luni, 26 septembrie 2011

Banii nostri curg in valuri

* Ansamblul arhitectonic Piata Unirii din Focsani este un amestec de orice, bune si rele, urite si frumoase, necesare si in plus, cu rost si anapoda... Este un talmes-balmes de care autoritatile se arata foarte mindre. Alei de promenada cu pietricele. Foisoare model anul 1900 cu geamuri termopan. Constructii multe in loc de spatiu verde. Si tot asa. Oricit s-ar mai face, tot nu se justifica suma de peste 7 milioane de euro.
* Tot legat de Piata Unirii. Ce nu s-a facut timp de 3 ani se incearca a se rezolva de circa 2 saptamini. Se lucreaza de zor, inclusiv duminica. Cirpeli si improvizatii romanesti dupa principiul "merge si asa". Doar platim noi toti, ce mai conteaza!
* Pentru Festivalul BACHUS 2011 vrincenii dau mai multi bani ca anul trecut. Ca asa suntem noi, generosi, si ne place sa-i ajutam pe cei care ne pacalesc! Banii ii dam noi, voturile tot noi, iar Marean e satisfacut! Asta e si scopul vietii noastre! In 2010 Consiliul Judetean a alocat circa 740.000 de lei. Anul acesta se prevede a se cheltui din bugetul judetului suma de 780.000 de lei. Cine spunea ca bugetul Vrancei e sarac si ca nu avem bani pentru rezolvarea problemelor stringente?
* Si tot noi, vrincenii, vrem sa platim vreo 80.000 de euro unei case de productii sa ne realizeze un film de o ora despre judetul nostru. Cum, nu stiati ca asta ne dorim? Doar avem atitia bani la buget care ne prisosesc, vremurile se anunta tot mai bune si e pacat sa ramina banii necheltuiti sub inteleapta indrumare a "presedintelui Vrancei". Sa curga sampania!

marți, 20 septembrie 2011

Adunate

* Episodul intilnirii Boc-Calinescu (Vinexport) din cadrul vizitei in China s-a reluat la Focsani sub formula Baconschi-Jitea. Adica pe de-o parte reprezentanti importanti ai guvernului iar de cealalta parte niste insi cu dosare penale si prejudicii insemnate. Ambele derulate in scopul sprijinirii mediului de afaceri din Romania si alte bla-bla-uri de-astea. Plus ca de sponsorii rosii au nevoie toate culorile politice, nu-i asa? Si ca sa-l copiez putin pe locatarul de la Cotroceni - si ce v-a mai placut!
* Mereu actualul Caragiale a transmis ca vrea drepturi de autor la piesa jucata in Parlamentul Romaniei cu ocazia votarii lui Leonard Orban in functia de ministru al Fondurilor Europene. Mai intii fratele lui Orban, simpaticul menestrel politic Ludovic, a anuntat ca i se sfisie inima in doua si are o mare dilema: sa-si voteze fratele in aceasta functie sau sa respecte directivele de partid. Apoi, mereu tinarul Ponta, abia ajuns la 39 de primaveri, l-a cam luat peste picior si a calcat cu bocancii pe sentimentele fratelui Ludovic, vremelnic partener de alianta politica. Ludovic s-a suparat si i-a transmis de bine lui Victoras, in buna traditie politiceasca mioritica. A urmat la cuvint Victoras care si-a cerut scuze. Apoi cei 2 combatanti s-au imbratisat in aplauzele audientei inlacrimate de ris. Pupat Piata Independentei, coane Iancule!
* In avintul sau catre Primaria Capitalei, in 2008, Oprescu declara ritos ca nu are nevoie de nicio clientela de partid, ca nu vrea sa intre in vreun sistem partinic ticalosit si, prin urmare, candideaza independent. Astfel, cu ajutorul baietilor cu ochi albastri, directionati de Base care voia sa-l trimita la colt pe buldogul Blaga, doctorul avid dupa functii a ajuns primar. O mare teapa pentru bucuresteni, dupa cum s-a vazut si se va mai vedea in continuare. Acum, insa, s-a inchinat in fata duetului Ponta-Crin si a acceptat, senin, sprijinul PSD-PNL. O fi trecut cineva pe la "Nufarul" intre timp?
* Cei care il huleau si-si bateau joc de fostul suveran al Romaniei in prima parte a anilor '90 se intrec acum sa-l laude! Dupa ce ramura portocalie a FSN s-a gindit, in mod aberant, sa respinga o aniversare in Parlament cu ocazia zilei de nastere a Regelui Mihai, ramura rosie a FSN si-a schimbat vechile optiuni comunist-negativiste si a trecut la cele democrat-pozitive. C-asa-i in politica!
* Mult discutata "Miscare Populara" pentru Basescu n-are sanse in Vrancea decit daca e initiata si coordonata din umbra de catre Oprisan. Daca se lasa problema in seama "spiritului" organizatoric al pedelistilor vrinceni se duce totul de ripa. Pina acum, formatiunile minuscule despre care se face vorbire a intra in aceasta constructie politica sunt conduse fie de oameni filo-PSD fie de oameni ostili portocaliilor. Sau poate se va schimba ceva pe parcurs?

joi, 15 septembrie 2011

Pe scurt

* Au trecut 2 luni fara apa calda in Focsani. Din cind in cind cite un politician de la putere sau din opozitie se trezeste sa mai benganeasca niste bla-bla-uri demagogice despre acest subiect. Poate se mai gaseste vreun fraier de alegator sa-i creada. Iar tactica dupa care merge Primaria Focsani in acest caz este de a amina cit mai mult reluarea furnizarii agentului termic, eventual pina in apropierea sezonului rece, pentru a economisi din banii stabiliti pentru acoperirea diferentei de pret la gigacalorie. Intre timp, tunurile mediatice sunt directionate in special spre guvernanti si administratia centrala. Totusi, unde este "salvatorul" Vrancei, cel care ne redeschidea robinetul de apa calda in anii trecuti, fara de care nu mai putem exista pe acest pamint, cel mai (ne)bun dintre toti vrincenii ...?
* Primarul Didi a inceput sa-si joace rolul de iepure pentru competitia electorala de anul viitor. Se da suparat rau ca nu poate, chipurile, sa faca nimic pentru reluarea furnizarii apei calde in Focsani si se gindeste serios ca nu mai are rost sa candideze pentru un nou mandat de primar. Si uite-asa de simplu va justifica Oprisan desemnarea, in ultima clipa, a unui om de-al sau pentru alegerile locale de la anu'.
* Se aude ca ministrul municii n-ar accepta decit intrebari comode din partea unor ziaristi "linistiti". I s-o fi urcat deja lui Lazaroiu puterea la cap? Ce va face daca-l pune Base prim-ministru, asa cum se zvoneste de citeva luni?
* Nu pot sa trec peste subiectul gazonului de pe noul stadion national. Jenant! Pe scurt. Cica fratele Adrian ar fi vopsit in verde iarba uscata, proaspat intinsa pe teren. Pe noi nu ne mira nimic, doar e fratele lui Marian!
* La AGERPRES, agentia nationala de stiri a Romaniei, aflata sub patronajul Parlamentului, angajatii sunt nemultumiti de abuzurile sefilor, de modul in care sunt cheltuiti banii publici, de ingerintele editoriale etc. Nu spune nimeni nimic de faptul ca aceasta institutie publica a ramas anchilozata in angrenaje neocomuniste (sau pesediste, cum vreti), cu acceptul guvernelor post-2004. Guvernarea penelista nu a schimbat nimic din conducerea rosie a agentiei, stabilita de Iliescu-Nastase, in frunte cu directorul general Ioan Rosca. Aceeasi atitudine a adoptat si guvernarea portocalie care a lasat AGERPRES sub mantia rosie (tot cu Rosca). Mantie sub care se desfasoara si corespondentele din Vrancea ale acestei agentii nationale.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Despre candidaturi si altele

* PNL Vrancea a primit de la Oprisan exact cum a negociat. In genunchi a negociat, peste bot a incasat-o. In ultimii 2 ani, Sapunaru a adoptat o tactica speciala in negocierile locale: s-a dat leu in fata pedelistilor si s-a transformat in mielusel cind a ajuns Oprisan in fata lui. Surse politice de la Bucuresti ne-au precizat ca, in eventualitatea in care USL va ajunge la guvernare, PNL nu va putea emite pretentii la functii in institutiile deconcentrate din Vrancea. Asa "vrea" muschii rosii. Aia galbeni s-au flescait.
* Penelistii din Vrancea, nemultumiti de asocierea cu PSD, aveau un licar de speranta in candidatura lui Sapunaru la Primaria Focsani (si in eventualul sau succes). Dar, odata stabilite candidaturile la centru, asteptarile liberalilor s-au naruit. Cel mai probabil, ei nu se vor mai implica in campaniile electorale si nici nu vor merge la vot. E cineva in stare sa preia acest electorat penelist si sa-i canalizeze energiile spre o alta zona politica?
* Oprisan a aruncat pe masa negocierilor, printre altele, si sondajele de opinie care l-ar da pe Bacinschi din nou cistigator detasat al Primariei Focsani. Asa a scapat foarte usor de pretentiile lui Sapunaru. Din ce se stie, se va merge public pina in preajma alegerilor de anul viitor cu varianta Bacinschi. Apoi s-ar putea produce o "surpriza" gen Radovici-PDSR 2000 sau Basescu-Stolojan 2004. Adica Oprisan va anunta un alt candidat din partea USL, avind chiar doua favorite: patroana lantului de magazine Zanfir si mina sa dreapta din Consiliul Judetean Raluca Dan. Si nu sunt singurele optiuni. Plus ca ar putea veni pe turnanta, la categoria "impuse", liderul conservator Ionel Cel-Mare. Mai asteptam putin.
* Luati de viltoarea stabilirii candidaturilor, penelistii vrinceni au uitat sa zica doua vorbe, de omagiu, despre Alexandru Paleologu. Nici nu ne mai mira. Pe 2 septembrie s-au implinit 6 ani de la trecerea in nefiinta a fostului detinut politic, scriitor si parlamentar liberal. A fost senator PNL de Vrancea in mandatul 1996-2000. In 1990 a avut curajul sa infrunte proaspat instalatul regim neocomunist al lui Iliescu din postura de ambasador al Romaniei in Franta, declarindu-se ambasadorul "golanilor" din Piata Universitatii la Paris. Iar in scurt timp Iliescu l-a schimbat din post. Acum tatuca Ilici e foarte bun pentru penelisti. Sa le traiasca!