joi, 25 iunie 2015

Pe scurt

* În 2008, PNL şi PSD (cu sforarii Viorel Hrebenciuc şi Bogdan Olteanu în pole position) au făcut rapid o lege electorală cu vot uninominal pentru Parlament în beneficiul lor. Şi am văzut ce a ieşit. În 2015, tot PSD şi PNL au adoptat o lege pentru alegerile locale, culmea, care avantajează clar cele două partide. Ce surpriză!? Apoi, au adoptat o nouă lege privind alegerile pentru Parlament ce dă, în continuare, un număr foarte mare de parlamentari. Iar românii din străinătate, care trimit miliarde de euro în România, în fiecare an, au fost, din nou, păcăliţi şi marginalizaţi.
* S-au dublat alocaţiile pentru copii. Foarte bine! Urmează un val de majorări de salarii, pensii, ajutoare sociale şi altele asemenea pentru voturile de anul viitor. Are balta peşte! Până când? Că investiţii ... ioc!
* Până la urmă, cu câteva ore înainte de prescriere, afaceristul Ovidiu Tender a fost condamnat la închisoare. Dar, odată cu sentinţa, nu am aflat pe cine trimite secu să se ocupe de afacerile din Africa. Nici Hrebenciuc nu se simte prea bine...
* Cleptomanul Costel de la spital şi-a comandat, nu demult, un articolaş nesemnat în monitorul lui Marean. Îi acuză pe angajaţii spitalului de furt!?... chiar el!!! Adică hoţul strigă hoţii! Cum rămâne cu poşetele asistentelor?
* Vasile Blaga stă vreo două zile pe la Focşani. Nea Vasile, nu te întâlneşti şi cu prietenul tău Oprişan? Aşa, ca doi vechi tovarăşi de învârteli cu bani publici.
* Scurte caracterizări ale celor care sunt la butoanele politicii dar şi la cele ale televiziunilor: Victor Ponta - execrabil, Klaus Iohannis - întortocheat, Gabriel Oprea - înfiorător, Sebastian Ghiţă - penibil, C.A.C.P. Tăriceanu - ramolit.

marți, 9 iunie 2015

Penelişti, ciocu' mic!

E de un umor cinic dacă situaţia nu ar fi cu adevărat îngrijorătoare pentru democraţia românească. Iată că, la 25 de ani de la răsturnarea regimului Ceauşescu, urmaşii săi mai tineri vor să apeleze la metode asemănătoare pentru a pune cu botul pe labe opoziţia. Aşadar, Ponta&comp ameninţă opoziţia (şi aşa firavă) cu represalii penale dacă organizează acţiuni de protest împotriva puterii. Curat democratic, monşer! Prin Europa se mai întâmplă aşa ceva doar în Rusia, Turcia şi Albania.
Ce vedem zilele acestea? Liderii PNL se zbat ca peştele pe uscat şi dau ochii peste cap că PSD vrea să le obstrucţioneze eventualele mişcări de stradă. Aceiaşi lideri PNL (aripa penelistă veche) care, la unison cu alde Ponta, Ghiţă, Dragnea, Năstase, Iliescu, Mazăre, Oprişan, Sîrbu etc, se dădeau de ceasul morţii pe toate canalele tv şi urlau la ''dictatura'' Băsescu, până nu demult. Acum, aceloraşi lideri PNL nu le convine ''democraţia'' PSD, pe care au instalat-o cu aplomb şi au susţinut-o până acum un an şi câteva luni. Ce ironie! Ce se mai înfoaie acum de supărare pe Ponta&PSD alde Alinuţa, Tase, Şică-Ludovic, Petrache, Mişu Voicu, Calimente&co! Alooo, peneliştilor lui Săpunaru din Vrancea care ni l-aţi prezentat pe Ponta ca pe un ''băiat bun''... vă place? Crin, nu-i aşa că eşti mulţumit de atitudinea ''democratică'' a puterii PSD pe care te-ai străduit din răsputeri să o impui românilor drept cea mai bună alternativă la ''dictatura'' Băsescu? Ce să mai spunem de Iohannis ... el încă aşteaptă lucruri bune de la Ponta şi ai lui.
Asta-i viaţa! Peneliştii au acceptat să meargă în căruţa PSD iar acum, odată aruncaţi în praf, se trezesc şi cu bolovani în cap. Poate că se vor învăţa minte, deşi nu au demonstrat asta până acum. Mulţi care au rămas în PNL (şi nu s-au dus pe la Tăriceanu, Oprea, Voiculescu sau PSD) visează, încă, la USL şi nu s-au trezit la realitate. Cum spuneam la început, nu e bine pentru democraţia românească dar măcar acum liderii PNL ar trebui să înţeleagă cu adevărat pericolele unei puteri PSD (indiferent de numele sub care s-a manifestat din decembrie '89 - FSN/ FDSN/ PDSR).
''Ciocu' mic, că acuma noi suntem la putere'', spunea o mahalagioaică pedistă în urmă cu vreo 10 ani. Şi se potriveşte la fix cu atitudinea puterii PSD.   

vineri, 5 iunie 2015

Unde-i lege, nu-i tocmeală

Corul plângăcioşilor (cei mai mulţi foarte interesaţi) pe umerii politicienilor şi afaceriştilor corupţi s-a înteţit în ultima vreme, odată cu intrarea în vria procurorilor anticorupţie a cuplului Ponta-Şova. Ce se mai dau de ceasul morţii parlamentari, ziarişti, analişti, părerologi ş.a.m.d. atunci când ies la iveală diverse matrapazlâcuri şi jonglerii cu bani publici! Ce se mai smiorcâie şi dau cu barda în procurori, judecători, adversari politici sau jurnalişti şi societate civilă (atâţia cât mai pot spune adevărul) atunci când le sunt arătate adevăratele feţe ale protectorilor lor politici şi financiari! Ce se mai umflă-n pene miticii dâmboviţeni când le sunt prezentate furturile săvârşite şi adevărurile dureroase ale societăţii româneşti! Ce mai freamăt, ce mai zbucium...
N-au nici cea mai mică urmă de demnitate, respect, bun simţ. Nu vor să ştie decât adevărurile lor iar poporul să fie minţit şi manipulat în sensul dorit de ei. LEGEA ... ce e legea pentru ei? O bătaie de joc. Un slogan pentru milioanele de fraieri care îi votează. Un stindard sub care s-au ascuns afaceri profitabile pentru câţiva profitori de zeci de miliarde de dolari în ultimii 25 de ani. Băi, nesimţiţilor, cât vă mai bateţi joc de poporul ăsta?
Amintesc, pentru a nu ştiu câta oară, articolul 16 din Constituţia României (nici de legea fundamentală a statului nu prea ţin ăştia cont):
- al.1 - Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
- al.2 - Nimeni nu este mai presus de lege.