Au fost multe şi vor fi şi mai multe comentarii despre noua alianţă şi următoarea fuziune PNL-PDL. O reeditare, practic, a fostei Alianţe Dreptate şi Adevăr PNL-PD. Cum vă amintiţi, nici nu se număraseră toate voturile de la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai că liderii celor două partide au şi anunţat alianţa+fuziunea. Totul cât mai rapid. Cu multe feţe surprinse şi tot atâtea semne de întrebare. Crin şi Blaga, apoi şi Iohannis, au spus clar că vor merge împreună la alegerile prezidenţiale, se vor coaliza la nivelul organizaţiilor judeţene şi vor fuziona, cel mai probabil la începutul anului viitor. De curând, liderii PNL şi PDL au declarat, nici mai mult nici mai puţin, că se gândesc să fuzioneze chiar în această vară!!?? De ce se grăbesc precum fata mare la măritat? Se va încununa cu succes o asemenea mişcare politică rapidă? Să avem puţintică răbdare...
Aşa că n-ar fi rău să ne amintim câteva momente importante din istoria politică recentă. Cu referire directă la modul în care s-a constituit Alianţa DA în anul 2003. Şi o comparaţie a evenimentelor şi mutărilor politice. În primul rând, PNL şi PD erau aproape de limita supravieţuirii după alegerile parlamentare din anul 2000, ambele cu rezultate de circa 7%. PDSR preluase puterea totală iar anul următor îşi trăgea ''faţă europeană'' prin fuziunea cu PSDR-ul lui Cunescu (condus, practic, de Alexandru Athanasiu). Era clar că PNL şi PD aveau nevoie de o revigorare. Aşa că ambele partide şi-au schimbat, în mare parte, structurile de conducere. Traian Băsescu a câştigat alegerile în PD iar Valeriu Stoica a preluat şefia PNL. Cei care nu au rezistat vicisitudinilor opoziţiei sau tentaţiilor puterii au părăsit cele 2 partide şi au trecut la PSD. Apoi, încet, noile conduceri ale PNL şi PD au început să-şi reorganizeze structurile din teritoriu. Şi-au dat seama că trebuie să strângă rândurile în faţa tăvălugului roşu. Au încercat să adune formaţiunile politice mai mici sau organizaţiile civice. De exemplu, PNL a preluat ApR-ul lui Meleşcanu, PNL-Cîmpeanu şi UFD-ul lui Vosganian iar PD a fuzionat cu PUNR şi cu Partidul Naţional Român al lui Măgureanu. Băsescu şi Stoica vorbeau de posibilitatea unei alianţe PNL-PD. Stoica l-a adus pe Stolojan la conducerea PNL. Cele două partide din opoziţie intrau, încet, pe creştere electorală. În teritoriu începuse o colaborare între penelişti şi democraţi. Iar în septembrie 2003 s-a constituit Alianţa Dreptate şi Adevăr PNL-PD. În 2004, doar în Bucureşti şi Cluj Napoca s-a mers cu liste şi candidaţi comuni la alegerile locale. Abia la alegerile parlamentare din luna noiembrie 2004 Alianţa PNL-PD s-a prezentat cu liste comune în toată ţara. Au ajuns la guvernare, s-au certat şi s-au despărţit în 2007. Se ştie ce s-a întâmplat, chiar dacă proiectul iniţial Stoica/ Stolojan - Băsescu prevedea posibilitatea unei fuziuni. Şi cred că orgoliile şi interesele personale au împiedicat împlinirea acelui proiect politic de centru-dreapta.
Iar acum vedem declaraţii super-optimiste ale liderilor PNL şi PDL cu privire la o nouă alianţă şi o fuziune rapidă după ani buni de bălăcăreli şi atacuri dure reciproce. Ambele partide au obţinut rezultate nesatisfăcătoare la alegerile europarlamentare, la distanţă mare de PSD. Dar prea puţini recunosc eşecul. Doar Crin şi-a dat demisia şi, apoi, şi-a dat şi seama că greii PNL l-au tras, deja, pe linie moartă. Iohannis a demisionat dar şi-a asigurat ascensiunea la şefia PNL şi, probabil, nominalizarea pentru a candida la prima funcţie în stat. În schimb, la PDL, Blaga s-a repliat imediat sub pulpana noului proiect politic de centru-dreapta. Fără remuşcări. Mai mult, noul tandem politic Iohannis-Blaga a ţinut morţiş să-şi arate muşchii în faţa celorlalte formaţiuni de centru-dreapta şi le-a dat cu flit. Spun că nu au ce să negocieze cu alde PMP, FC, PNŢCD etc. Doar dacă vin la ei în genunchi, cu săru' mâna, şi acceptă să fie pe la coada vacii. În rest, fără discuţii, fără prezentare de proiecte, idei, strategii. Cel puţin ciudată această atitudine arogantă a PNL şi PDL, dacă nu cumva ar trebui să bănuim nişte chestii ascunse. Şi toţi clamează necesitatea unificării dreptei şi susţinerea unui candidat comun anti-PSD la prezidenţialele din toamnă!
Aşadar, circa doi ani au lucrat PNL şi PD pentru realizarea unei alianţe politice de succes, cu ''animale'' politice de forţă, gen Băsescu, Stoica sau Stolojan (la vremea respectivă). Acum, PNL şi PDL vor să se alieze şi chiar să fuzioneze în doar câteva luni. Dar sunt, măcar, comparabile ''animalele'' de tracţiune politică, gen Iohannis, Predoiu sau Blaga?
Blog de informatii, opinie si analiza politica ... si nu numai. Din Vrancea ... si nu numai.
marți, 10 iunie 2014
joi, 5 iunie 2014
Politicisme
* Agitaţie mare în politichia românească. Dan senzaţionescu a revenit în prim plan datorită interesului PSD de a buimăci alegătorii şi pentru a-şi atrage voturile oteviştilor (chiar dacă nu mai sunt foarte mulţi). Jignirile recente personale reciproce Ponta-Diaconescu au fost rapid uitate pentru că nu prea ies la socoteală voturile de la prezidenţiale. Şi iată cum domnu' Dan s-a trezit înfulecând la masa puterii ciocoieşti, cu nesaţ şi fără nicio urmă de jenă. Doar urme de seu, mizerie, prosteală şi prostituţie deopotrivă. Cine se asemănă se adună.
* Pupat Piaţa Independenţei de cealaltă parte a scenei comico-politice: Alianţa DA reloaded! Pe picior, pe repede înainte, Crin şi Blaga au ascuns sub preş eşecul de la europarlamentare şi au anunţat că se aliază imediat şi fuzionează în scurt timp. Ca să nu scape căruţa, s-a urcat, rapid, şi Iohannis. Fără alţii, fără pregătire, fără analize, cică anti-PSD şi, cu scrâşnituri, anti-Băsescu. Liderii PNL şi PDL au aruncat coliva rezultatelor din 25 mai şi au scos şampania victoriei. Uf, ce uşurare!
* Pe la Vrancea observăm că apele peneliste sunt cam tulburi. Lipsit de experienţă politică şi nu numai, fără spate politic solid, naiv pe alocuri şi arogant în acelaşi timp, ginerele socrului său, deputatul Laur, a crezut că pune de-o revoluţie prin PNL. Şi a încasat-o în barbă imediat, de nu ştiu când şi-o reveni!
* În schimb, la PDL Vrancea, după modelul Blaga, echipa Neaţă e mulţumită cu rezultatele şi cu anunţul fuziunii rapide cu PNL. Poate mici răfuieli cu nişte primari, consilieri şi lideri locali.
* Cu cine va face Tăriceanu noua formaţiune liberală? Se vehiculează câteva nume de foşti şi actuali parlamentari PNL, cunoscuţi sau anonimi, precum Ilieşiu, Stroe, Gerea, Chiţoiu, David al lui Vlasov ş.a. Plus, posibil, ex-şefi de servicii din perioada guvernării CDR care au ''jucat'' mai mult pentru PDSR/ PSD, precum Cătălin Harnagea sau Costin Georgescu. Se vor alătura şi dizidenţii anti-Crin, majoritatea fondatori de IRL - Chiliman, Moisescu, Tuşa, Dan Popescu? După ce au încurcat firavul PNŢCD şi au făcut tot posibilul să nu se formeze o alianţă PMP-FC-PNŢCD pentru alegerile europarlamentare, alde Chiliman, Moisescu&comp s-au ''retras'' la negocieri de culise cu Tăriceanu şi Ponta. Ce surpriză!
* Se încălzesc pe margine multe nume pentru a se arunca în jocul prezidenţialelor. Iţele politice pentru alegerile din noiembrie sunt mai încurcate ca oricând şi, dacă politicienii nu prea ştiu ce să facă, atunci alegătorii musai să fie buimăciţi total. Care ar fi potenţialii candidaţi? Victor Ponta, Sorin Oprescu, Klaus Iohannis, Mircea Geoană, Dan Diaconescu, Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Mircea Diaconu, Cristian Diaconescu, Vadim Tudor, Kelemen Hunor, Călin Popescu Tăriceanu plus nişte candidaţi ''exotici'', gen afacerişti, sportivi sau artişti? Care-s iepuri, cine joacă la cacealma, ce partituri vor interpreta, cine îi manipulează? Vom avea în septembrie episoade după tiparul ''dragă Stolo''? Ceva e sigur: se va merge cu ''Băsescu'' în gură precum picătura chinezească. Cine rezistă la tăvăleală?
* Singurul prefect ''PNL'' ţinut în funcţie de cabinetul Ponta are o nouă misiune ''apolitică'', demnă de statutul de înalt funcţionar public, în conformitate cu stilul de guvernare al FSN/ FDSN/ PDSR/ PSD: sună şefi de instituţii publice (membri sau simpatizanţi PNL) pentru a-i convinge să treacă la UNPR dacă vor să-şi păstreze funcţiile. Dar ce va face prefectul Kanty în noul context macro-politic dâmboviţean? Va încerca să racoleze directori şi pentru PPDD? Sub patronajul deputatului Murgu, transferat recent de la şefia PPDD Vrancea la cea a organizaţiei UNPR? Te pomeneşti că prefectul zglobiu Kanty este susţinut pe post de partiduleţele din buzunarele adânci ale PSD - UNPR, PC, PPDD!?!

luni, 26 mai 2014
Mircea Diaconu, rol şi roluri
Se analizează pe toate feţele rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European. Se emit păreri diverse, se fac pronosticuri şi strategii. Le vedeţi şi le citiţi cam peste tot. Aşa că nu voi scrie despre aceste rezultate în ansamblu ci despre un aspect particular: scorul obţinut de Mircea Diaconu.
La o primă evaluare, rezultatul electoral al lui Mircea Diaconu încurcă pe toată lumea. Pe lângă surpriza scorului, cele aproximativ 7 procente ale ''independentului'' Mircea Diaconu dau naştere la tot felul de supoziţii, scenarii şi confuzii care nu se încadrează în limitele unei strategii politice normale. Cine l-a votat pe Mircea Diaconu? Destul de simplu de răspuns, superficial: alegătorii din mediul urban, cei care au făcut diferenţa referitoare la prezenţa la vot dintre europarlamentarele din 2009 şi cele din 2014 (26,7 % versus 32,3%). De ce a fost votat atât de mult? O întrebare la care sociologii vor avea mult de lucru. Şi, poate, ar trebui să lucreze mai atent şi în mod profesionist, ca să nu mai apară concluzii gen rezultatele sondajelor de opinie de dinainte şi din ziua votului.
Nu poate fi ignorat rolul determinant al mediatizării excesive (din interes, desigur) de care s-a bucurat Mircea Diaconu. Inclusiv TVR i-a făcut servicii de propagandă gratuită prin difuzarea unor filme cu actorul Mircea Diaconu printre protagonişti în timpul campaniei electorale.Şigur că poate fi interpretat şi ca un vot anti-sistem, un vot de blam al alegătorilor blazaţi/ supăraţi/ uşor impresionabili/ nehotărâţi ş.a.m.d. dat partidelor şi politicienilor. Nici miza europarlamentarelor nu se ridică la nivelul celorlalte tipuri de scrutin - local, parlamentar, prezidenţial. Şi aici se găseşte o parte din motivaţia votului puţin ''exotic''.
Ce rol va juca politicianul Mircea Diaconu în Parlamentul European şi pe scena politică mioritică? Unii îl dau chiar ca viitor lider de partid sau candidat la prima funcţie în stat. Exagerat. Cred că fără o susţinere mediatică, partinică şi financiară pe măsură, actorul Diaconu nu va mai repurta nicio victorie importantă pe scena politică. Cred că actorul politic Mircea Diaconu nu va ieşi în aplauze din ringul politic. A învăţat destul din metehnele şi comportamentul politicienilor iar mesajul celebru din Filantropica - mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană - i-a rămas întipărit în minte şi i-a folosit, atât în studiourile tv cât şi în întâlnirile cu electoratul.
Revenind, puţin, la partide, scorul obţinut de Mircea Diaconu a dat peste cap planurile PSD privind scoaterea unui procent de peste 40% la europarlamentare. E adevărat că redistribuirea resturilor de voturi a ajutat partidul cu scorul cel mai mare dar procentul rezultat nu reprezintă, totuşi, realitatea electorală. 46% ar fi o ţintă prea mare chiar şi pentru partidul roşu iar liderii săi ştiu că nu pot ajunge la ea, în condiţii normale. Scorul lui Diaconu a încurcat, puţin, şi calculele electorale ale PNL, chiar dacă actorul nu s-a identificat, până acum, cu statutul de lider PNL. Plus că, la precedentele alegeri europarlamentare, scorul liberalilor s-a încadrat între 13 şi 15 la sută (aşa că 15% de acum e un rezultat foarte bun pentru PNL. Doar aroganţa preluată de la PSD, din cauză de USL, i-a determinat pe alde Crin&comp să anunţe, pompos, că vor să scoată cel puţin 20%). Totodată, rezultatul lui Diaconu i-a bulversat şi pe liderii PMP care aşteptau ca votul din mediul urban să-i aibă pe ei în prim-plan şi nicidecum pe actorul de la Nottara. Iar toţi cei care se dau de dreapta să nu considere că voturile pentru Mircea Diaconu sunt voturile electoratului de dreapta şi să le contabilizeze, în consecinţă. Deocamdată, PSD este câştigătorul acestora.
PS 1 - ce facem, însă, cu partea morală şi cea legală? Dacă nu i se validează mandatul pentru că instanţa i-a interzis să ocupe, timp de 3 ani, o funcţie publică pe motiv de incompatibilitate? Cine va avea de câştigat? Cu siguranţă nu dreapta.
PS 2 - va avea curajul să lămurească, odată pentru totdeauna, rolul jucat de el (împreună cu soţia lui, Diana Lupescu) în evenimentele din Decembrie '89? Cum de ajunseseră cei doi actori să comande şi să coordoneze forţe armate? Se vor pronunţa, în sfârşit, SRI şi CNSAS în privinţa soţilor Diaconu sau dosarele nu pot fi, încă, declasificate?

luni, 19 mai 2014
Adunate
* Cică ar fi ceva aspiranţi la fotoliul de prefect, atunci când Oprişan se va sătura de ''liberalul'' Popescu. O listă de bază i-ar cuprinde pe Cristi Misăilă, Dragoş Bîrlădeanu, Vasile Pintilie, Vasile Carnariu, Raluca Dan, Cătălin Vrabie, Constantin Guguianu. Plus alţii ceva mai neînsemnaţi, deocamdată. Dar, cum Kanty nu-l deranjează pe Marian ... atunci la loc comanda!
* Aşadar, un aprig aspirant la fotoliul de prefect este vicele lui Oprişan de la Consiliul Judeţean, Dragoş Bîrlădeanu, cel responsabil cu periatul, cu semnarea actelor în lipsa şefului, cu tineretul, cu transmiterea mesajelor închipuite ale ''domnului preşedinte''. Urmaş de activişti comunişti fruntaşi, junele Bîrlădeanu se crede mare sculă şi vrea funcţii importante deşi nu are treabă cu ele. Pe lângă cea de prefect, Bîrlădeanu vizează şi scaunul de preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate precum şi un post de deputat! Deloc modest, băiatul! A terminat cu numirile de inspectori şcolari şi directori de şcoli, cu promovarea activului roşu în dauna profesiniştilor. O tinerică ajunsă bibliotecară la un liceu focşănean poate să vă demonstreze cum se ajunge pe un asemenea post (ce fusese, oficial, blocat). Mai ales că duce o muncă asiduă la PSD şi nu la slujba plătită din bani publici pentru care nu are, oricum, vreo competenţă.
* Pădurarul roşu Vasilică de la Andreiaşu de Jos aruncă lovele din toate poziţiile, doar-doar va transforma Consiliul Local din comună într-un fief PSD, în urma alegerilor locale parţiale din 25 mai. Poate vrea să aducă şi comuna Andreiaşu de Jos la tiparul după care s-a ghidat în administrarea fondului forestier şi a cantonului silvic din zonă: a chelit tot! Conu' Vasilică n-are frică de nimeni, mai ales că beneficiază de sprijin de la toate nivelurile din sectorul silvic precum şi de susţinerea actualilor şi foştilor şefi ai Direcţiei Silvice Focşani, din mai multe guvernări.
* Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, instituţia care învârte mulţi bani şi interese pe măsură, face jocuri jenante cu banii, munca şi nervii agricultorilor din Andreiaşu de Jos. Vieru&comp de la APIA, ajunşi în funcţii pentru că aşa au vrut liderii PNL (încă de pe vremea lui Tăriceanu), trag tare acum cu PSD pentru a-şi păstra privilegiile, posturile şi combinaţiile personale. Şi răspund la comenzile politice aferente, în dauna fermierilor şi a bunului simţ.
* Supărare mare la PNL Vrancea din cauza manevrelor pe care le face PSD (cu ajutorul prefectului ''PNL'' Kanty) cu birourile electorale din judeţ. Păi nu erau pesediştii partenerii peneliştilor, aliaţi de nădejde întru salvarea României, bla-bla-bla? Iar acum, de câteva luni, pesediştii au redevenit sperietoarea democraţiei româneşti? Dacă ne amintim câte ceva, în circa 4 ani sentimentele şi atitudinile lui Nini&comp faţă de Oprişan&PSD au fost contradictorii (şi jenante pe alocuri): prin 2009 acuzaţii şi critici, apoi o colaborare electorală, apoi sentimente calde, apoi îmbrăţişări şi pupături de căsătorie, apoi declaraţii siropoase, apoi mici invidii, apoi ceva dezamăgiri suportate cu stoicism, apoi critici iar acum acuzaţii şi răfuieli publice. C-aşa-i în dragostea politică împotriva naturii!
* Infrastructură distrusă de ploi, viituri, inundaţii şi alunecări de teren în Vrancea. Nu mai urlă Oprişan la guvern să-i dea bani? Nu mai acuză guvernul de incompetenţă şi rea-voinţă? Unde-s banii cu care se laudă că s-ar fi investit în Vrancea? Că pe teren nu se văd. Sau sunt îngropaţi prin anumite buzunare, conturi, vile şi maşini?
* Datoriile şi problemele cresc în Spitalul Judeţean din Focşani sub mandatul ''profesionistului'' roşu Mîndrilă. Responsabilii din Ministerul Sănătăţii s-au luat cu mâinile de cap şi ar vrea să-l demită pe Mîndrilă (ceea ce s-a întâmplat la un moment dat). Nici nu vor să mai stea de vorbă cu el. Doar Oprişan îl sprijină, cât o mai putea. Că omu' a mai angajat în spital, pe anumite poziţii, activişti PSD, în ciuda interdicţiilor guvernamentale.

duminică, 11 mai 2014
Amestecate de campanie
* Politicienii vrânceni nu s-au schimbat şi nu ne-au dat peste cap pronosticurile. Aşa cum anticipam şi în comentariul scris pe 14 martie - Miza Panciu. Opoziţia a făcut tot posibilul să-i asigure o victorie facilă candidatului PSD la fotoliul de primar al oraşului Panciu. Cinci contracandidaţi are favoritul cursei pentru primărie, Iulian Nica. O singură problemă mai are nepotul fostului ministru Dan Nica: scorul pe care îl va obţine pe 25 mai. Un rezultat de ''numai'' 40-45% nu ar reprezenta un succes adevărat. Pe când vreo 60% ar fi un scor cu care clanul Nica şi PSD şi-ar putea încorda muşchii prin oraşul dintre vii.
* Supăraţi că fostul lider local PD/ PDL - Sorin Robu - nu le-a acceptat cântecul de sirenă (şi s-a înscris la PMP), cei de la PDL şi Forţa Civică s-au ambiţionat şi au aruncat în lupta electorală candidaţi proprii, fără şanse de a zgâria, măcar, mamutul roşu de la Panciu. Mai mult, pedeliştii au căutat şi au anunţat, în ultima clipă, un candidat cu numele ... Robu! Ca să-i bulverseze şi mai mult pe votanţi. Unde mai pui că tânărul Robu, acum la PDL, a fost un fervent susţinător al PSD până de curând, inclusiv candidat pentru Consiliul Local. Ca să nu intrăm în alte aspecte de cancan, gen bonurile fiscale pe la firmele acestuia, soţii, prietene, barmaniţa şi altele asemenea. Alegătorii din Panciu ştiu mai multe. Totuşi, niciun partid luptăcios împotriva PSD nu a avut sânge în instalaţii să iasă la atac cu un candidat cu numele de ... Nica!
* Ca să terminăm, deocamdată, cu Panciu: putem compara competiţia electorală de acum şi acţiunile partidelor de opoziţie cu participarea României la Jocurile Olimpice de iarnă. Avem sanie, bob, schiuri, patine etc doar aşa, la număr. Fără să conteze. De-aia în istoria Jocurilor Olimpice de iarnă România a obţinut o singură medalie de bronz, la cursa de bob, în 1968, la Grenoble.
* Să nu uităm de alegerile pentru Consiliul Local Andreiaşu de Jos. Acolo, fostul ''independent'' Vasilică, mare iubitor de făcut luminişuri prin pădurile vrâncene, a trecut oficial pe roşu şi s-a asigurat cu oameni de încredere pe listele de consilieri ale PSD, PDL şi PPDD. Ambiţia lui este ca PSD să preia controlul în Consiliul Local Andreiaşu de Jos, singura comună din Vrancea unde PSD nu avea niciun consilier local în urma alegerilor din 2012!!! Iar pentru acest obiectiv, Vasilică&PSD sunt dispuşi la a arunca pe piaţă ceva miliarde. Pădurile judeţului mai pot fi rărite, Direcţia Silvică îl sprijină iar nea Gică Duţă îl protejează.
* Că tot vorbirăm de alegeri - au apărut, iar, zeci de microbuze şi autobuze vopsite în roşu, cu feţele aferente. Sunt maşinile transportatorilor care fac de ani buni servicii pentru PSD iar partidul le asigură, la rândul său, pe banii noştri, contracte şi trasee corespunzătoare. Plus funcţii şi posturi bugetare călduţe pentru soţii, copii, nepoţi, naşi, fini, cumetri ş.a.
* Cei bine informaţi susţin că problemele de ''sănătate'' ale lui Oprişan s-au accentuat şi după ce EBA a anunţat că nu mai candidează la alegerile pentru Parlamentul European. Ăştia spun că a picat cerul pe Marian-ul nostru când a văzut anunţul oficial al fetei lui Băsescu. La scena cu leşinul erau de faţă câţiva pesedişti de vază, inclusiv Ponta. Care Ponta nu s-a arătat îngrijorat deloc de starea lui Oprişan, l-a cam durut la bască de neliniştea celui mai ... cel al Vrancei. Şi el, atotfăcătorul Vrancei, ce-o să facă, e abandonat, cu cine se mai bagă în seamă, cine-l mai scoate, cu ce mai jonglează, ce jocuri să mai facă?
* Vineri, 9 mai, era programat un meci de fotbal de juniori pe stadionul Milcovul din Focşani. Însă unii care se cred stăpâni peste tot ce mişcă în oraş şi în judeţ au hotărât să nu permită disputarea meciului pe terenul respectiv şi au închis porţile. Că stadionul şi terenurile aferente sunt ale lor, moştenire de la vreo mătuşă! Cu ce bani s-au realizat investiţiile de la Complexul Sportiv Milcovul? Cu bani publici, bineînţeles! Au adus bani de-acasă alde Oprişan, Bacinschi, Vrabie&comp? Unde mai pui că, într-un acces de simţire democratică, oficialii celor două echipe şi arbitrii se gândiseră să protesteze faţă de acest abuz prin jucarea meciului respectiv în Piaţa Unirii din Focşani. Un gest de protest firesc, inteligent şi inedit. Dar, în spiritul ''democraţiei'' mioritice, nemulţumiţii au fost repede puşi cu botul pe labe şi liniştiţi de organul de partid. De exemplu, cum ar mai fi putut rămâne în funcţie directorul Liceului cu Program Sportiv (una dintre echipele de juniori era a LPS Focşani) după un asemenea afront adus partidului roşu? Se pot pierde funcţii, privilegii, pot apărea alte probleme odată cu exercitarea drepturilor democratice, cu libertatea cuvântului şi cu alte drepturi prevăzute în Constituţie! În ''provincia europeană'' Vrancea avem propriile reguli de comportament ''democratic''. Se ştie!
* Cătălin Popescu ar fi singurul prefect susţinut de PNL şi păstrat în funcţie de guvernul Ponta după plecarea PNL de la guvernare. Alde Crin, Nini şi alţii asemenea lor susţin că nu e nicio problemă, că e normal să fie păstraţi prefecţii în funcţii chiar dacă se mai schimbă guvernarea, că sunt înalţi funcţionari publici şi nu politicieni şi alte bla-bla-uri de-astea. Păi, dacă tot susţin asta, de ce USL a înlocuit toţi prefecţii găsiţi în funcţii la preluarea puterii, în mai 2012? Una vorbim, alta fumăm...

marți, 29 aprilie 2014
De alegeri
* După joaca de-a tahicardia prin faţa procurorilor DNA, Oprişan s-a făcut iar nevăzut. Cică ar fi petrecut sărbătorile pascale prin zona Olteniei, cu gazela blondă. S-o fi întâlnit şi cu ''socrii'', cam de aceeaşi vârstă cu el? Oricum, pesediştii vrânceni sunt debusolaţi că stăpânul lor i-a cam lăsat de izbelişte acum, la început de campanie electorală. Oprişan a lipsit şi de la festivitatea de lansare a candidaţilor pentru Parlamentul European iar participarea delegaţiei PSD Vrancea a fost cam dezorganizată şi haotică. Nimeni nu ştie pe unde e şi ce face ''domnu' preşedinte''. O fi, din nou, la vreun tratament?
* Când spunea că angajaţii MAI nu fac politică şi nu trebuie să se implice în campania electorală, Ponta abia se abţinea să nu izbucnească în râs. Cumătrul său, generalul de interese şi lovele, re-re-re ... evaluat, o dădea tare cu respectarea legii şi distanţarea de activităţile şi interesele politice, bla-bla-bla. Să te strici de râs, dacă n-ar fi jalnic de ipocrit! Poliţiştii din Vrancea ştiu foarte bine lecţia.
* Şi pentru că tot lipseşte Oprişan din peisaj, oamenii săi de bază trag tare să execute ceea ce cred ei că ar da ordin şefu'. Principalii activişti - Bîrlădeanu, Raluca, Cel-Mare, Halici, Vrabie, Necula ş.a. Printre altele, activiştii roşii stabilesc preşedinţi şi locţiitori de secţii de votare ''independenţi'', pun oamenii lor prin diverse ong-uri ''neafiliate'' politic, fac liste cu membri PSD băgaţi în secţii ca membri UDMR, PC sau UNPR. C-aşa i-a învăţat tătucul Cozmîncă!
* În dorinţa de a limita numărul voturilor non-PSD, guvernul a stabilit un număr mic de secţii de votare în străinătate. Prin urmare, cel mai probabil, doar câteva zeci de mii dintre românii care muncesc în afara graniţelor ţării vor reuşi să-şi exercite dreptul la vot pe 25 mai.
* Pe 25 mai vor fi şi alegeri locale parţiale pentru Primăria Panciu şi Consiliul Local Andreiaşu de Jos. Conform tradiţiei mioritice, partidele din opoziţie fac tot posibilul ca PSD să câştige fără emoţii postul de primar al oraşului Panciu. Peneliştii, pedeliştii, pemepiştii etc îşi arată unii altora muşchii leşinaţi şi se carotează reciproc. PMP şi-a stabilit un candidat, PNL l-a schimbat pe cel cu 3% cu altul de vreo ... 3%, PDL cică ar avea vreo 2-3 candidaţi dar pe care nu-i vede nimeni, celelalte formaţiuni s-ar arunca în luptă dar nu au gloanţe. De acţiune comună, colaborare şi altele asemenea nici nu poate fi vorba. Şi uite-aşa va defila notarul de Panciu şi deputat de Focşani, Ciprian Nica, cu nepotul fostului ministru Dan Nica, fără probleme. Unde mai pui că, pentru a se asigura, PSD ar putea lansa în cursă şi 1-2 ''independenţi'', gen managerul spitalului din oraş.
* În schimb, la Andreiaşu, primarul PNL trebuie să înfrunte maşinăria PSD care a cooptat şi echipa PDL. Dacă PMP, PDL, PRM, PPDD, FC etc nu-şi găsesc oameni ca să-şi completeze listele de candidaţi şi să se implice în alegeri, atunci PSD va pune mâna şi pe unul dintre puţinele consilii locale din Vrancea pe care nu le controlează.
* Că tot veni vorba de alegeri. PSD trage tare sforile să preia, oficial, şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, prin deputatul Alin Petrache, fiul unuia din celebra grupare Petrache-Bittner, formată din afacerişti foarte apropiaţi familiei Dana şi Adrian Năstase. Ce vremuri! Asta nu înseamnă că fostul preşedinte COSR, Octavian Morariu, ar fi fost străin de interesele PSD! Doar că Morariu era doar simpatizant.
Bonus
- o colonăleasă de miliţie, zisă Dumitreasca, a avut grijă să-i albească, în anii '90, cazierul lui Marean. Că băiatul avea ceva înscrisuri prin cazierul personal, din tinereţea sa zbuciumată, şi nu se cădea să ştie lumea adevărul despre cel mai ... cel al Vrancei. Iar madama miliţiancă s-a executat, cu aplomb, şi i-a albit cazierul lui Marean.
- celebrul Mărmureanu a declarat la Adjud, zilele trecute, că, peste ceva mii-mii de ani, se vor reuni două falii tectonice iar o parte din Africa estică se va desprinde şi se lipi de Madagascar. Se va forma, astfel, noul continent Madagascar. Mare pişicher şi vizionar e Radu Mazăre! Adicătelea, Mazăre ştie care-i treaba cu faliile tectonice şi de-aia îşi tot cumpără terenuri prin Madagascar. Se pregăteşte de pe acum să devină mare baron pe viitorul continent!

sâmbătă, 12 aprilie 2014
Pesedisme
* Gura bate ... inima. Oprişan a fost foarte vocal în ultima săptămână. S-a zbătut din răsputeri, cu aceleaşi expresii uzate şi găunoase pe care le foloseşte de ani de zile, să apere baronii PSD (inclusiv pe el însuşi) în faţa justiţiei. A devenit, pentru câteva zile, chiar un fel de purtător de mesaj/ de atitudine/ de imagine al PSD. Rău a mai ajuns acest partid! Şi atât de tare s-a stresat Oprişan încât l-au doborât palpitaţiile! Măi să fie! Cine l-o crede? Chiar să fie procurorii anticorupţie atât de terifianţi încât să-i zdruncine naturelul simţitor al celui mai ... cel al Vrancei? De ce s-ar teme Oprişan de procurorii DNA, el, cel curat, cel muncitor, cel drept? El, mare iubitor de portofele publice curăţate şi de buzunare private vămuite drastic! Procesul în care Oprişan este inculpat pentru fapte de corupţie trenează în justiţie de aproape 8 ani, până la prescriere. Dosarul de prostituţie şi proxenetism ''Marta'' în care Oprişan a fost primul politician luat la întrebări este pe undeva, prin sertarele procurorilor. Iar cele 4.000 de sesizări ale Curţii de Conturi cu privire la gestionarea frauduloasă a fondurilor publice în administraţiile locale şi judeţene din toată ţara abia se studiază. Aşa că nu înţelegem de ce ar fi tracasat autointitulatul şef al Vrancei. Poate-i de la astenia de primăvară? Sau de la schimbările bruşte ale vremii? Ori gazela cea blondă, care i-a stat alături şi la spital, îl încinge cam tare?
* Magistraţii de la Înalta Curte au stabilit că notarul din Panciu şi deputat PSD de Focşani, Ciprian Nica ''Bratosin'', a fost colaborator al securităţii. Ce surpriză! Aşadar, vârful de lance al PSD în susţinerea legii amnistiei şi graţierii şi în promovarea privilegiilor demnitarilor a minţit grosolan atunci când a semnat declaraţia pe propria răspundere cum că nu a colaborat cu securitatea. Adică Nica ''Bratosin'' a minţit - cu propria iscălitură - aşa cum obişnuieşte de ani de zile notarul ''infractor'' preferat al lui Oprişan să-şi păcălească alegătorii. Legea, bunul simţ, onoarea, moralitatea? Vorbe, ''Bratosin'' ştie foarte bine. Doar e vicepreşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Să-şi dea demisia? Ei, aş!
* Printre atâtea declaraţii aiuritoare din ultima vreme, nedemne pentru demnitarii unui stat democratic şi membru UE şi NATO, am văzut că alde Ponta şi Oprişan se compară cu românii ucişi în Decembrie '89!!??! Ce să mai spunem? O nouă dovadă de nesimţire, mult mai gravă decât modul în care manevrează banii publici în interese personale sau de grup.
* Ca de obicei, observăm că PSD trage tare cu acapararea secţiilor de votare din judeţ cu activiştii săi ''independenţi''. Iar prefectul Kanty nu pare a avea vreo problemă. L-o fi reevaluat Marian? Sau a bătut palma cu PSD, aşa cum susţine Ludovic Orban? Nu putem crede asemenea speculaţii...

Abonați-vă la:
Postări (Atom)