PSD. Depinde doar de procurori modul în care sunt tratate toate aceste documente. Muşchii anchetatorilor, stimulaţi de firul roşu, stabilesc ordinea de priorităţi, încadrările juridice, actele ce se iau în considerare, paşii juridici de urmat etc.

PS - cum de în toate judeţele anchetele privind modul de desfăşurare a referendumului din 29 iulie sunt derulate de procurorii din judeţele respective iar în Vrancea sunt derulate de către procurorii DNA Galaţi? Or fi oameni în Ministerul Public care nu au încredere în procurorii (o parte dintre aceştia) din Vrancea?
  

joi, 23 august 2012

Scurte de Tulnici

După cum presează şi ordonă Oprişan de ceva timp, procurorii vrânceni se străduiesc să-i execute pe cei din Tulnici care nu vor sub bocancul celui mai ... cel al judeţului. Aflarăm că aproape 20 de persoane din Tulnici au fost chemate la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Sunt interese mari şi bani foarte mulţi care se pot manevra în zonă şi de aceea nu trebuie scăpată situaţia de sub controlul roşu. Am scris de mai multe ori despre jocurile de influenţă, despre interesele şi presiunile din zona Tulnici, o situaţie complicată, dificilă şi delicată după decesul fostului primar Aguridă de acum un an şi jumătate. Chiar şi când era formal în opoziţie, Oprişan a reuşit să-şi facă simţite prezenţa şi interesele în zonă. Inclusiv cu pistolul din dotare, conform unora din comună! Dar, de când cu guvernul USL, Oprişan are calea bătătorită în a-şi impune oamenii şi a-şi rezolva interesele în zona cu cea mai mare bogăţie forestieră din Vrancea. Nu contează legile, reglementările în domeniu sau dorinţele oamenilor. Important este ca Obştea şi Ocolul Silvic Privat Tulnici să intre sub ''jurisdicţia'' roşie!!!
Între timp, oamenii legii nu reuşesc să rezolve cazuri grave precum incendierea unor tiruri, în lunile iunie şi august. Sau cazurile de tăiere şi transport de lemne fără forme legale. Sau problemele legate de mita electorală, de voturile multiple, de semnăturile suspecte de pe listele de vot (la locale şi la referendum), de influenţarea votului, mai ales în rândul bătrânilor, din ziua scrutinului.
Adevărul de dincolo de noi, de păduri, de vânat, de drumul naţional 2D ... 

joi, 19 iulie 2012

Nimic despre referendum

* Presiune continuă pe zona Tulnici, cu ţintă clară Obştea Tulnici. Marean atacă pe toate fronturile - Ministerul Mediului, Garda Financiară, Poliţia - în speranţa că vor ceda măcar câţiva dintre conducătorii Obştii. Activitatea Obştii şi a Ocolului Silvic Privat Tulnici este blocată de mult timp din cauza controalelor în valuri şi a intervenţiilor în justiţie. Din tot acest scandal au de suferit micii proprietari de păduri (majoritatea covârşitoare a obştenilor), care supravieţuiesc de pe urma valorificării câtorva metri steri de lemn din proprietăţile lor. Proprietăţi la care nu au acces!!! Nu au acces pentru că nu vrea cel mai cel ... al Vrancei! Dacă îşi vor da pădurile pe mâna oamenilor lui Marean, atunci ar mai putea vedea şi ei vreun metru de lemne. Nu prea mult, că foamea roşie e mare!
* Între timp, miliţienii mioritici bat pasul pe loc în privinţa incendierii celor două capuri tractor din noaptea de 6/7 iunie, din Tulnici. Se tot cercetează, se analizează ... poate până se va plictisi lumea şi va uita de caz. Nu cred că ''organele'' noastre au interes să descopere şi să pedepsească vinovaţii!
* Observăm că peneliştii vrânceni sunt din ce în ce mai masochişti! Autointitulaţii urmaşi ai Brătienilor suportă orice umilinţă şi şut în fund din partea lui Oprişan. Campion la masochism este, bineînţeles, Săpunaru. Şi facturile anuale şi altele sunt de multe miliarde pe an, e adevărat ...
* Că tot am amintit de Săpunaru - e supărat rău de tot, cam ca văcarul pe sat, pe jurnaliştii care nu s-au aliniat acţiunilor de subjugare a PNL de către PSD. Ăştia nu înţeleg, dom'le, cât bine fac ţării şi judeţului interesele sale personale, politice şi financiare!
* Aflarăm că al nostru Oprişan ar fi pus botu' la don'şoarele care prestează pe bani grei din reţeaua Marta. Se vede treaba că, chiar dacă ai lovele (adunate cu ''sudoarea'' unor semnături), nu mai eşti sigur de nimic pe lumea asta! Nici măcar pe un fu..i!