marți, 29 aprilie 2014

De alegeri

* După joaca de-a tahicardia prin faţa procurorilor DNA, Oprişan s-a făcut iar nevăzut. Cică ar fi petrecut sărbătorile pascale prin zona Olteniei, cu gazela blondă. S-o fi întâlnit şi cu ''socrii'', cam de aceeaşi vârstă cu el? Oricum, pesediştii vrânceni sunt debusolaţi că stăpânul lor i-a cam lăsat de izbelişte acum, la început de campanie electorală. Oprişan a lipsit şi de la festivitatea de lansare a candidaţilor pentru Parlamentul European iar participarea delegaţiei PSD Vrancea a fost cam dezorganizată şi haotică. Nimeni nu ştie pe unde e şi ce face ''domnu' preşedinte''. O fi, din nou, la vreun tratament?
* Când spunea că angajaţii MAI nu fac politică şi nu trebuie să se implice în campania electorală, Ponta abia se abţinea să nu izbucnească în râs. Cumătrul său, generalul de interese şi lovele, re-re-re ... evaluat, o dădea tare cu respectarea legii şi distanţarea de activităţile şi interesele politice, bla-bla-bla. Să te strici de râs, dacă n-ar fi jalnic de ipocrit! Poliţiştii din Vrancea ştiu foarte bine lecţia.
* Şi pentru că tot lipseşte Oprişan din peisaj, oamenii săi de bază trag tare să execute ceea ce cred ei că ar da ordin şefu'. Principalii activişti - Bîrlădeanu, Raluca, Cel-Mare, Halici, Vrabie, Necula ş.a. Printre altele, activiştii roşii stabilesc preşedinţi şi locţiitori de secţii de votare ''independenţi'', pun oamenii lor prin diverse ong-uri ''neafiliate'' politic, fac liste cu membri PSD băgaţi în secţii ca membri UDMR, PC sau UNPR. C-aşa i-a învăţat tătucul Cozmîncă!
* În dorinţa de a limita numărul voturilor non-PSD, guvernul a stabilit un număr mic de secţii de votare în străinătate. Prin urmare, cel mai probabil, doar câteva zeci de mii dintre românii care muncesc în afara graniţelor ţării vor reuşi să-şi exercite dreptul la vot pe 25 mai.
* Pe 25 mai vor fi şi alegeri locale parţiale pentru Primăria Panciu şi Consiliul Local Andreiaşu de Jos. Conform tradiţiei mioritice, partidele din opoziţie fac tot posibilul ca PSD să câştige fără emoţii postul de primar al oraşului Panciu. Peneliştii, pedeliştii, pemepiştii etc îşi arată unii altora muşchii leşinaţi şi se carotează reciproc. PMP şi-a stabilit un candidat, PNL l-a schimbat pe cel cu 3% cu altul de vreo ... 3%, PDL cică ar avea vreo 2-3 candidaţi dar pe care nu-i vede nimeni, celelalte formaţiuni s-ar arunca în luptă dar nu au gloanţe. De acţiune comună, colaborare şi altele asemenea nici nu poate fi vorba. Şi uite-aşa va defila notarul de Panciu şi deputat de Focşani, Ciprian Nica, cu nepotul fostului ministru Dan Nica, fără probleme. Unde mai pui că, pentru a se asigura, PSD ar putea lansa în cursă şi 1-2 ''independenţi'', gen managerul spitalului din oraş.
* În schimb, la Andreiaşu, primarul PNL trebuie să înfrunte maşinăria PSD care a cooptat şi echipa PDL. Dacă PMP, PDL, PRM, PPDD, FC etc nu-şi găsesc oameni ca să-şi completeze listele de candidaţi şi să se implice în alegeri, atunci PSD va pune mâna şi pe unul dintre puţinele consilii locale din Vrancea pe care nu le controlează. 
* Că tot veni vorba de alegeri. PSD trage tare sforile să preia, oficial, şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, prin deputatul Alin Petrache, fiul unuia din celebra grupare Petrache-Bittner, formată din afacerişti foarte apropiaţi familiei Dana şi Adrian Năstase. Ce vremuri! Asta nu înseamnă că fostul preşedinte COSR, Octavian Morariu, ar fi fost străin de interesele PSD! Doar că Morariu era doar simpatizant.

Bonus
- o colonăleasă de miliţie, zisă Dumitreasca, a avut grijă să-i albească, în anii '90, cazierul lui Marean. Că băiatul avea ceva înscrisuri prin cazierul personal, din tinereţea sa zbuciumată, şi nu se cădea să ştie lumea adevărul despre cel mai ... cel al Vrancei. Iar madama miliţiancă s-a executat, cu aplomb, şi i-a albit cazierul lui Marean.
- celebrul Mărmureanu a declarat la Adjud, zilele trecute, că, peste ceva mii-mii de ani, se vor reuni două falii tectonice iar o parte din Africa estică se va desprinde şi se lipi de Madagascar. Se va forma, astfel, noul continent Madagascar. Mare pişicher şi vizionar e Radu Mazăre! Adicătelea, Mazăre ştie care-i treaba cu faliile tectonice şi de-aia îşi tot cumpără terenuri prin Madagascar. Se pregăteşte de pe acum să devină mare baron pe viitorul continent!


sâmbătă, 12 aprilie 2014

Pesedisme

* Gura bate ... inima. Oprişan a fost foarte vocal în ultima săptămână. S-a zbătut din răsputeri, cu aceleaşi expresii uzate şi găunoase pe care le foloseşte de ani de zile, să apere baronii PSD (inclusiv pe el însuşi) în faţa justiţiei. A devenit, pentru câteva zile, chiar un fel de purtător de mesaj/ de atitudine/ de imagine al PSD. Rău a mai ajuns acest partid! Şi atât de tare s-a stresat Oprişan încât l-au doborât palpitaţiile! Măi să fie! Cine l-o crede? Chiar să fie procurorii anticorupţie atât de terifianţi încât să-i zdruncine naturelul simţitor al celui mai ... cel al Vrancei? De ce s-ar teme Oprişan de procurorii DNA, el, cel curat, cel muncitor, cel drept? El, mare iubitor de portofele publice curăţate şi de buzunare private vămuite drastic! Procesul în care Oprişan este inculpat pentru fapte de corupţie trenează în justiţie de aproape 8 ani, până la prescriere. Dosarul de prostituţie şi proxenetism ''Marta'' în care Oprişan a fost primul politician luat la întrebări este pe undeva, prin sertarele procurorilor. Iar cele 4.000 de sesizări ale Curţii de Conturi cu privire la gestionarea frauduloasă a fondurilor publice în administraţiile locale şi judeţene din toată ţara abia se studiază. Aşa că nu înţelegem de ce ar fi tracasat autointitulatul şef al Vrancei. Poate-i de la astenia de primăvară? Sau de la schimbările bruşte ale vremii? Ori gazela cea blondă, care i-a stat alături şi la spital, îl încinge cam tare?
* Magistraţii de la Înalta Curte au stabilit că notarul din Panciu şi deputat PSD de Focşani, Ciprian Nica ''Bratosin'', a fost colaborator al securităţii. Ce surpriză! Aşadar, vârful de lance al PSD în susţinerea legii amnistiei şi graţierii şi în promovarea privilegiilor demnitarilor a minţit grosolan atunci când a semnat declaraţia pe propria răspundere cum că nu a colaborat cu securitatea. Adică Nica ''Bratosin'' a minţit - cu propria iscălitură - aşa cum obişnuieşte de ani de zile notarul ''infractor'' preferat al lui Oprişan să-şi păcălească alegătorii. Legea, bunul simţ, onoarea, moralitatea? Vorbe, ''Bratosin'' ştie foarte bine. Doar e vicepreşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Să-şi dea demisia? Ei, aş!
* Printre atâtea declaraţii aiuritoare din ultima vreme, nedemne pentru demnitarii unui stat democratic şi membru UE şi NATO, am văzut că alde Ponta şi Oprişan se compară cu românii ucişi în Decembrie '89!!??! Ce să mai spunem? O nouă dovadă de nesimţire, mult mai gravă decât modul în care manevrează banii publici în interese personale sau de grup.
* Ca de obicei, observăm că PSD trage tare cu acapararea secţiilor de votare din judeţ cu activiştii săi ''independenţi''. Iar prefectul Kanty nu pare a avea vreo problemă. L-o fi reevaluat Marian? Sau a bătut palma cu PSD, aşa cum susţine Ludovic Orban? Nu putem crede asemenea speculaţii...