vineri, 20 martie 2015

Vrânceneşti



*Viaţă tumultoasă în noul PNL şi în rădăcinile sale. Or fi obosit de la atâta re-re-reorganizare! Că doar nu s-or pregăti intens pentru câştigarea alegerilor locale şi prezidenţiale din 2016! Mai ales că unii dintre ei au afinităţi roşii evidente iar peneliştii PSD se comportă, în continuare, conform sloganului ’’USL trăieşte!’’.
*Localnicii din Garoafa susţin, de exemplu, că viceprimarul PNL a tras tare cu PSD în campania prezidenţială, a participat la mega-lansarea lui Ponta de la Bucureşti, a împărţit materiale electorale ale PSD&Ponta, a lipit afişe şi a pus bannere cu Ponta. Apoi a redescoperit că ar fi membru PNL, mai ales că Iohannis câştigase prima funcţie în stat. Nene Iancule, deloc nu ne laşi!
*Aflarăm şi că pe la Sihlea, o comună cu primar PNL din anul 2000, viceprimarul PSD a zburdat în campania electorală cu maşina primăriei. Vicele PSD a traversat comuna în lung şi-n lat cu maşina instituţiei, pe banii amărăştenilor, plină cu materiale propagandistice PSD&Ponta, fără nicio jenă. Se pare că nu-l va deranja nimeni din moment ce peneliştilor lui Săpunaru le convine situaţia şi n-ar vrea să-l schimbe. La fel se întâmplă şi cu vicele romilor roşii de la Slobozia Bradului. Şi mai găsim cazuri asemănătoare ciudate.
*În schimb, la Suraia se pare că s-a realizat unificarea PNL-PDL, cu rezultate concrete în Consiliul Local. Consilierii noului PNL au reuşit să rămână uniţi în faţa asaltului roşu, al unor agitatori locali ’’îmbălsămaţi’’ de preşedintele PSD Suraia precum şi al deciziilor adoptate împotriva lor de prefectul Halici-urli-burli. Cu majoritate de voturi, peneliştii l-au schimbat din funcţia de viceprimar (pentru a IV-a oară!) pe Hărăbor cel viteaz, în ciuda presiunilor de tot felul, alimentate cu fonduri publice şi bani roşii. Văzând că pierde teren, roşul Hărăbor îşi făcea propagandă personală narcisistă în mijlocul susţinătorilor săi, aduşi de ’’bunăvoie’’ să tensioneze atmosfera în şedinţa în care a fost înlocuit din funcţie. În plus, le trăgea şi un perdaf muncitoresc adversarilor politici, pe holurile Primăriei, şi le spunea agitaţilor săi că peneliştii ar fi ’’legionari’’ şi, în curând, ’’o să ajungă să te dea afară din casă’’! ş.a.m.d.
*Pe la Andreiaşu de Jos, situaţia este complicată şi tensionată şi acum, la aproape 3 ani de la alegerile locale. Cu ajutorul autorităţilor şi instanţelor judeţene, PSD, cu cei 5 consilieri din totalul de 11, blochează, practic, activitatea administraţiei din comună, cu pierderi importante şi efecte negative asupra dezvoltării localităţii. Vârful roşu de lance este piticul-Cristian, care întreţine atmosfera conflictuală din Andreiaşu. S-a ajuns până acolo încât cei 5 consilieri PSD refuză să participe la şedinţe, să semneze adresele de convocare şi chiar să primească acasă înştiinţările personale de la poştaş. Între timp, sub protecţia lui moş Duţă&comp din Direcţia Silvică (şi nu numai), piticul-Cristian face ce ’’vrea’’ muşchii lui cu pădurea pe care, legal, ar trebui să o protejeze. Adică o protejează până rămân doar lăstarii!
*Dacă vă era dor de conu’ Alecu-ITRSV, aflaţi că e în mijlocul familiei şi al casei sale luxoase, cu finisări speciale, de fiţe, costisitoare (doar are pădurea copaci!), la care s-au chinuit câteva serii de muncitori (pe motiv că nu le ieşea conform dorinţelor elevate ale proprietarilor). Acum, că e arestat la domiciliu, conu’ Alecu are timp să-şi admire colţurile, stucaturile, finisajele, brizbrizurile, tâmplăria, instalaţiile, mobilierul …
*Vorba românească ’’scoate bani din piatră seacă’’ se potriveşte perfect duetului politico-administrativ Marean&Ralu. Acum se trage tare cu reţelele de apă şi canalizare din mediul rural, cu multe milioane de euro direcţionate după cum vor muşchii ăstora. Ordinul pe unitate este ’’scump şi prost’’. Nu contează dacă vine cineva cu alte idei bune, cu proiecte ieftine, eficiente, durabile, experimentate în Europa, adică de bun simţ. Nu se acceptă! Cum să coste un proiect/ un studiu/ o lucrare/ o investiţie din bani publici/ europeni cu 10-20-100-200 de ori mai puţin decât vor şmecherii care stăpânesc judeţul de atâţia ani? Păi, ei din ce mai huzuresc? Şi câte, câte, câte alte şmenuri de-astea se fac de 25 de ani…
*Se pare că una dintre afacerile profitabile pentru unul singur este, deocamdată, în adormire. Acum vreun an, doi, se pregătea dispariţia ’’naturală’’ de pe piaţă a SC CUP Salubritate Focşani după modelul SC Drumuri şi Poduri – MA(rian)VI(orel)beton. Aşteptăm rampa de gunoi modernizată şi, apoi, mai vedem.  
*Banul=ochiul dracului se lipeşte ca marca de scrisoare pe obştile vrâncene, cu multe mii de hectare de pădure în administrare. Din ecuaţia aceasta nu pot lipsi, desigur, politicieni, poliţişti, magistraţi, avocaţi, finanţişti, procuratori, silvicultori, tăietori. Cele mai recente exemple tensionate sunt obştile Tulnici, Coza, Negrileşti sau Păuleşti. Are balta peşte şi pădurea copaci! Dar până când?

marți, 17 martie 2015

Restanţe



*Vai, ce surprize, ce şoc, ce mirare, ce … cu atâtea afaceri dezvăluite prin anchetele procurorilor!? Surprize au fost doar pentru marea masă a populaţiei, ţinută în ignoranţă cu manipulări, mascarade, subiecte false, ajutoare sociale, demagogie, minciună. Pentru cei care ştiau tot gunoiul politico-economic nu e nici un fel de surpriză spargerea buboiului.
*Băsescu a deranjat tare sistemul creat sub oblăduirea lui Iliescu la începutul anilor ’90, omerta politico-economică transpartinică. Iar acest deranj sfredelitor a început să se întoarcă împotriva lui. Normal. Cred că este un risc asumat atunci când intri cu bocancii în stup.
*S-a redeschis dosarul ’’mineriada’’ din 1990. Bravo! Dar dosarul ’’revoluţiei’’ sau cel al evenimentelor sângeroase din martie 1990 de la Tg. Mureş? Pe când începerea urmăririi penale şi dezvăluirile de rigoare în cazurile de falimentare a economiei româneşti, de distrugere a industriei după 1989, de privatizări păguboase pentru statul român şi marea masă a cetăţenilor dar profitabile pentru câţiva politicieni şi aşa-zişi oameni de afaceri? Vom mai auzi ceva de ancheta cu banii lui Ceauşescu&secu, abandonată la ordinul lui Iliescu aproape de momentul finalizării ei la începutul anilor ’90? Dar de retrocedări, procuratori, împărţirea patrimoniului statului după 1989 (sindicate, tineret, agricultură, silvicultură, cooperaţie, nomenclaturişti ş.a.)? Ceva anchete penale pe afacerile Metrorex, Hidro/ Transelectrica, gazele naturale, Petromidia-Rompetrol-KazMunaigaz, OMV-Petrom, SIDEX-Mittal, rambursări de tva ş.a.m.d.?
*După lupte interioare intense, neliniştitul deputat Florin Secară a reuşit să treacă prin 4 partide în mai puţin de 3 ani! Până la încheierea mandatului mai are timp berechet pentru PSD, PC şi UDMR! Iar în decembrie 2016 îl aşteptăm cu resuscitarea Partidului Liber Schimbist!
*Cică şi deputatul Laur al lui Roşca ar da târcoale, din nou, pe la PNL. Nu ne-ar mira, mai ales că e nevoie de bani pentru datorii, sedii, campanii, excursii etc. Doar Săpunaru s-a împăcat cu Kanty Popescu (da’… or fi fost, pe bune, certaţi?). Aşa că îl poate reprimi la sânul său şi pe mai tânărul Laur.
*Conflictele dintre ex-PNL şi ex-PDL, mocnite sau pe faţă, se văd cam prin toată ţara. Nici la Vrancea nu e o excepţie, cele două părţi ale noului PNL avându-se cam ca şoarecele cu pisica. Se agită oamenii pentru sedii, pentru funcţii, poziţii şi candidaturi ipotetice… Se întocmesc liste cu propuneri, cu agreaţi de o parte sau de alta sau de ambele părţi, pfuuu. A apărut şi o listă cu posibili prefecţi în cazul în care PNL ar prelua guvernarea: Sorin Hornea, Ion Oprea, Dragoş Mircea, Kanty Popescu, Manole Merchea, Vasile Apostu Croitoru. Lista rămâne deschisă.
*Guvernul Ponta a tras tare cu promovarea de proiecte de achiziţii cu fonduri publice pe ministere şi instituţiile aferente. Printre fruntaşi: Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Ministerul Mediului. Şefii instalaţi de PSD prin ministere îi ţin în stres continuu pe şefuleţii din judeţe pentru a derula şi semna asemenea proiecte unde se învârt mulţi bani publici. Este o acţiune inclusă, generic, în operaţiunea ’’bani pentru partid’’, coordonată de inconfundabilul Dragnea. Cea mai mare parte din sumele respective ajunge, sub o formă sau alta, în beneficiul partidului. Şi, ce să vezi? Judeţele fruntaşe la aceste achiziţii publice sunt Teleorman şi Gorj. Ce surpriză?!
*Parlamentarii sunt mai presus de muritorii de rând. Asta se ştie de mult. Dar sunt şi parlamentari mai presus de alţi parlamentari. Pentru că altfel nu ne putem explica protejarea unora precum Şova, Vosganian, Borbely, Vîlcov ş.a. Că doar nu ne-om gândi la orchestraţii de interese ale celui mai cunoscut tată, socru, popă, latifundiar, combinator – toate la un loc – zis şi Ilie Sîrbu! Omu’ joacă tare pe sârmă, o singură ’’defectare’’ ar putea avea efectul dominoului şi l-ar băga pe tata socru în malaxorul procurorilor.
*Răspândacii cu spirit civic nu ne dau pace şi ne tot transmit, lună de lună, listele de ’’achiziţii’’ ale miliţienilor Dragomir şi Burlacu. Miliţienii noştri apărători ai legii, ai ordinii şi liniştii publice, ai siguranţei cetăţenilor ar acţiona prin zona Obor de unde ar colecta, cu japca, orice li se pare ochios de pe tarabele amărăştenilor, inclusiv vechituri. Or fi iubitori de vintage, mai ştii! Fără crâcnire că, altfel, vânzătorii nu mai au loc pe-acolo! Miliţienii se comportă ca vodă prin lobodă pentru că ar fi protejaţi de Gicuţu, pornit şi el tot de jos. În schimbul protecţiei, Gicuţu s-ar bucura la nişte bujii, la vreun ceas contrafăcut, la vreun laptop blătuit şi altele asemenea.
*Elevii din Focşani sunt scoşi, în această săptămână, la curăţenie prin oraş şi prin Crângul Petreşti. Se bucură că scapă de ore dar şi tremură de frig prin coclauri! Asistaţii buni de muncă ţinuţi din banii noştri ce fac, stau la taclale?   
*Două zvonuri la final, pentru destindere. Unul ar fi că Sorin Oprescu, cea mai mare ţeapă luată de bucureşteni, ar controla, prin intermediul fiului şi al apropiaţilor, ŞI taximetria din Bucureşti&Ilfov. Prin ’’Pelicanul’’, de exemplu. Al doilea zvon ar fi că junele (încă) ex-ministru de finanţe, ex-primar de Slatina, ex-soţ de Lavinia Şandru, actual senator (pentru cât timp?) Darius Vîlcov ar fi în mari tandreţuri cu tânara fiică a unui cunoscut funcţionar&şefuleţ de prin finanţele vrâncene, pe nume Dumitru. Să trăiască! Or fi reale sau doar zvonuri?

marți, 17 februarie 2015

Alegeri şi demagogie



Proaspăt achitat de SRI, pardon de judecătorul Lucian Buta, re-re-re-evaluatul Marian Oprişan se crede pe cai mari şi sare la beregata tuturor, inclusiv la şefii din PSD. Aşa cum anticipam, Oprişan se aruncă în declaraţii şi acţiuni publice demagogice, dă lecţii tuturor, pe orice temă, sub paravanul deciziei judecătorului clujean. Ultima lui problemă capitală pentru democraţia românească (ce-am mai râs!) o reprezintă propunerea adoptată în Comisia Parlamentară de Cod Electoral privind alegerea preşedinţilor de consilii judeţene din rândul consilierilor judeţeni, aşa cum s-a întâmplat până în anul 2004, inclusiv, şi nu uninominal într-un singur tur de scrutin, cum a fost la alegerile locale din 2008 şi 2012. Şi a tunat şi fulgerat în presa naţională că propunerea este o ’’mizerie’’, că nu e ’’democratică’’, că nu corespunde standardelor europene, că nu e în interesul cetăţenilor, că se vor arunca sume de bani opaaa … vorbeşte de funie în casa spânzuratului, chiar el! Mai mult, într-o intervenţie la un post de televiziune susţine că pe el îl votează vrâncenii mereu din dragoste – cu Mircea Radu, bre? – şi că baronii atât de blamaţi de presa aservită politicienilor din Bucureşti dau ’’nas în nas cu cetăţenii zi de zi’’! Mai uşor, că măcăne tare! La câte audienţe a mai fost prezent Oprişan, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, în ultimii 6 ani? Cât a mai fost el la serviciul pentru care a fost ales şi este plătit din banii noştri tot în ultimii 6 ani? Cât a cheltuit din banii noştri cu deplasările prin Bucureşti şi prin ţară, în interesele lui? Cât au muncit funcţionarii Consiliului Judeţean pentru interesele, capriciile şi campaniile sale?
Ne jigneşte pe toţi când clamează, bombastic, fraze teoretice despre democraţie, valori şi libertatea de exprimare. Chiar el, care nu acceptă să fie contrazis, să aibă cineva o altă părere, să-l critice vreunul, să-l arate cu degetul, să-i spună unde greşeşte ş.a.m.d. În ziua în care îl acuza pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, că nu respectă democraţia şi nevoia de reprezentativitate a alegătorilor, Oprişan îi făcea în sânge, pentru a n-a oară, pe consilierii judeţeni ai opoziţiei. Mai mult, la întrebările legitime ale câtorva consilieri cu privire la modul de alocare şi cheltuire a banilor din bugetul judeţului, Oprişan le-a răspuns la mişto şi i-a ameninţat că pune paznicii plătiţi din banii noştri să-i scoată din sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Vrancea! Parcă s-ar crede în ansamblul rezidenţial de la km 27! Aaaa, dar nici ăla cică nu e al lui! Curat nedemocratic! Da’ umflaţi-i!
Şi uite-aşa ne amintim cum s-a stricat scanerul de la Consiliul Judeţean, care deservea biroul electoral judeţean, în plină operaţiune de numărare a voturilor şi centralizare a proceselor verbale de la alegerile locale din 2004 (ultimele când preşedintele a fost ales din rândul membrilor consiliului judeţean). Atunci, membrii biroului electoral au fost trimişi acasă timp de jumătate de zi. Iar la reluarea centralizării proceselor verbale s-a constatat că PSD reuşise să treacă, la redistribuire, peste procentul de 50 la sută din voturile pentru Consiliul Judeţean Vrancea. Ce ’’surpriză’’! Având 20 din totalul de 39 de consilieri judeţeni, Oprişan a răsuflat uşurat că putea fi reales preşedinte. Mai avea nevoie de 6 voturi pentru constituirea Consiliului Judeţean şi realizarea majorităţii absolute de două treimi. Le-a luat, în câteva zile, de la cei doi consilieri ai PRM plus cei doi ai PUR (Furtună dăduse la pace din cauză de Voiculescu şi terenurile luate la începutul anilor ’90 din Urecheşti, Popeşti, Coteşti şi alte comune). Un consilier PD – Constantin Guguianu – şi-a ’’descoperit’’ imediat afinităţile cu Oprişan&PSD. Astfel că, la a treia convocare a noilor consilieri judeţeni din vara lui 2004, în prezenţa tuturor, cumătrul prefect Băeşu exclama, de la prezidiu, alături de Oprişan, că ’’mai avem nevoie de unul şi gata’’. L-au obţinut pe parcurs, n-a fost vreo problemă. Asta aşa, ca să nu ne creadă pe toţi fraieri, apropo de ’’mizerie’’, ’’democraţie’’ şi ’’sume de bani’’.

PS – să înţelegem că, în 2000 şi 2004, Marian Oprişan a fost un preşedinte de consiliu judeţean nereprezentativ pentru vrânceni? Îşi face, acum, autocritica? Chiar el, inegalabilul, irefutabilul, nemaipomenitul, ’’cum să spun’’ – cel mai … cel al Vrancei – ’’din acest punct de vedere’’, ’’fără doar şi poate’’!

miercuri, 28 ianuarie 2015

Întâmplări adevărate

Aflăm că doi ''adversari'' politici - Vasile Blaga şi Marian Oprişan - sunt invitaţi în aceeaşi seară la postul de televiziune Realitatea TV. Primul, aşa-zisul buldog Blaga, va vorbi, cică, despre ''cum sună planul dreptei ... cum va avea loc marea detronare şi ce sunt dispuşi liberalii să cedeze pentru a-şi asigura susţinerea unei părţi din PSD''. Ei, aş! După el, în faţa narcisistului Rareş Bogdan, s-a aranjat a se înfiinţa Marian Oprişan, care ''face dezvăluiri din zona de foc a PSD'' şi alte bla-bla-uri. Chiar aşa? Mai bine îi chema pe amândoi în acelaşi timp, că tot sunt prieteni de manevre politico-economice pe bani publici. Şi o puneau de o şuetă cu întrebări ''încuietoare'' şi ''dezvăluiri bombă''... de râs.Prietenia Blaga-Oprişan s-a consolidat după inundaţiile din 2005, ambii găsind un numitor comun în modul în care ''trebuia'' să se împartă fondurile guvernamentale pentru refacerea infrastructurii distruse de inundaţii. Unul ca ministru de interne şi celălalt ca preşedinte de consiliu judeţean. Totul prin încredinţare directă şi cu acceptul preşedintelui Traian Băsescu. Vorba unuia de la golden blitz, zis Dan Besciu, după o întrevedere post-inundaţii cu tandemul Marian&Raluca: ''spune-i domnului preşedinte că Marian este om de încredere. Atât.'' Şi uite-aşa s-a mers pe ''încredere'' atâţia ani...
Am auzit că Oprişan se plânge că Băsescu i-ar fi făcut dosar politic, că el se luptă pentru vrânceni, că l-a deranjat pe Băsescu, că i-a încurcat planurile de organizare de alegeri anticipate, că s-a luptat cu ''dictatorul'' şi alte gogomănii ce se plimbă nestingherite prin căpşorul său. Câteva date de adevăr istoric nu ar strica să ştie toată lumea:
- poliţiştii şi procurorii anticorupţie au demarat la începutul anului 2005 anchetele în urma unor sesizări privind modul în care s-au cheltuit fondurile publice până la sfârşitul anului 2004. Nu imediat după inundaţii, aşa cum aruncă Oprişan pe piaţă - în realitate, Oprişan avea, deja, ''stare de urgenţă la P/DNA'';
- firme precum Euroconstruct, Vega ş.a. au interese transpartinice şi, astfel, s-a făcut mai uşor lipeala PSD-PD, apoi şi cu PNL;
- Băsescu a anunţat că ar vrea organizarea de alegeri anticipate în primăvara lui 2005, nu după inundaţiile din Vrancea, din luna iulie. Tăriceanu, Patriciu&PNL s-au codit şi, apoi, au folosit inundaţiile din Timiş, din luna aprilie, drept pretext pentru a se opune alegerilor anticipate. Apoi au venit nenorocirile din vara lui 2005 iar ruptura dintre PNL şi Băsescu s-a adâncit. Nu are nicio legătură cu ''viteazul'' Oprişan;
- în calitate de ministru de interne, Vasile Blaga nu şi-a ascuns simpatia şi sprijinul pentru Oprişan, în perioada 2005-2007. Apoi, legăturile s-au păstrat, Blaga şi Oprişan lăudându-se reciproc în diverse ocazii şi situaţii;
- Oprişan era disperat să se pupe cu Băsescu la orice întrunire până la sfârşitul anului 2011, să se afle în preajma fostului preşedinte, să-şi aducă omagiile şi orice fel de sprijin (doar Băsescu era ''duşmanul'' său numărul unu, cel care îi făcuse dosar ''politic''!). 

luni, 26 ianuarie 2015

La Focşani, unirea cu ''penalii'' se făcu



Un tablou ’’penal’’ au văzut în rândul oficialităţilor vrâncenii aduşi de ’’bunăvoie’’ să îngheţe în ploaie pe 24 ianuarie. Câţiva invitaţi oficiali din PSD au ţinut să fie prezenţi alături de Oprişan şi să-i îndulcească acestuia amarul absenţei greilor Ponta, Oprea, Dragnea. Însă, surpriză (chiar aşa?), oficialii din prim-plan se ’’mândresc’’ cu multe probleme de conştiinţă, de moralitate şi de corupţie. Odată afişaţi norodului din Piaţa Unirii, ne-au tras şi un perdaf propagandistic despre ţară, valori, viaţă mai bună, înaintaşi şi alte populisme care ’’sună ca dracu’’ din gura ăstora. Băi, băieţi, ’’patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor’’! Şi mare dreptate avea Tudor Vladimirescu acum aproape două secole! Să dăm câteva exemple.
Primadona, Marian Oprişan, mai are puţin şi va primi, după aproape 9 ani, prima sentinţă în procesul în care este inculpat pentru fapte de corupţie. Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, este binecunoscut pentru dosarele şi activităţile sale ca politician precum şi pentru ’’aventura’’ din SUA. Constantin Boşcodeală, primarul municipiului Buzău, este trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Florin Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dîmboviţa, este cercetat pentru trafic de influenţă şi pentru contractele încheiate de firma sa de avocatură cu administraţiile publice locale. Silviu Ciupercă, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, este cercetat pentru trafic de influenţă. Florin Tecău, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, este proaspăt implicat într-un scandal sexual pe internet. Marian Neacşu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, este trimis în judecată pentru conflict de interese. ’’Circarul’’ Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, este acuzat, printre altele, că a semnat note la securitate despre colegii săi din spital. Miniştrii Liviu Pop şi Sorin Cîmpeanu sunt doi dintre profesorii care l-au apărat vehement şi prin toate pârghiile/ mijloacele pe Victor Ponta în scandalul doctoratului plagiat şi nu au văzut nicio problemă de furt intelectual. Aşadar, câteva ’’mici’’ amănunte despre cei care ocupă funcţii publice importante în statul român şi care ne sfidează în fiecare zi. Inclusiv în zi de sărbătoare naţională.
La finalul manifestărilor de 24 ianuarie, Oprişan a făcut o scurtă şedinţă foto pe bulevardul Unirii cu membrii şi simpatizanţii PSD. Or fi vrut oamenii să aibă o amintire cu atotstăpânitorul judeţului, că nu se ştie când vor mai avea ocazia!?

luni, 19 ianuarie 2015

Atitudini de putere



’’Pisicuţul’’ Ponta îşi revine din pumni. Nu o face singur, că n-are anvergura necesară. Dar este ajutat, în mod neaşteptat, de atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis precum şi a liderilor noului PNL. Buimăcit de rezultatul alegerilor prezidenţiale, Victor Ponta părea la pământ, fără orizont politic. Iar Iohannis fusese cocoţat pe un piedestal politic foarte înalt, prea înalt pentru personalitatea de care nu a dat, încă, dovadă. Şi, paradoxal, noul preşedinte s-a dovedit puternic, implicat şi coerent doar în perioada de până la depunerea jurământului. Apoi, după 21 decembrie, a (re)intrat în monotonia cu care s-a/ ne-a obişnuit în fotoliul de primar al Sibiului. Dar fotoliul de la Cotroceni are o cu totul altă dimensiune faţă de cel de la Sibiu. Scriam la câteva zile după alegerile prezidenţiale că Iohannis se bucură de o susţinere populară atât de mare încât poate stabili agenda publică naţională fără probleme. Klaus Iohannis are suportul popular necesar să stabilească direcţiile politice principale în societatea românească, numai să fie conştient de acest lucru. Şi să vrea. Românii aşteaptă mult şi multe de la el. De aceea, preşedintele nu poate sta departe de tumultul societăţii, fără să se implice, însă, în jocurile politice dâmboviţene.
Tăcerea şi discreţia preşedintelui nu sunt de condamnat, aşa cum se grăbesc, unii, să-şi manifeste dezamăgirea şi nemulţumirea. Dar sunt situaţii în care românii aşteaptă ’’ceva’’ de la omul cu cea mai importantă funcţie în stat. În prima sa lună de mandat, preşedintele a avut câteva ocazii în care să transmită acel ’’ceva’’ poporului. A preferat discreţia. Nu a mai propus nici teme/ subiecte naţionale de dezbatere publică. Pare că n-ar prea vrea să fie deranjat. Şi nici să deranjeze pe alţii. Iohannis beneficiază, încă, de încredere populară ridicată. Şi trebuie să exploateze această încredere în direcţia aşteptată de români.
În schimb, Victor Ponta a prins curaj. Îl laudă pe Iohannis în fiecare zi şi îşi consolidează, în acelaşi timp, poziţia în partid şi în fruntea guvernului. Ponta încearcă să-şi refacă, pas cu pas, puterea politică personală. A pus mâna, din nou, pe agenda publică şi îi deschide filele aproape nestingherit. Cu o mină fals afectată/ preocupată, Ponta vorbeşte de proiecte naţionale, de priorităţi, de lege, de Constituţie, de … orice. Încet, premierul îi ia faţa preşedintelui. Un preşedinte căruia pare că-i convine să stea într-un glob de sticlă. Eventual înconjurat de sfetnici transpartinici, gen Mihalache (ex-Iliescu/ Meleşcanu/ Năstase/ Tăriceanu/ Ponta). Sau, poate, ne înşelăm. E doar o perioadă de tranziţie iar preşedintele Iohannis ne va oferi surprize (plăcute şi benefice pentru România). E vorba de celebra ’’linişte’’ politică normală, iliesciană sau aparentă, de tatonare? Se pune batista pe ţambal pentru liniştea … cui? Despre această linişte cu iz puternic de blat, cu altă ocazie.

miercuri, 10 decembrie 2014

PNL, între PSD şi Iohannis

Când se iveşte ocazia, mulţi penelişti se aliază organic, firesc, fără remuşcări iniţiativelor, propunerilor, proiectelor, atitudinilor, deciziilor PSD. Ca şi cum ar funcţiona USL în continuare, fără sincope şi fără probleme.
http://www.gheriladevrancea.ro/12/2014/sangele-rosu-al-penelistilor/