luni, 30 august 2010

Suparari

In ultima perioada am intilnit multi oameni suparati pe tinarul deputat portocaliu Alin Trasculescu, si presedinte de organizatie judeteana. Din medii diverse si cu motive asemenea. Ba ca nu raspunde la telefon, ba ca e neserios, ba ca nu respecta niste intelegeri, ba ca vrea, ba ca nu vrea, ba ca face, ba ca nu face...
Cele mai mari suparari se gasesc in curtea Directiei Sanitar Veterinare. Primul suparat e fostul director, nea Ionel Duta, care asteapta de vreun an sa fie repus in functie, conform unei hotariri judecatoresti. Si e omul atit de suparat incit face reclamatii peste tot si-si aminteste cu ciuda de abatorul Dollar Prod (cum a fost, cum s-a facut, cum s-a aranjat, cum s-a avizat etc.). Pe linga nea Ionel, suparati sunt aproape toti medicii veterinari din judet din cauza madamei portocalii pe care a instalat-o Trasculescu la conducerea DSV. Tensiunile din aceasta institutie au ajuns la o cota foarte inalta si se pare ca nu se mai poate ajunge la niciun compromis. Suparati pe deputatul pedelist mai sunt si citiva medici care au avut "privilegiul" sa lucreze la abatorul buclucas, mai ales ca e unul acolo - Nitu - care taie si spinzura.
Tare suparat e si Iordache Bostan, demis DIN NOU saptamina trecuta din fruntea Inspectoratului Scolar. Nici colegul sau de partid Vasile Apostu Croitoru nu e prea vesel, dupa ce nu i s-a putut asigura sefia Directiei de Statistica. Nici seful de la OPC Dumitru Dila nu prea e in apele lui, din cauza ca ba il sprijina, ba nu-l mai sprijina. De asemenea, pe colegul de camera al lui Flutur l-a apucat o lehamite, de-i vine sa se lase. Adica sa nu mai rivneasca la niciun post de conducere. A avut doua - la Directia Silvica si la ITRSV - si nu a facut prea multi purici pe-acolo. E vorba de Laurentiu Dumitrache.
Ce sa mai spunem de primarii PDL? Dupa ce ca sunt foarte putini - vreo 9, oficial - nici astia nu-s satisfacuti. De exemplu, edilul din Soveja are o mare durere: celebrul butoias taietor de paduri fara numar - Marcel Cosor - face mari presiuni sa puna mina pe niste suprafete considerabile de paduri din Soveja. Lucreaza chiar cu Casa de Avocatura a lui Valeriu Stoica. Iar presedintele PDL nu poate ramine insensibil. Insa primarul nu vrea sa cedeze. Iar cei de pe la PNL si PSD, momiti cu tot felul de promisiuni, sunt si mai catraniti.
Nici consilierii locali si judeteni nu se declara multumiti si fericiti de seful lor de partid. Dar nu prea miriie. Ca-si pierd functia de consilier.
Despre membrii simpli de partid... sa fie sanatosi! Ei chiar nu-si dau seama cit are de munca seful lor? Ce vor atita bagare in seama?
Mai sunt si alegatorii din Colegiul 5 Marasesti. Mai vedem la alegerile urmatoare. Acum sunt alte treburi arzatoare.
A, cica si ceilalti vrinceni par cam suparati.

vineri, 27 august 2010

Sefii de institutii publice: greu de schimbat

Se agita spiritele in fiecare zi si se face mare taraboi, mai ales pe la televiziuni, pe seama faptului ca partidele aflate la putere (indiferent de culoarea politica) isi impun proprii oameni in conducerile institutiilor publice deconcentrate din judete. Asa se intimpla de 20 de ani incoace si asa se va mai intimpla o perioada. Bulversarile legislative si impotenta unor lideri nationali si locali ai actualei guvernari au facut ca asemenea schimbari sa nu se produca peste tot. Cel putin, asta e situatia din Vrancea. Ei spun ca ar vrea sa aduca oameni de-ai lor competenti (sigur ca da!). Dar anumite chichite legislative si avocatesti i-au impiedicat sa faca schimbarile propuse in toate institutiile publice. Asa ca programul de guvernare al lui Boc (care-o fi ala!) este aplicat in Vrancea de multi directori membri sau simpatizanti ai PSD si PNL. Sa amintesc o parte dintre ei.
Casa de Asigurari de Sanatate Vrancea e condusa in continuare de liberalul Mihai Copaci, care a rezistat si unor presiuni exercitate in 2009, atunci cind si PSD ar cam fi vrut postul respectiv. Directia de Finante Publice il are ca director pe liberalul Eugen Ciorici, fost vicepresedinte ANAF in cabinetul Tariceanu. Iar la Garda Financiara a revenit la conducere Adrian Buzdrug, comisarul sef din perioada guvernarii liberale. Doua institutii importante precum OPC si Vama sunt conduse de doi supravietuitori ai multor guvernari: Dumitru Dila si, respectiv, Raduta Boldeanu. Institutiile din domeniul silvic au, in acest moment, tot sefi care s-au "descurcat" sub diverse palarii politice. Celebrul Alexandru Lefter de la ITRSV a fost foarte bun pentru PSD, la fel pentru PNL iar acum pare sa se inteleaga de minune si cu liderii PDL. Iar la Directia Silvica, directorul Petrica Tudosa, promovat de PNL, se bucura si de sprijin portocaliu. Dupa multe incertitudini si luni de asteptare, liberalul Octavian Vieru a fost repus in fruntea Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura, un loc unde se invirt multe fonduri. La Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara directorul Horia Frincu, instalat de PNL, nu pare a avea nicio emotie in guvernarea PDL. La fel si Gelutu Vilcu de la Clubul Sportiv Unirea: aprig sustinator al PSD, a ramas in functie si sub pulpana lui Trasculescu. La Serviciul de Ambulanta sef e in continuare unul sustinut de PSD - Cristian Onia. Doua persoane par de neinlocuit in fotoliile lor caldute de directori: Geta Toader de la Loteria Romana, sotie de fost demnitar fesenist si cu anumite legaturi subterane, sefa de vreo 20 de ani, si Rodica Negrut de la Directia de Statistica. La Statistica o adaugam si pe adjuncta sa - sotia viceprimarului PSD Bogdan Matisan.
La Inspectoratul Scolar a fost demis, de doua zile, liberalul Iordache Bostan. Nu-i nimic, el a mai trecut prin asemenea momente si a revenit pe post. Ceea ce s-ar putea intimpla din nou in guvernarea pedelista. Plus ca unul din adjuncti, Maria Lupu, are sustinere pesedista. Si ar mai fi o serie de sefi de institutii publice despre care se pot spune diverse lucruri, numai ca fac politica portocalie nu. Nu trebuie uitata, insa, conducerea Inspectoratului de Politie: Ionel Popescu si Victor Norocea nu reprezinta decit un compromis politic din care a cistigat Oprisan si nu Trasculescu. Aaaa, ca Politia n-ar trebui sa aiba vreo conotatie politica... astea-s doar bla-bla-uri electorale.
S-ar putea ca, daca PDL ar ramine la guvernare pina la alegerile la termen din 2012, la o parte din institutiile de mai sus sa ajunga sefi sprijiniti de PDL. Oricum nu va mai avea nicio importanta.

marți, 24 august 2010

Si ei sunt ai nostri

* Se pare ca sindicalistul sef de la vama - focsaneanul Vasile Marica - s-a mutat pe la televiziunile de stiri. De vreo 4 zile apare non stop la televiziunile independente si echidistante ale mogulilor, plingind de mila oamenilor si infierind guvernul cu minie proletara. Doar asta e si ocupatia lui de baza. Ca altceva, in interesul sindicalistilor, nu prea am vazut. E adevarat, si cei 7 ani de acasa il cam ocolesc. A fost omul in concediu, pe banii adunati de la sindicalistii bugetari, iar acum a revenit in forta pe micul ecran. L-o fi ajutat si unchiul Marica, de la secu? Sau prietenul Mihai Iacob, de la Curentul, impreuna cu care a tocat ceva bani din conturile sindicatului pe care il patroneaza? La mai mare! Cum am mai scris, fraierii sufera iar smecherii profita!
* E o don'soara rosie prin Consiliul Local Focsani, la al doilea mandat, care se crede scula de bascula, desi nu face nici cit o roaba ruginita. In mandatul trecut s-a remarcat prin tacere si prin rezolvarea citorva mismasuri personale (exemplu: niste garaje prin cartierul sud). In mandatul actual, la fel. Insa e om de baza de-al lui Marean, ca altfel nici nu pupa ea vreodata vreo demnitate publica. Mamaaaa, ce mai campanie agresiva duce prin zona sa, mai ales in Scoala Nr.8 din Focsani, unde activeaza ca administrator! Atit ii trebuie unui cadru didactic din scoala respectiva sa nu fie de acord cu politica rosie a lui Marean sau, Doamne fereste, sa zica vreo opinie negativa! Foc si para se face don'soara Tudorita! De ce blesteme are parte! Si, fiind, duduia consilier extrem de luptacioasa si fidela sefului, ea a primit, bineinteles, tot felul de sporuri si gradatii de merit. Merita, nu? Acum pleaca in vacanta in strainatate citeva zile si se intoarce cu forte proaspete, doar incepe anul scolar. Si propaganda nu trebuie sa inceteze. Tudorita noastra mai are un singur dor: sa o numeasca Marean, prin intermediul primarului Didi, director la un liceu din Focsani!!! Aoleu, maica!
* In sedinta de ieri de la DSV Vrancea s-a incercat sa se puna batista pe tambal. N-a mai venit nimeni de la partid, sa o ajute pe madam Amaricai. O fi semn rau? Pare liniste. O fi linistea dinaintea furtunii (= schimbarea din functie a madamei)?

luni, 23 august 2010

Gresim mereu si nu ne invatam minte

Se spune ca istoria se repeta si ca, de multe ori, nu invatam din greselile trecute. Si picam din nou in greseala. Sau, mai pe romaneste, suntem prostiti din nou. Despre propaganda comunista cu privire la semnificatia actului istoric de la 23 august 1944 nu are rost sa mai amintesc. Stim cu totii ce s-a intimplat si, mult mai dureros, ce a urmat. Dar, fiind astazi 23 august, m-am gindit sa rememorez niste intimplari din istoria recenta: unele doar citite, normal, altele traite. Legate de 23 august 1944 si de 22 decembrie 1989. V-ati gindit ca cele doua momente istorice au citeva lucruri in comun? Dar foarte importante, care au influentat decisiv cursul evenimentelor ulterioare.
De exemplu, vointa majoritatii romanilor era, acum peste 6 decenii, de a scapa de ocupatia hitlerista care controla tara prin intermediul regimului Antonescu. In 1989, vointa majoritatii romanilor era de a scapa de regimul comunist al lui Ceausescu. Au fost doua perioade foarte grele pentru Romania, cu multiple sacrificii. Nu intru in detalii.
Apoi, beneficiarii ambelor momente istorice au fost comunistii. In 1944, comunistii au inceput sa puna mina pe putere, pe resurse, pe armata s.a.m.d., totul culminind cu abdicarea fortata a regelui Mihai. Imediat dupa 22 decembrie, comunistii din linia doua, impreuna cu securistii din toate domeniile, au acaparat resursele, economia si decizia politica in Romania.
Comunistii care au pus mina pe Romania in 1944 proveneau, in mare masura, din rindul celor fideli URSS, ei fiind exponentii intereselor sovieticilor in tara noastra. Cei care au preluat resursele si puterea in Romania post-decembrista au avut legaturi strinse cu fosta URSS (si KGB, bineinteles). Ion Iliescu, Petre Roman (fiu de kominternist), gen. Nicolae Militaru, primul ministru de externe Sergiu Celac si multi altii de rang mai mic, care s-au extins rapid peste tot, ca o caracatita. Cei care au avut acces la informatii stiu foarte bine ca, vazind ca a pierdut puterea iar viata ii atirna de un fir de par, Ceausescu i-a transmis lui Silviu Brucan (alt personaj kominternist sinistru pentru Romania) ca, intr-o plenara de urgenta, Ion Iliescu sa fie ales secretar general al PCR, impreuna cu "rusii lui". Ceausescu stia foarte bine cine e si pe cine reprezinta Iliescu.
Dupa 1944, romanii au dus-o foarte greu din toate punctele de vedere. Multi au visat si au asteptat, ani in sir, "sa vina americanii" sa ne salveze. Dupa 1989, multi romani au inceput sa o duca tot mai greu. Au asteptat sa ne salveze Uniunea Europeana. Pina la urma, UE ne-a luat dar nu ne baga si in traista.
Si mai sunt si alte similitudini. Doar un bonus. Stiti ca primul guvern condus de Petre Roman, emanat al "Revolutiei", era alcatuit in proportie de 75% din fosti membri ai nomenclaturii comuniste, din comunisti si securisti din linia a doua care ar fi ajuns in functii importante si daca s-ar fi pastrat regimul comunist? Unii dintre ei fusesera chiar ministri sau au avut alte demnitati publice in guvernele comuniste conduse de Ilie Verdet sau Constantin Dascalescu! Daca ati uitat, va amintesc citeva nume din lista tinerilor comunisti pregatiti pentru diverse functii publice in anii '80 si care dupa 1989 au pozat in "democrati" convinsi: Petre Roman, Adrian Nastase, Adrian Severin, Ioan Mircea Pascu, Gheorghe Tinca, Eugen Dijmarescu, Teodor Melescanu etc. Chiar si Mugur Isarescu figura pe-acolo.

sâmbătă, 21 august 2010

De weekend

* Nea Ionel Duta, fostul director al Directiei Sanitar Veterinare, mai are un singur dor: sa revina in functie si apoi poate sa... iasa la pensie. A cistigat in instanta acest drept inca de acum jumatate de an. Insa nu a avut parte de aplicarea hotaririi judecatoresti. S-a stricat la mate cu sefii de la PDL Vrancea si a ramas cu buza umflata. Dar nea Ionel nu se lasa si toarna cu reclamatii pe la Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si nu numai. Adevarul e ca dispune si de material. Cea care ocupa acum functia de director al DSV Vrancea - madam Amaricai - ofera nenumarate ocazii de a fi contestata. Multi dintre medicii veterinari din judet se pling de comportamentul acesteia, de actiunile si deciziile pe care le ia. In aceasta saptamina s-a desfasurat un nou control la DSV Vrancea in urma caruia inspectorii ANSVSA au intocmit un raport cu multe bube in dreptul madamei Amaricai. Veterinarii le-au spus superiorilor cam tot ce aveau pe suflet. Nu se stie ce masuri se vor lua, totusi, daca ne gindim si la faptul ca la nivelul conducerii ANSVSA este o situatie confuza si tensionata, cu parfum penal imprastiat de niste procurori. Se pare ca luni dimineata, o echipa a sefilor PDL Vrancea va incerca sa-i imbuneze pe veterinari si sa-i impace cu directoarea nelinistita. Sefii pedelisti vor participa la o sedinta cu angajatii DSV si vor sa aplaneze tensiunile si sa readuca, macar partial, linistea in aceasta institutie. Sansele de reusita nu par prea mari.
* Luni va incepe sesiunea a doua a bacalaureatului. Printre cei care tintesc obtinerea asa-numitului certificat de maturitate se numara si un celebru stringator si taietor de paduri, unul mic, rotund si chel zis si Marcel Cosor. Nu stiu la ce-i mai trebuie diploma de bac, la 50 de ani. Doar n-o avea de gind sa se inscrie la vreo facultate?! Ca el se pricepe doar la adunare si la inmultire in beneficiul propriu. Si cind vede ca nu-i mai reusesc smenurile foloseste metodele de presiune cunoscute pe la politicieni. Valeriu Stoica stie! Poate-l ajuta si cu bac-ul!
* Dupa cura de peste din Delta, Victor Ponta s-a sucit si a declarat ca PSD vrea acum la guvernare, daca trece motiunea de cenzura pe care o pregateste. In declaratia lui Victoras sunt cam multi de "daca" care ar putea fi usor transformati in certitudini. S-o fi leganat in barca lui Vintu? L-o fi ametit cintecul de lebada? L-o fi impresionat vreun "monstru" din adincurile Deltei? Sau cei din jurul lui l-au amenintat ca-l arunca peste bord daca nu se lipeste mai repede de corabia lui Basescu de la putere? Istoria foarte recenta ne-a demonstrat ca vizitele pe domeniile lui Vintu ale liderilor PSD - fie in Delta fie la spa - au cam bulversat partidul rosu.
* Declarativ, multi se arata increzatori ca motiunea de cenzura a opozitiei din aceasta toamna va avea succes. Si ca, in scurt timp, se vor organiza alegeri anticipate. Bla-bla-uri de-astea se arunca pe piata de 20 de ani. "Peste o luna pica guvernul si se fac alegeri anticipate. Fiti pregatiti in teritoriu ca peste putin timp cistigam alegerile si preluam puterea. Mobilizare maxima." etc, variatiuni pe aceeasi tema. De 20 de ani li se transmit asemenea mesaje membrilor de partid din judete, chiar de 2-3 ori pe an. Si nu s-a adeverit niciodata nimic. Alegerile au fost mereu la termen. Asa ca fraierii se agita iar smecherii profita.

vineri, 20 august 2010

Intimplari trecute si prezente

* O retea locala de supermarketuri s-a extins binisor pe la noi prin judet. Are porti deschise peste tot. Si sprijin cit cuprinde, mai ales ca "presedintele" judetului s-a aratat mereu foarte afectuos cu firma respectiva. Unii arunca vorbe ca ar avea ceva interese pe la firma asta. Cu toate acestea, culorile definitorii ale supermarketului nu par pe placul "sefului": portocaliul si verdele. Sau... cine stie? La un moment dat, firma avea parte numai de laude de la toata lumea. Si, totusi, niste intrebari par sa ne bage in ceata. De exemplu, cunoscatorii in alimentatie publica si comert sustin ca produsele din carne de pasare vindute ca "proaspete" ar fi, in realitate, produse dezghetate. Adica astia le aduc cu camionul inghetate, le dezgheata in spatiile proprii si apoi le baga la comercializare ca produse proaspete, numai bune pentru copii si cei care tin un anumit regim! Iar daca nu se vind rapid, le baga la preparare, ca la noi merge asa! E de cercetat amanuntit aceasta problema, dar cine sa o faca daca firma se bucura de o protectie inalta? Alo, DSV, OPC, DSP, IPJ si care va mai faceti ca lucrati in interesul cetateanului, auziti sau n-aveti voie sa va atingeti de acest subiect fierbinte?
* Pe 20 august 1864 se nastea Ion I.C. Bratianu, unul dintre cei mai mari oameni politici ai Romaniei. Si avem, in istoria noastra, atit de putini oameni politici de anvergura! Din pacate. Iata de ce cred ca nu trebuie sa trecem in uitare astfel de momente si asemenea oameni de la care oricine dintre noi are de invatat. Doar cei care au cel mai mult nevoie sa invete - adica politicienii nostri de zi cu zi - nu se sinchisesc sa faca acest lucru. Se cred prea smecheri iar pe noi, majoritatea electorala, ne considera prea fraieri. Au trecut 20 de ani de democratie "noua" si nu am vazut decit imitatii nereusite si caricaturale pe alocuri de politicieni. Nimic din spiritul unui Bratianu, Kogalniceanu, Rosetti, Maiorescu, Titulescu, Madgearu, Take Ionescu, Catargiu, Sturdza, Maniu etc. Iar cu o floare - Corneliu Coposu - batuta de atitea vijelii si intrata, deja, in istorie, nu se poate intrezari vreo urma de speranta.
* Cica in Vrancea se obtine cel mai greu permisul de conducere auto. La fiecare examinare procentul de reusita este cel mai mic la noi in judet. Sa fie cursantii atit de slab pregatiti? Sa fie examinatorii prea severi? Sau se foloseste severitatea pe fata si ulterioara "intelegere" in culise? Dilema mare!
* Citiva sefi de la PSD petrec de zor prin Delta Dunarii. Stau la soare, pescuiesc, admira frumusetile naturii, se destind si sporovaiesc vrute si nevrute. Merita si ei o vacanta! Politica, extrem de putin. Printre ei, cei doi Marean de poveste ai partidului rosu - Vanghelie si Oprisan. Lipseste Geoana-Prostanacul. Nici tatuca Ilici nu-i prezent. Niste fani mi-au transmis o ingrijorare mare de-a lor: sa nu cumva din atita hirjoneala pe marginea pontonului sau pe virful barcilor sa cada vreunul in apele involburate ale Dunarii! Asa, ca din intimplare!

miercuri, 18 august 2010

De pe la tv

* Isteria tv legata de tragedia de la Maternitatea Giulesti tinde sa o intreaca pe cea anti-Basescu. Si, logic, atunci cind ratiunea doarme sau e in vacanta, apar nenumarate ineptii pe canalele de televiziune (cu precadere la cele de stiri). Astazi, o duduie de la una din televiziunile mogulilor, care se crede si ziarista si reporter de televiziune si redactor si editor si prezentator si moderator si producator etc... dar nu e mai nimic (arata bine, e adevarat!), il intervieva pe directorul Spitalului "Grigore Alexandrescu". Omul, un profesionist cu bun simt, explica pe intelesul tuturor si avea si rabdare cu intrebarile scremute ale "moderatoarei" respective care il intrerupea fara noima. Iar una dintre intrebari m-a naucit putin, desi stiam nivelul profesional al duduii. Fiind ea curioasa sa afle ce cauta medicii israelieni la noi si cine i-a adus, a emis o presupunere ce ar da de gindit citorva servicii secrete din lume (Mossad, CIA, MI6 si, bineinteles, Hamas si Al-Qaida): i-o fi adus Raed Arafat pe medicii din Israel? Adica, in logica sa creata, musulmanul Raed Arafat, de origine palestiniana, n-ar avea alte relatii apropiate in lumea asta decit cu medici evrei!!! Iar daca ne gindim ca "taticul" SMURD e si var de gradul al doilea cu Yasser Arafat, atunci s-ar putea explica logica prieteniei lui Raed Arafat cu israelienii! Mai e nevoie sa amintesc de documentare, profesionalism, istorie, logica, bun simt?
* O alta televiziune moguleasca duce manipularea (si) pe panta lacrimogena. Propune declararea unei zile de doliu national in memoria celor 4 nou-nascuti decedati in urma incendiului de la Maternitatea Giulesti. Durerea familiilor indoliate e de inteles si de respectat. Dar sa te folosesti de aceasta tragedie ca sa duci demagogia si isteria la extrem, nu e deloc normal. Mai ales ca nu am auzit ca televiziunea respectiva sa someze guvernul, asa cum face acum, sa declare o zi doliu national dupa alte tragedii recente: 13 morti anul trecut in microbuzul spulberat de tren in localitatea Scinteia si 11 militari morti in luna iulie in urma prabusirii unui avion la Tuzla.
* Robert Turcescu s-a suparat pe Vintu si a plecat de la trustul acestuia. Asta-i viata! Banii s-au imputinat considerabil, asa ca nu-si mai vedea omul rostul la mogulul delapidator-informator. Cica SOV ar fi vrut sa-i selecteze invitatii la un viitor proiect de talk-show! Ce minune! Ce abuz! Dar pina acum cum a fost? L-a apucat dintr-o data pe Turcescu deontologia? Sau nu mai curge robinetul lui Vintu si al altora ca in alte vremuri? Mai ales ca Robertino nici nu statea de vorba cu vreunul care vroia sa apara la el in emisiune (sau sa nu apara) fara minim 10.000 de euroi. Cunoscatorii spun ca in ultimii 2-3 ani tariful crescuse, mai rau decit la Dan-senzationescu.
* Conu Dinu o ia pe urmele lui Vintu si incearca sa atraga pe statul lui de plata cit mai multe vedete tv, oameni cunoscuti din mediul jurnalistic si al societatii civile. A adus, deja, o trupa devoratoare de bani de la TVR (Alexandru Sassu, Mura Frinculescu, Madalina Firanescu). A amanetat-o pe Corina Dragotescu. Il incearca si pe Turcescu. Etc. Vom trai si vom vedea.

marți, 17 august 2010

De azi pe miine

* Se termina si vara asta iar Focsaniul nu dispune de un loc public de agrement, ca in multe alte orase din tara. Strandul din cartierul Sud al orasului este in paragina de vreo 10 ani. L-a preluat Oprisan la Consiliul Judetean si l-a lasat sa se degradeze. Din cind in cind anunta prin portavocile sale ca a pregatit un proiect cu fonduri europene pentru acest strand. Bla-bla-uri ca si in nenumarate alte situatii. Intre timp, spatiul respectiv se umple de balarii, mucegai, crapaturi si mizerie. Ne uitam la televizor si vedem cum se aduna sute de oameni in fiecare zi la strandurile publice din celelalte orase din tara. La noi nu s-a putut de atitia ani. E unul care pune vrincenii pe primul loc... la misto, bineinteles. Noroc cu niste intreprinzatori privati care au amenajat asemenea spatii de agrement in ultimii ani!
* 9 spitale din tara nu au fost, inca, preluate de autoritatile locale. Cele mai multe, adica 3, sunt din Vrancea. Iata ca suntem si noi pe primul loc! Dar nu stiu cum se face ca ocupam primele locuri doar in topurile negative! Oprisan baga forja cu declaratii demagogice si nu vrea sa preia la Consiliul Judetean, conform legii, cele 3 unitati medicale: Spitalul Judetean si spitalele din Vidra si Dumbraveni. A trecut, deja, o luna si jumatate de cind trebuia sa se actioneze conform legii in aceasta situatie. Nu se respecta o ordonanta a guvernului? Si ce daca! Marean este mai presus de lege, ca in atitea alte cazuri! Mai ales ca nu are cine sa-l traga la raspundere. Alo, Prefectura Vrancea e in concediu prelungit? Nea Vasile Blaga stie de ce!
* Demagogii, populisme, lacrimi de crocodil si toate celelalte pe seama tragediei de ieri seara de la Maternitatea Giulesti. Dumnezeu sa-i ocroteasca pe cei care n-au rezistat dar si pe micutii care vor supravietui! Si speram ca responsabilii sa plateasca. Dar, cum spuneam, demagogia - in special politica - si-a dat din nou in petec. Zic unii ca intr-o tara normala sefii din sistemul sanitar ar fi fost demisi, in frunte cu ministrul sanatatii Cseke Attila. In primul rind, nu suntem intr-o tara normala. In al doilea rind, nu cred ca un ministru sau un secretar de stat sau un alt oficial din Ministerul Sanatatii ar avea vreo legatura cu ceea ce s-a intimplat la Maternitatea Giulesti. In al treilea rind, daca se confirma ipoteza cu defectiunea de la sistemul de ventilatie, atunci se gasesc usor cei responsabili. Dar, revenind la demagogia unora cu sanctionarea drastica a ministrului s.a.m.d. In aceeasi logica, ar trebui ca autorii loviturii de stat din Decembrie '89 sa fie condamnati si chiar executati, daca ne gindim la urmari si la cei peste 1000 de morti (conform datelor oficiale). Printre acestia se numara Ion Iliescu, Petre Roman, generalii Nicolae Militaru, Victor Atanasie Stanculescu, Mihai Chitac, alti "revolutionari spontani" precum Gelu Voican, Dan Iosif, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Sergiu Nicolaescu, Silviu Brucan, Virgil Magureanu si multi altii. Intre timp, unii dintre astia au plecat pe lumea cealalta, fara judecata.
* Zvonul cu Ionel Celmare - candidat PNL la Primaria Focsani in 2012 - prinde prin unele zone. Fostul sef al Penitenciarului Focsani se bucura de notorietate si o imagine destul de pozitiva. Deocamdata. Si ar fi si in concordanta cu intelegerea locala PSD-PNL. Mai ales daca ne gindim ca in curind Ionel Celmare se va inrudi strins cu unul dintre supusii lui Oprisan, adica Gica Duta. Are balta peste, pardon, judetul destule paduri! Tinerilor le uram toate cele bune! Din punct de vedere politic, insa, situatia nu mai e la fel de roza! Sa intelegem, totusi, ca Celmare ar putea fi candidatul PNL si PSD in acelasi timp? Transpartinic, cum s-ar zice! Sa avem putintica rabdare!

joi, 12 august 2010

De pe la noi

* Nu cred ca disponibilizarile din aceasta luna vor mai sparge din gastile formate de-a lungul anilor prin mai toate institutiile publice. La Garda Financiara, de exemplu, vor perpetua aceleasi relatii si cumetreli pe care nimeni nu poate sa le imprastie. Sunt atit de legati unii de altii si fiecare stie despre fiecare ceea ce trebuie incit unitatea smenareasca de monolit va ramine neclintita. Si e unul acolo care se ocupa numai de sulfarii. Unul mic si rotunjor, zis si Gabi al primarului rosu de la Vidra. A fost tolerat si protejat de guvernarea liberala. Apoi, a fost tolerat si chiar avansat de guvernarea portocalie. Omul e competent nevoie mare, integru si indispensabil!!! Indispensabil lui Oprisan, asta asa e! Dar nu stim cum atitia oameni seriosi, care deruleaza afaceri mai mici sau mai mari, pun botul la Gabitu si-l "rezolva" cu ce pofteste. O fac pe banii lor si prin locuri diverse din judet (omul prefera Carrefour). Si se lauda peste tot ca viitoarea guvernare PSD il va propulsa in scaunul de sef al Garzii Financiare. Amin!
* In ultimele saptamini Directia Generala Anticoruptie Biroul Focsani ne asalteaza cu flagranturi. Sunt prinsi in capcana oameni care incearca sa mituiasca politisti. Bravo, am putea spune! Dar cind vezi ce sume erau in joc - 50 euro, 100-200-300 lei - te apuca risul. Baieti, dar p-aia care dau banul greu cind ni-i prezentati? Ca de obleti ni s-a acrit! Vrem si noi citiva crapi de colectie!
* Multe probleme prin Focsani. Se vede ca primarul Didi e cam plictisit iar pentru Oprisan nu ar mai reprezenta o tinta electorala importanta. De exemplu, din 1990 s-a tot construit in asa numita zona "Laminorul" de s-a ajuns la un adevarat cartier de vile. Toate bune si frumoase, pina la urma. Au oamenii bani, si-au ridicat case, au dezvoltat orasul pe un teren viran. Dar acest cartier parca nici nu exista pentru edili. Nici predecesorul Latcan pina in 2000 nici actualul primar Didi nu s-au aratat interesati de aceasta zona. De 20 de ani aici nu s-a amenajat nicio strada, nici pietruit, nici asfaltat, nici facut santuri. Cine intra pe stradutele din zona se ingrozeste. Nici la tara nu se mai intilnesc asemenea ulite. Retelele de apa, canalizare, gaze naturale - nici pomeneala! Noroc cu Electrica - macar oamenii sunt conectati la reteaua de curent electric. Unde e "Provincia Europeana"?
* Si tot una nerezolvata de primarul Didi, desi a promis de mai multe ori. E vorba de sprijinul pentru producatorii de legume si fructe din comunele vrincene. Diminuarea speculei, protejarea producatorilor vrinceni si realizarea unei piete de gros. Doar promisiuni electorale.
* O definitie bruta dar reala a unui partid (in special aflat la putere, dar nu numai): "partidul e ca o vaca - o crestem toti dar o mulg doar vreo 3-4 insi." Cred ca merita sa intre in cartea intelepciunii populare.

miercuri, 11 august 2010

Incalzirea pentru localele din 2012

Cu 2 ani inaintea alegerilor locale incep sa apara discutii despre posibilii candidati la cele mai importante functii din administratia judeteana: presedintele Consiliului Judetean Vrancea si primarul municipiului Focsani. Partidele tatoneaza terenul si trimit diverse semnale spre opinia publica pentru a testa oportunitatile, posibilii candidati si problemele sensibile. In mass media apar mai des decit de obicei, la un moment dat, personaje din sfera publica, nu neaparat membri de partid. Se incearca marea cu degetul. Care ar fi, totusi, posibilii candidati din 2012 pentru cele 2 functii administrative importante?

PDL - au anuntat, de curind, in mod oficial, probabilii candidati: Sorina Placinta pentru presedintia Consiliului Judetean si Alin Trasculescu pentru Primaria Municipiului Focsani. Cei doi parlamentari s-au aratat destul de activi in acest an, poate si datorita faptului ca partidul lor e la guvernare. Securea razboiului dintre ei pare a fi ingropata, deocamdata. In 2008, Trasculescu a obtinut un scor foarte bun in turul al doilea pentru Primaria Focsani. A fost o diferenta de vreo mie si ceva de voturi intre el si Bacinschi. In 2012, postura de deputat dar si cea de presedinte al PDL Vrancea ii pot aduce avantaje si dezavantaje. Rezultatul sau de la locale va depinde, insa, foarte mult de cum vor recepta alegatorii focsaneni guvernarea PDL. In schimb, in cazul candidaturii Sorinei Placinta la presedintia Consiliului Judetean, problemele par mult mai dificile. In afara rezultatelor guvernarii, actualul senator va avea de infruntat masinaria PSD a lui Oprisan, intelegerile locale PSD-PNL, modalitatea de alegere numai dintr-un singur tur de scrutin si, de ce nu, misoginismul multora dintre alegatori.

PSD - Marian Oprisan va candida, cel mai probabil, pentru un nou mandat la presedintia Consiliului Judetean. Asa cum se stie, are la dispozitie o organizare foarte buna a partidului, dispune de logistica si fonduri, are cu ce-i stringe de git pe cei care nu-l asculta, aparatul administrativ al CJV, al multor primarii si al altor institutii publice lucreaza pentru el s.a. Dispune de organe media pentru propaganda si se poate folosi si de alte mijloace de persuasiune. Plus ca PNL nu se mai arata interesat sa lupte si in 2012 pentru functia sa, preferind tinte si cistiguri mai mici, in concordanta cu directivele trasate de conu Costache. Cit priveste Primaria Focsani, aici lucrurile par mai complicate chiar si pentru PSD. Bacinschi nu va mai candida (daca il va pune iar sa candideze va fi un esec). Actualul viceprimar Bogdan Matisan se viseaza, deja, primar. Oprisan il incurajeaza. Asa cum a facut si cu Radovici in perioada 1998-2000, pentru ca, cu putin timp inainte de alegerile locale, fostul PDSR sa-l prezinte pe Bacinschi drept candidatul lor. Acum 10 ani, Bacinschi se incalzea pentru Primaria Focsani alaturi PNL insa a intrat in joc alaturi de Oprisan. C-asa-i in politica! O alta varianta a PSD ar putea fi si consilierul local Liviu Oloeriu. Sau chiar fostul viceprimar George Mardare. Depinde, insa, si de cit de mult isi va dori Oprisan sa cistige si Primaria Focsani. Sau isi va respecta cuvintul dat lui Sapunaru si va lasa lupta pentru Focsani intre PDL si PNL.

PNL - aici nu e nimic sigur. Nini Sapunaru nu se mai arata interesat de functia de presedinte al Consiliului Judetean. Mai ales daca ar fi facut si o intelegere, scrisa sau nescrisa, cu Oprisan pe aceasta tema. Printre posibilii candidati PNL la presedintia CJV, macar ca sa fie, s-ar putea numara Eduard Lambrino, Mihai Copaci, Nicu Mazere. Cit priveste Primaria Focsani, Sapunaru sustine ca aceasta reprezinta marea sa tinta la alegerile locale din 2012. Dar nici in acest caz nu e nimic sigur in privinta candidatilor. Ar putea fi actualul viceprimar Vasile Dobre. Sau presedintele PNL Focsani Ignat Radu. Sau zvonul Ionel Celmare, fostul comandant al Penitenciarului Focsani. Sau Mihai Copaci, ca e mereu interesat de functii. Sau Nicu Mazere, mai ales daca ne gindim ca a dorit sa candideze si in 2008. Nu e exclus vreun nume surpriza. Totusi, daca tot are ca obiectiv prioritar Primaria Focsani, PNL ar trebui sa inceapa cit mai repede ofensiva pentru ca timpul nu se scurge in favoarea liberalilor.

Celelalte formatiuni care sunt acum in adormire prin Vrancea nu pot emite pretentii. Nici macar ca marja de negociere. Asteptam si valul Dan Diaconescu. Se sparge sau se infoaie? Cu cine?



PS - cica ar putea aparea candidati surpriza la alegerile locale din 2012, gen Catalin Stancu si Sebastian Oancea, care ar strica o serie de aranjamente de culise intre cele 3 partide mari: PSD, PDL, PNL. Se mai baga cineva?

marți, 10 august 2010

Manager profesionist la CJ Vrancea - necesitate stringenta

Foarte ofuscat s-a aratat Oprisan cind a auzit ca directorul Directiei de Finante, Eugen Ciorici, a declarat ca, din cauza creditelor nechibzuite, Consiliul Judetean Vrancea ar putea intra in insolventa. Adica, la fel ca orice institutie publica sau privata dintr-o tara normala, Consiliul Judetean nu ar trebui sa cheltuiasca mai mult decit produce si nu trebuie sa se imprumute mai mult decit are posibilitatea sa restituie. Dar campaniile electorale cu ce sa se tina altfel? Asa ca Oprisan si ai lui slujbasi de la CJ au facut tot posibilul sa indatoreze instituia care nu e a lor sau a mamelor lor ci a tuturor vrincenilor care le platesc salariile, sporurile, mobilierul, calculatoarele, birotica, benzina si alte beneficii de care au parte. Iar acum se smiorcaie si se arata ingrijorati ca guvernul nu le mai da bani sa faca si sa dreaga pentru vrinceni, bineinteles! Doar nu pentru a-si acoperi interesele, smenurile si incompetenta!
Chiar daca au dus institutia mai jos de fundul sacului, responsabilii de la CJ arunca in stinga si in dreapta cu acuzatii si cu populisme de doi bani ca sa-i mai pacaleasca, pentru a cita oara, pe oamenii care trudesc din greu sa-si duca traiul zilnic si sa le achite si astora beneficiile lunare. Ce l-o fi apucat si pe Ciorici de la Finante sa spuna ca s-ar putea decide, conform legii, insolventa in cazul Consiliului Judetean Vrancea? Adica Oprisan nu ar mai fi presedinte iar CJ ar urma sa fie administrat de un manager in adevaratul sens al cuvintului, care nu ar mai imprastia banii publici dupa trandafirii rosii si ar readuce pe linia de plutire aceasta institutie. Eu zic sa iesim in strada si sa-i aparam scaunul lui Oprisan ca fara asta el nu-si mai vede rostul in viata! Iar cei de la CJ sa se lege cu lanturile de cladire si sa urle din toti rarunchii "Mareane, te iubim, ca ca t-ine nu gasim!". Se vor trimite scrisori la ONU, OSCE, UE, NATO, CE si alte organisme internationale. s.a.m.d.
Trebuie sa ne ingrijoreze, insa, cu adevarat situatia in care a ajuns Consiliul Judetean. Dupa atitia ani de "inteleapta" conducere din partea lui Oprisan, aceasta institutie a ajuns, practic, in faliment. Drept e ca Marean are experienta in falimentari acolo unde se invirt bani multi, asa cum a fost cazul celebrei firme Seven Stars de la inceputul anilor '90. Dar, in acel caz, era vorba de o firma privata, chiar daca provenienta banilor si "afacerile" derulate nu tineau exclusiv de fonduri personale. Si atunci, cu toate imprumuturile acordate de diverse persoane lui Marean&co (multe nerambursate niciodata), firma nu a putut fi salvata. Iar ca bonus sa amintim de Directia de Drumuri si Poduri. In cazul Consiliului Judetean nu se pune aceasta problema. Este o institutie publica foarte importanta ce trebuie salvata. Insa nu cu indivizi de teapa lui Oprisan, asta e sigur. Iar in situatii extreme cum e cea de acum e nevoie de masuri radicale, indiferent de nume, orgolii sau costuri electorale. Nu stiu daca cei care ar putea sa ia asemenea masuri ar si trece la fapte: Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Administratiei Publice, Ministerul Justitiei si, in definitiv, presedintele si premierul.

PS - din aceleasi cauze (satisfacerea intereselor personale si politice, contractarea de credite peste puterea de rambursare, risipa banilor publici) citeva mii de primarii si consilii judetene din tara au ajuns la o jena financiara destul de grava. In multe cazuri, ca si la CJ Vrancea, s-ar impune un administrator delegat care sa faca ordine. In altele e nevoie de vointa politica si de ceva mai multa parcimonie in folosirea fondurilor publice.

luni, 9 august 2010

Drumurile lui Oprisan...

Drumurile judetene in care s-au investit foarte multi bani pina in 2005 sunt sublime dar... dezastruoase. Asa cum ne tot spune Oprisan, cica in guvernarea lor s-au bagat milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor judetene. S-or fi bagat, nu zic nu, dar numai pe hirtie si prin buzunarele unora. Ca drumurile au fost, in majoritate, fie cirpite fie stropite fie mingiiate fie ... au ramas la fel. Exasperati, unii platitori de taxe si impozite, cetateni in fata carora se inchina, demagogic si fatarnic, Oprisan au iesit astazi in strada. Este vorba de localnicii din Tifesti si cei din zona Suraia-Vadu Rosca. Masinile de mare tonaj le umple curtile, casele, fintinile, imbracamintea, mincarea, apa, fructele, legumele de praf, le zgiltiie peretii si gardurile si le distruge si drumurile (pline de gropi, de altfel). Sunt doua drumuri aflate in administrarea Consiliului Judetean Vrancea pentru care s-au facut licitatii. Iar firmele cistigatoare ar fi trebuit sa execute lucrarile pentru care s-au angajat si primesc bani publici. Dar se pare ca aceste probleme nu-i intereseaza pe cei responsabili. Constructorii dau vina pe contractantul lucrarilor - Consiliul Judetean. Si executa doar acolo unde li se spune, lasind balta unele lucrari in beneficiul altora, in functie de interesele responsabililor de la CJV. Iar cei de la Consiliul Judetean o dau ca toata treaba e politica, ca guvernul nu le da bani, ca e o lista de prioritati, ca ei nu au nicio vina, ca vor rezolva ... la un moment dat. Desi, conform localnicilor din Tifesti, chiar Oprisan le-a promis acum vreo 3-4 saptamini ca in circa 2 (!!!) saptamini drumul care le maninca zilele va fi reparat si nu vor mai avea probleme cu masinile de mare tonaj si cu norii de praf. Doar nu l-a costat nimic sa-i mai pacaleasca o data! In preajma alegerilor locale din 2012 va gasi ceva bani sa execute citeva lucrari pe drumul respectiv, la brat cu al sau candidat la Primaria Tifesti, asa cum a facut si in 2008, si cerindu-le oamenilor votul pentru el, pentru PSD si candidatul sau. Amin.

sâmbătă, 7 august 2010

De simbata

* In ultimele zile, lideri importanti ai PNL se smiorcaie pe linga pesedisti sa-i ia cu ei la o presupusa guvernare! Sa nu cumva sa-i uite prin opozitie daca partidul rosu pune iar mina pe putere! Printre cei care s-au aplecat cel mai mult in fata trandafirilor rosii in aceasta saptamina se numara Varujan Vosganian, iubitor de singe tinar de prin Focsani, Iasi, Bucuresti si alte colturi ale tarii, si Dan Radu Rusanu, iubitor de multe lovele, un fel de Hrebenciuc al PNL. Crin a aplecat de mult si, de sub frunza cea mai joasa, mai trimite cite o critica filosofica lesinata, asa, de sanchi. Sa nu-l supere pe conu Costache. Zis si Patriciu.
* Cum o dai si cum o intorci, miza bataliei politice pe marginea Companiei de Utilitati Publice Focsani are ca tinta alegerile locale din 2012. Banii CUP vor fi mai usor de controlat si de manevrat daca se afla sub tutela Consiliului Judetean. Plus ca, oricite jocuri ar face cu penelistii lui Nini, Oprisan nu e sigur pe Primaria Focsani, nici acum nici in viitorul apropiat.
* Noul sef al Administratiei Pietelor Focsani - Fane Popa - are lupte grele de dus daca vrea sa conduca el si sa faca putina ordine. Mai ales in Piata Moldovei. Increngaturile dintre angajati, politisti si speculanti, romani sau tigani, aranjamentele cu mesele si cu certificatele de producator, taxele de protectie practicate fara scrupule, umplerea portbagajelor "protectorilor" la primele ore ale diminetii etc. Desi, poate, e neverosimil, in Piata Moldovei se produce la negru, pe zi, zeci de milioane de lei vechi. Sigur 100% e ca acesti bani nu intra in bugetul local si nici in buzunarele taranilor si comerciantilor care trudesc din greu pentru a-si asigura traiul zilnic. Nea Gicu Avasiloaie stie!
* Unii politicieni care, chipurile, ne cam reprezinta pe ici pe colo, sunt in vacanta de mult timp. Citiva par ceva mai activi (Alin Trasculescu, Ciprian Nica, Sorina Placinta). Unii au intrat, parca, in adormire (Nini Sapunaru, Marian Oprisan, Razvan Mustea, Angel Tilvar, Cristian Dumitrescu). Iar altii au uitat, practic, de meleagurile mioritice (Miron Mitrea, Maria Parcalabescu). Si de-abia suntem in prima parte a lunii august.

miercuri, 4 august 2010

Scenarii (de vacanta?)

Discutii multe, de criza si de vara, pe marginea unei eventuale schimbari la nivel guvernamental in aceasta toamna. Se pare ca toata lumea clameaza schimbarea. Formele schimbarii sunt, insa, diferite. Se porneste de la cele "soft", gen inlocuirea citorva ministri putin importanti din punct de vedere politic, si se ajunge pina la schimbarea de bunavoie a majoritatii parlamentare. Se mai arunca vorbe de alegeri anticipate dar nimeni nu crede asa ceva.
Ce ar insemna inlocuirea citorva ministri (precum Seitan, Vladescu, Funeriu, Sandu, Dumitru)? Praf in ochi. Nimic semnificativ. Electoratul s-ar simti si mai lezat de catre actualii guvernanti si i-ar taxa mai drastic la urmatoarele alegeri. S-ar acutiza senzatia ca sunt luati la misto in timp ce aceeasi guvernare isi vede linistita de interele ei. Nu ar reiesi de nicaieri ca PDL si Traian Basescu ar avea in intentie sa schimbe ceva.
Ce ar insemna daca ar fi inlocuiti si unii grei ai PDL, precum Blaga, Berceanu sau Videanu? S-ar inteti si mai mult bataliile din interiorul PDL. Pentru ca e greu de presupus ca acestia vor accepta resemnati dorinta lui Basescu si se vor multumi, eventual, cu vreun armistitiu. Cel mai probabil, intr-o astfel de ipoteza, s-ar face un pas decisiv spre decimarea PDL.
Ce ar insemna o remaniere consistenta impreuna cu inlocuirea lui Emil Boc? In acest caz, lovitura de imagine ar revigora PDL, cel putin pentru o scurta perioada. Depinde, insa, pe cine va desemna Basescu drept prim ministru si ce figuri noi vor aparea in guvern. O asemenea schimbare radicala ar putea conduce la o revenire electorala a PDL si, implicit, la sporirea increderii in masurile de austeritate adoptate de guvern. In schimb, esecul acestor mutari politice va conduce PDL sub 10%.
Ce ar insemna un nou guvern PDL minoritar, in cazul in care UDMR sau parlamentarii reuniti de Gabriel Oprea sub titulatura de UNPR nu ar mai lua parte la masa guvernarii? Va urma un lung sir de compromisuri si de decizii controversate care sa fie cind pe placul unora cind pe placul altora, in functie de cum se negociaza fiecare act normativ. Haosul va fi la el acasa si nu cred ca PSD va ajunge la 50%. Intr-un astfel de scenariu s-ar dezvolta foarte mult fortele extremiste si cele populiste. Nu trebuie sa le mai denumesc.
Ce ar insemna daca PSD ar accepta o revenire la guvernare. in anumite conditii? Disputele PDL-PSD nu vor disparea iar la alegerile din 2012 nu se va distanta decisiv nicio formatiune, predominind confuzia si incertitudinea. Nu cred ca PNL ar putea avea forta de a specula electoral o noua guvernare PDL-PSD.
Ce ar insemna, de la toamna, o guvernare PDL-PNL? E o optiune sustinuta de multi membri din cele doua partide. Si de reprezentanti din alte medii sociale si profesionale. Invectivele personale si obsesiile liderilor celor doua partide dau sanse infime realizarii acestei constructii politice. Prea multe conditii de ambele parti, s-au spus prea multe pentru ca sa credem ca peste citeva luni se va ajunge la un armistitiu. O astfel de miscare ar avea rezultate politice si electorale pozitive pentru ambele partide. Bineinteles, daca vor mai coase buzunarele proprii si nu vor mai indesa in ele atita. Prima lovitura ar fi una de imagine, cuantificabila rapid prin sondaje de opinie nearanjate. Masurile de austeritate si o usoara imbunatatire a mediului economic (chiar si de fatada) ar fi privite pozitiv de catre electorat. S-ar produce o rasturnare a actualei ierarhii prezentata in ultimele sondaje. Iar dupa alegerile din 2012 PSD s-ar trezi, din nou, in opozitie.
Ce ar insemna ca PDL sa se retraga acum in opozitie? Cred ca e cel mai putin probabil scenariu. Cum sa fuga ciinele de la macelarie? Nici cei care propun o asemenea solutie nu cred in ea. Iar asta n-ar ajuta deloc PDL. Poate doar citeva procente peste 13-15%. Iar din 2012, tot in opozitie. PSD se va intari si va continua sa exercite puterea avind la trena un PNL multumit ca primeste cite ceva, asa cum ii place conului Dinu.
Sunt citeva scenarii, prezentate pe scurt dar, cu siguranta, analizate mult mai profund in "laboratoarele" puterii si opozitiei. Ramine sa vedem daca, intr-adevar, la toamna vom avea parte de vreo schimbare.